Guvernul ia masuri financiare temporare pentru sustinerea agricultorilor

tineri_fermieri.jpg

Guvernul a aprobat printr-o Hotarare, unele masuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbtie a fondurilor alocate pentru agricultura.

Prin acest act normativ se acorda un imprumut din partea Ministerului Finantelor Publice in valoare de 3.600.000.000 lei, din contul de venituri din privatizare, pana la sfarsitul anului 2016. Dupa ce Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura efectueaza platile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaratiile lunare, iar Comisia Europeana le ramburseaza Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, urmand a fi restituite Ministerului Finantelor Publice.

Masura a fost necesara pentru a asigura cat mai rapid resursele financiare necesare efectuarii platilor mentionate mai sus din sume alocate temporar din veniturile din privatizare inregistrate in contul curent general al Trezoreriei Statului de catre Ministerul Finantelor Publice.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale asigura resursele necesare efectuarii platilor de catre APIA  beneficiarilor schemelor de plati directe pentru agricultura, a ajutoarelor exceptionale cu caracter temporar, a masurilor de piata si interventie in agricultura, a masurii de informare si promovare pentru produsele agricole pe piata interna si in tarile terte, a masurii de promovare a vinurilor, care se finanteaza din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA).

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *