Iluzia libertatii liberale

Eu respect libertatea fiecaruia, dar din pozitia in care ma aflu sint obligat sa va spun adevarul. Iar adevarul este mai important decit libertatea.” (Ioan Paul al II-lea)

Stiinta economica contemporana straluceste prin absenta unor idei noi, raminind ancorata intr-un trecut conventional, incurcata in propriile axiome si constructii tot mai fictive. Extrem de obedienta politic, manipulanta si manipulatoare, ea nu mai produce doctrine noi nici macar in situatie de criza. Ramanem cu acelasi eclectism de idei neoliberale si neokeynesiene pe care fiecare le amesteca in cite un mixtum compozitum, de dorit cit mai inteligent si cit mai bine adaptat fiecarei situatii specifice. Nu mai avem de-a face cu politici economice de inspiratie doctrinara pura, ci cu diverse policy mix, alcatuite cel mai adesea din vechi idei reciclate, in spatele carora niste baieti destepti isi urmeaza foarte bine interesele. Bineinteles ca la noi lipsesc cu desavirsire si astfel de mixturi coerente, totul desfasurindu-se la plesneala, intr-o dezordine redutabila si o desavirsita lipsa de eficienta.

Lipsind marile idei de pe scena dezbaterii publice, unii devin nostalgici dupa timpurile comuniste, altora le suna bine si cred ca i-ar prinde calificativul de liberal. Aud cite un student din anul intii marturisind prezumtios: „Stiti, eu ma definesc ca liberal„, desi el habar n-are ce inseamna asta, doar ca-l gidila in mod placut trimiterea la libertate, prin care intelege de fapt un soi de libertinism rebel, ce se defineste cel mai bine prin posibilitatea neingradita de a-si alege discoteca si gasca. Nici o legatura cu vreo responsabilitate asumata, cu respectul unor valori, cum ar fi adevarul. Rezulta un trai bezmetic ce-i duce imediat la conflicte cu „nostalgicii”, la rupturi sociale adinci, divorturi, abandonuri, imoralitate, plecari-veniri, cautari-impotriviri, destine ratate. Desigur, exista si exceptii, dar ele sint tot mai rare, fiind privite ca niste „cazuri”.

Ar trebui sa spunem mai intii ca, spre deosebire de ce spuneau Marx si autorii Constitutiei americane, inspirati de acelasi fior iluminist generat de Revolutia franceza si de cei care au pus-o la cale, omul nu se naste liber. El vine deja cu niste predispozitii, cu niste apriorisme, se naste intr-o familie, intr-o comunitate unde intilneste imediat tot felul de conditionari si constringeri, traditii si obisnuinte, reguli care-si pun amprenta pe personalitatea sa in formare si o orienteaza pe un anumit fagas al posibilului. Oricit m-am straduit, nu am gasit o definitie mai buna a libertatii decit tot cea chinuita de Engels, dupa care „libertatea este necesitatea inteleasa”.

Asta imi reaminteste afimatia Papei din motto-ul ales si ma face sa cred ca adevarata libertate incepe abia dupa aflarea si respectarea adevarului. Ceea ce exersam noi in cotidian este liberul arbitru sau forme cazute de libertinaj, pe care multi le confunda cu libertatea. Adevarata libertate nu poate fi decit una spirituala si incepe dupa eliberarea de necesitate, din samsara budista sau lantul karmic de legaturi cauza-efect in care ne-am prins si din care nu putem scapa decit prin exercitarea virtutilor superioare.

Apoi, Iisus Hristos, eliberatorul, nu a fost liberal. El spune clar: „Cerul si pamintul vor trece, dar nici o litera din lege nu va cadea” sau „Toate iti sint ingaduite, dar nu toate iti sint de folos” si cauta in tot ce face sa implineasca voia Tatalui ceresc. De fapt, toate civilizatiile si toate religiile s-au cladit pe cite un cod de legi, pina astazi, carora individul trebuie sa li se supuna si numai in interiorul carora isi poate exercita libertatea sau daca le poate transcende printr-o eliberare interioara. Dar asta se face tot in duhul adevarului si al celorlalte atribute divine. Pana acolo, omul e liber sa-si traiasca non-libertatea.

Am citit cu totii experienta terifianta de om „liber” a lui Robinson Crusoe si am inteles ca omul e o fiinta sociala, purusha, suflet colectiv si ca numai impreuna putem deveni liberi, desi unora mai individualisti le poate suna paradoxal. Oricum, liberalismul este o inventie a modernilor inspirati de suflul iluminist ce ataca ordinea divina a societatii si-l aseza pe om in locul Creatorului sau, investindu-l cu toate „libertatile fundamentale”, intr-un mod idolatru si egolatru, facand, in acelasi timp, din prostituata „Zeita Ratiunii” si asezind-o frumos in altar. Mantuirea a fost inlocuita cu progresul, iar omul, despovarat de responsabilitati, rupt din „ascultare”, a pornit „liber” pe calea spre autodistrugere.

Prin urmare, ca si egalitatea – visul de aur al socialistilor -, libertatea nu este decit o amagitoare iluzie a modernitatii. Pentru ambele s-au facut revolutii si s-au purtat razboaie, in care au murit inutil milioane de oameni. Rog ayatolahii liberalismului sa-mi arate un om liber de pe urma lor. De fapt, liberalismul de buna conditie nu este lipsit de reguli sociale si asta se poate vedea de la scrierile lui John Locke si Adam Smith, la John Stuart Mill si, mai aproape de noi, la John Rawls, Robert Nozick sau John Gray. Dar ei trebuie cititi. Cine doreste sa invete liberalismul autentic, poate sa o faca si participind la manifestarile organizate de Institutul Hayek al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Al. I. Cuza”.

Eu raman la credinta ca libertatea e o chestiune interioara de cucerit, o chestiune de ordin spiritual accesibila omului care reuseste, in lumina adevarului si in spiritul dreptatii, printr-un dificil parcurs cvasiinitiatic, sa se autodepaseasca, sa transceada limitarile mundane si sa acceada cit mai aproape de Sursa, cel putin la altitudinea spirituala la care a fost creat si pe care a pierdut-o din neascultare, altfel spus din dorinta de a fi „liber”. Acolo poate gasi si egalitatea pe care o cauta. Caci suntem una numai in Domnul. Restul sunt constructii pe nisip, amagiri sub valul mayei. Cu ajutorul lor, liberalismul il poate mai curind indeparta pe om de idealul libertatii.

5 thoughts on “Iluzia libertatii liberale”

  1. george spune:

    * in mod natural organizata-

  2. george spune:

    <> Eu cred ca mai liberal decat Iisus nu a existat fiindca ceea ce transmite el aici este intocmai o propovaduire a divinului necunoscut de omenire. A fi liberal presupune totodata si a accepta constrangerile survenite din dorinta fireasca de a nu periclita libertatea celuilalt. Altfel spus, nu te iubi numai pe tine si libertatile tale ci iubeste ti si aproapele, sacrifica te si pentru binele sau. Numai astfel se poate crea armonia liberala si perfect organizata.

  3. Razvan spune:

    fără căutarea echilibrului lăuntric*
    Hanah Arendt*
    Scuze, am tastat gresit.

  4. Razvan spune:

    Sunt perfect de acord cu dumneavoastră, libertatea fără căutarea desăvîrşirii interioare, fără căutarea echilibrul lăuntric, fără împlinirea existenţială, este o libertate deşartă, construită pe nisip.
    Sfântul Pavel, de exemplu, se recomandă, în epistolele sale, ca „fiind rob a lui Hristos”. Problema este că nu poţi fi liber, în sensul spiritual. Ori îl iubeşti pe Dumnezeu, ori îl iubeşti pe Mamona. Nu poţi servi la doi stăpîni.
    Totuşi, mai există o categorie de filosofi, care înţeleg libertatea ca ceva creat de către om şi care există doar în interiorul comunităţii. Hannah Arednt, îndeosebi în On revolution, dar şi în Originile totalitarismului, consideră că libertatea nu se realizează decât împreună cu ceilalţi şi, tocmai de aceea, are nevoie de un spaţiu pentru a constituti. Asfel, consideră H. Arednt, tocmai acest spaţiu public a fost distrus de către puterea totalitară, pentru a-şi realiza scopurile. Rezultatul este acela că individul ajunge să se îndoiască de el însuşi, cenzurându-şi singur gândurile şi acţiunile. În acest fel se ajunge la distrugerea persoanei juridice şi morale a indivizilor. Fiind anihilată libertatea de mişcare între indivizi, individul cedează libertatea sa lăuntrică, deci puterea de a începe ceva de la sine (puterea morală), ajugând la izolare, înstrăinându-se de el însuşi. Astfel se ajunge la distrugerea libertăţii individului, prin distrugerea libertăţii publice.

  5. Mihaila Raul spune:

    Foarte interesant articolul. Aveti dreptate. Nici omul obisnuit din SUA nu se simte liber. Are tot felul de constrangeri: pastrarea slujbei, rate de platit, sefi, etc. Cum bine spuneti, „libertatea e o chestiune interioara, o chestiune de ordin spiritual”. Iar derapajele comuniste si tampeniile lui Marx sunt accidente istorice, pe care, din pacate, eu (cel putin)a trebuit sa le experimentez pe propria piele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *