Interes sporit pentru consultanta in management

Consultanţa în management pare să capteze din ce în ce mai mult interesul multora. Astfel, atenţia de care aceasta beneficiază se manifestă atât dintr-o perspectivă academică dar şi din partea organizaţiilor profesionale, patronale şi a statului. Remarc deci faptul că în ultimul timp în România au apărut numeroase iniţiative care vizează acest domeniu.

Un exemplu interesant este cel al preocupărilor academice legate de consultanţă. În ultimul an, din câte cunosc, au apărut cel puţin patru teze de doctorat ce tratează tema consultanţei în management. Şi asta în condiţiile în care anterior nu fuseseră scrise deloc astfel de teze.

O altă abordare interesantă a domeniului este cuprinsă într-un important proiect cu finanţare europeană realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Prin acest proiect se urmăreşte crearea unor reţele profesionale în consultanţa în management (şi în alte domenii), cu scopul creşterii competitivităţii lor.

La nivel guvernamental, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a demarat un proiect vizând “Elaborarea Strategiei Guvernamentale pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea mediului de afaceri” care include şi realizarea unei analize a serviciilor publice şi private de consultanţă destinate mediului de afaceri din România. Această analiză, ce va fi finalizată în curând, a beneficiat de aportul unui număr ridicat de specialişti în domeniu.

Nu în ultimul rând trebuie amintită activitatea Asociaţiei Consultanţilor în Management din România, care în ultimul an a publicat mai multe materiale foarte utile referitoare la piaţa consultanţei în management (studii ale pieţei, un studiu privind sistemul de onorarii în domeniu precum şi un studiu privitor la etică şi bunele practici în consultanţă). De asemenea, AMCOR a organizat în ultima perioadă o serie de evenimente, foarte importantă fiind şi conferinţa anuală a ICMCI (International Council of Management Consultants Institutes) care anul acesta a avut loc la Bucureşti.

Aceste eforturi recente vin pe fondul unei lipse destul de accentuate de preocupări vizând consultanţa în management din România în ultimii ani. Nu trebuie spus că în trecut nu au existat preocupări legate de consultanţă. Acestea însă nu au avut nici pe departe nivelul din ultimele 12-18 luni. De unde provine oare acest interes? Să fie semnul unei maturizări (destul de târzii, e drept) a acestei profesii în România? Sau să fie pur şi simplu un efect al crizei economice? Personal înclin să cred că este vorba de o combinaţie a acestor doi factori. Deşi încă nu în măsura în care ar trebui, consultanţii încep să aibă un cuvânt mai greu de spus în mediul economic din România. Iar criza economică stimulează într-o anumită măsura interesul pentru consultanţă, în măsura în care aceasta este percepută ca o posibilă modalitate de îmbunătăţire a performanţelor mediului de afaceri.

About Tudor Ciumara

Tudor Ciumara este consultant senior si administrator al SC Carbon Consult SRL, firma care ofera servicii de consultanta in management, coordonator al unui proiect distinct in cadrul Carbon Consult, proiect vizand oferirea de servicii de asistenta (de afaceri si personala) cetatenilor straini veniti sa faca afaceri sau sa lucreze in Romania (www.bssf.ro) si cercetator stiintific in cadrul Centrului de Cercetari Financiare si Monetare „Victor Slavescu”, din cadrul Academiei Romane (www.icfm.ro). Doctor in economie din anul 2010, cu o teza privind „Piata serviciilor de consultanta economica in Romania” realizata in cadrul Institutului National de Cercetari Economice al Academiei Romane. Activitatea proprie de consultanta se concentreaza pe analiza proiectelor de investitii, planificarea de afaceri si orientarea strategica a firmelor.

2 thoughts on “Interes sporit pentru consultanta in management”

  1. Perparim Demi spune:

    Ceea ce spuneti este adevarat, a crescut interesul. Totusi, cred ca este numai inceputul. Domeniul consultantei este asa de larg incat ne va trebui sa mai muncim inca 10 ani cel putin ca sa ajungem cat de cat la nivel. In primul rand va trebui sa schimbam mentalitatea – ca merge si asa! Sa punem specialisti la locul lor. Sa mai citim ce au facut alti. Sa intelegem ca o afacere nu este un tun, ci munca, eforturi, care au o valoare, pe care trebuie platit la timp. Sa ne obijnuim cu dialogu si sa renuntam de monologul surdului.

  2. melaniacoman spune:

    Pai am scris noi despre consultanta si consultanti si au aparut muuuulte, muuulte firme in domeniul asta si uite-asa…

    Cred…

    Melania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.