Guvernul Romaniei a aprobat Ordonanta de Urgenta privind modificarea si completarea OUG nr. 40/2015

ordonanta.png

Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta de guvern, Ordonanta de Urgenta privind modificarea si completarea OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Ordonanta adapteaza cadrul financiar aplicabil proiectelor finantate din Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European, Fondul de Coeziune si Fondul de Ajutor European Destinat Celor Mai Defavorizate Persoane, in vederea efectuarii platilor in valuta de catre autoritatile de management pentru a onora acordurile de finantare cu entitatile gestionare a Fondului de Fonduri.

De asemenea, actul normativ initiat de MFE vizeaza simplificarea conditiilor de implementare a proiectelor care presupun participarea unor autoritati publice si institutii ordonatori de credite secundari sau tertiari din subordinea sau coordonarea acestora cu scopul fluidizarii si eficientizarii fluxurilor financiare si a conditiilor de finantare si rambursare.

Dragos-Cristian Dinu, ministrul fondurilor europene, a declarat urmatoarele: „Modificarea ordonantei de astazi permite autoritatilor de management care incheie acorduri pentru instrumente financiare sa gestioneze si sa efectueze plati in euro conform angajamentelor asumate si de asemenea, institutiilor aflate in subordinea si/sau coordonarea altori institutii (ordonatori secundari sau tertiari de credite) sa gestioneze in mod direct componente ale proiectelor in acord cu prevederile cererii de finantare, fara a impune obligativitatea existentei unui parteneriat.”

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *