Guvernul coreean cauta startupuri in Europa. Afaceri.ro organizeaza o minisune economica in Coreea in 2017

startup.jpg

K-Startup Grand Challenge 2016 este un program de accelerare de startupuri lansat de Agentia Nationala de Promovare a Industriei IT din Coreea de Sud, promovat tot mai mult si in Europa. Douazeci de echipe vor primi cate 33.000 dolari pentru perioada de trei luni, plus alte alte beneficii financiare.

In prima instanta, organizatorii vor selecta 80 companii intr-o lista scurta, dupa o saptamana de pitching, dintre care 40 se vor putea reloca in Coreea pentru cele trei luni. La finalul perioadei, 20 dintre ele vor beneficia de o finanţare de 33.000 dolari.

De asemenea, primele patru echipe castigatoare ale seriei vor fi premiate in bani cu sume de la 6.000 la 100.000 dolari si posibilitatea de a beneficia de investitii ulterioare de la alte patru acceleratoare. In plus, startupurile selectate vor primi si cate 4.100 dolari lunar pentru a-si acoperi costuri de zi cu zi si cazarea. La fel ca in orice alt accelerator, spatiul de birouri este asigurat gratuit, iar guvernul coreean va acoperi toate cheltuielile legate de vize si transport.

Programul K-Startup Challenge 2 beneficiaza de sprijinul unor multinationale precum Samsung, LG sau Hyundai, iar organizatorii promit ca echipele vor putea interactiona cu reprezentanti ai companiilor partenere, dar si o mai buna cunoastere a pietei asiatice si sprijin pentru extinderea in zona. Totodata, participantii vor beneficia de sesiuni de mentorat si networking si sprijin pe partea de legislatie, contabilitate si proprietate intelectuala.

In ultimii ani, Coreea de Sud a investit tot mai mult in startupuri si doar din 2013 pana in prezent, guvernul a injectat peste doua miliarde dolari anual in ecosistemul local pentru a creste numarul companiilor inovative si pentru a stimula investitiile de capital de risc.

Afaceri.ro sprijina antreprenorii din Romania care sunt in cautare de parteneri de afaceri in Coreea de Sud. In 2017 se va organiza o misiune economica in Coreea. Inscrierile se fac aici.

Sursa: Startupcafe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *