Guvernul a decis unele schimbari in aplicarea Programului Prima Casa

credite-case.jpg

credite-caseGuvernul a adus unele completari la normele de implementare aferente Programului „Prima Casa„, mai exact privind posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuinta mai mica la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafata, si stabilirea unor aspecte tehnice rezultate din practica derularii programului.

Astfel, in cazul trecerii de la o locuinta mai mica la una mai mare, garantiile pentru achizitionarea/construirea unei noi locuinte in cadrul programului sunt garantate cu ipoteca legala de rang I asupra noii locuinte, in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si in favoarea finantatorului, proportional cu procentul de garantare. Aceasta ipoteca este valabila pe toata durata finantarii, cu notarea in cartea funciara a interdictiei de instrainare pe o perioada de 5 ani si a interdictiei de grevare cu sarcini pe toata durata garantiei.

Persoana care doreste trecerea de la o locuinta mai mica la una mai mare are obligatia sa utilizeze sumele obtinute din vanzarea locuintei achizitionate sau construite initial in cadrul programului, pentru lichidarea creditului acordat initial.

In situatia in care sumele sunt insuficiente pentru stingerea creditul acordat initial, beneficiarul se obliga sa achite din surse proprii eventuala diferenta. Folosirea noului credit se va face exclusiv pentru achizitionarea/construirea noii locuinte in cadrul programului, cu conditia lichidarii creditului acordat initial, pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare sau a contractului de construire a noii locuinte.

Pentru a fi respectate conditiile din OUG nr.60/2009, valoarea noii locuinte achizitionate/construite trebuie sa fie mai mare decat valoarea primei locuinte, la momentul acordarii creditului pentru locuinta achizitionata sau construita initial in cadrul programului.

In plus, va exista si posibilitatea inscrierii in contractul de garantare si de credit a sotului/sotiei, in situatiile in care actul de casatorie a intervenit ulterior achizitionarii locuintei in cadrul programului. De asemenea, ca urmare a solicitarilor mai multor beneficiari, se aliniaza prevederile Programului la cele ale noului Cod Civil in ceea ce priveste posibilitatea separatiei bunurilor prin conventie matrimoniala.

O noua norma a fost introdusa legata de posibilitatea de a inchiria o parte sau intregul imobil achizitionat prin Programul “Prima casa”, sau de a stabili un sediu social in acest imobil.

Astfel, in cazul beneficiarilor care indeplinesc conditiile prevazute de lege, finantatorul, cu acordul Ministerului Finantelor Publice, aproba instrainarea locuintei achizitionate sau construite initial in cadrul Programului, precum si ridicarea temporara a interdictiei de grevare, chiar si inainte de expirarea perioadei de 5 ani in care opereaza interdictia de instrainare a locuintei, cu conditia lichidarii creditului initial.

In ceea ce priveste instrainarea locuintei achizitionate sau construite in cadrul programului, dupa expirarea perioadei de 5 ani in care opereaza interdictia de instrainare a acesteia, sub conditia achitarii integrale a creditului garantat. In cazul neindeplinirii acestei conditii, acordul se considera desfiintat cu efect retroactiv. In cazul in care cumparatorul achita pretul locuintei prin credit, finantatorul si Ministerul Finantelor Publice isi exprima acordul pentru ridicarea temporara a interdictiei de grevare, in vederea inscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, in favoarea finantatorului care acorda creditul destinat achizitionarii locuintei.

O alta reglementare a actului normativ are scopul sa contribuie la sprijinirea persoanelor fizice care au achizitionat o locuinta prin acest program, insa din cauza unor dificultati financiare temporare au pierdut-o, iar dupa imbunatatirea situatiei financiare doresc sa recupereze imobilul.

In aceasta situatie, beneficiarii programului pot solicita o singura data finantatorilor repunerea in drepturile si obligatiile aferente contractului de credit si de garantare, cu respectarea conditiilor programului si cu mentinerea conditiilor in care a fost acordata garantia.

In ceea ce priveste garantiile acordate in favoarea finantatorilor care aplica principiul impartirii in mod egal a riscurilor si pierderilor intre finantator si garant si platite inainte de aplicarea acestui principiu, dupa aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50% din soldul creditului repus in monitorizare. In cazul finantatorilor care nu au optat pentru aplicarea acestui principiu, garantia acopera in procent de 100% soldul creditului repus in monitorizare.

Sursa: Guvernul Romaniei

2 Replies to “Guvernul a decis unele schimbari in aplicarea Programului Prima Casa”

  1. Irina spune:

    Unele prevederi mi se par binevenite. Altele de genul sa achiti creditul pe locuinta mai mica, sa mai platesti si diferenta si apoi sa iti cumperi una mai mare, mi se pare utopic. Daca ai avea aceasta „relaxare” financiara ma intreb de ce ai mai aplica la programul Prima Casa.

Dă-i un răspuns lui Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top