INTERVIU Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate OMV Petrom: Fabricat in Tara lui Andrei e un program care schimba in mod real vietile oamenilor

Mona-Nicolici_Manager-Sustenabilitate-OMV-Petrom.jpg

Mona Nicolici_Manager Sustenabilitate OMV PetromMona Nicolici este Managerul Departamentului Sustenabilitate al OMV Petrom Romania. Din 2007, coordoneaza proiectele de responsabilitate sociala ale OMV Petrom, si platforma Tara lui Andrei, principala platforma de implicare in comunitate. Mona a gestionat, din 2007 pana in prezent, alocarea a peste 40 milioane euro din partea OMV Petrom pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania. Si-a inceput cariera in televiziune si, timp de 11 ani, a fost redactor, producator, realizator si prezentator al celor mai importante jurnale de stiri din Romania.  

Finantare.ro: Programul Fabricat in Tara lui Andrei a fost lansat prima data acum 3 ani. Ce modificari benefice aplicantilor au fost aduse de atunci acestui program de finantare?

Mona Nicolici: Fabricat in Tara lui Andrei beneficiaza de o structura similara cu cea din prima editie. Urmareste sa contribuie la rezolvarea celei mai importante problemele sociale ale comunitatilor romanesti: lipsa locurilor de munca. Am pornit, inca o data, in cautarea romanilor cu spirit antreprenorial care isi doresc sa rezvolve si o problema sociala din comunitatile vizate de proiect. Ne dorim sa selectam cele mai bune idei care, cu sprijinul OMV Petrom si al partenerului nostru de proiect, Fundatia NESsT, se vor transforma in afaceri sociale cu impact in comunitatile din Romania.

Ce aduce nou cea de-a doua editie este faptul ca vom avea mai multi finalisti care intra in procesul de pregatire: 35 fata de 20, in 2013. Am decis acest lucru pentru ca ne dorim ca ideile cele mai bune sa ajunga in finala, iar cei 35 de finalisti vor fi evaluati pe parcursul perioadei de pregatire a planului de afacere. De aceea dorim sa analizam mai multe idei finaliste inainte de a le selecta pe cele mai bune 10 dintre acestea.  

Finantare.ro: Care este valoarea grantului si cine poate aplica pentru a obtine fonduri nerambursabile?

Mona Nicolici: OMV Petrom ofera, in cadrul celei de-a 2-a editii a competitiei, granturi in valoare totala de peste 350.000 de euro pentru crearea de afacerilor sociale in 29 de comunitati din Romania.

In competitia Fabricat in Tara lui Andrei se pot inscrie antreprenori, cu sau fara experienta, ONG-uri, PFA-uri, SRL-urilor si intreprinderi individuale.

Incurajam orice persoana sau organizatie din Romania sa propuna o idee de afacere sociala pentru una dintre comunitatile selectate pentru aceasta editie. Cautam oamenii care sa fie puternic motivati pentru a-si transforma ideea in realitate si pentru a demonstra ca se poate.

Dintre acestia vom selecta, in prima etapa, 35 de finalisti care vor beneficia de pregatire si consultanta, dar si de sprijin financiar pentru cercetare de piata sau testarea ideilor si produselor. Isi vor scrie planurile de afacere si, pe baza acestora, vor fi alesi 10 castigatori. Ei vor primi finantare nerambursabila de pana la 32.000 euro pentru a-si porni afacerea. Cei 10 castigatori vor beneficia, din partea expertilor Fabricat in Tara lui Andrei, de aproximativ un an de consultanta in domenii cheie pentru antreprenori: management financiar, legislativ, marketing si distributie.

Finantare.ro: Prin acest program sunt finantate afacerile sociale. Ce presupune o afacere sociala?

Mona Nicolici: Afacerile sociale sunt afaceri viabile economic care, prin insasi activitatea lor, contribuie la rezolvarea unei probleme sociale. Ele creeaza locuri de munca pentru persoane din categorii defavorizate (de la someri de lunga durata la persoane de etnie roma sau cu dizabilitati) si pot fi o solutie pentru dezvoltarea pe termen lung a comunitatilor.

Avem 10 povesti de succes din prima editie Fabricat in Tara lui Andrei, iata cateva exemple. Mai multe despre castigatorii editiei cu numarul 1 puteti citi pe www.Taraluiandrei.ro, sectiunea Fabricat in Tara lui Andrei.
 
• Atelier Simplus din Manesti, judetul Dambovita, e un atelier infiintat de Asociatia ALIAT in care se confectioneaza papusi dupa desenele copiilor si huse de fetru. Aici si-au gasit loc de munca 3 persoane care fusesera someri de lunga durata;
• Izo Miorita e o fabrica de izolatori din lana de oaie care altfel ar fi fost aruncata. Prin intermediul acesteia, si-au gasit locuri de munca 3 localnici din Independenta, jud. Galati. Alti 400 isi vand aici lana si obtin venituri pentru a-si intretine familiile.
• Centrul de colectare si ambalare de polen si venin din Marca si Suplacul de Barcau din judetele Salaj si Bihor. in cadrul acestuia, Asociatia AGAPIS a pregatit 56 de persoane pentru a se intretine din apicultura, iar alti 10 au primit stupi de albine, echipamente si training, iar acum beneficiaza de venituri constante.
OMV Petrom urmareste ca toate aceste afaceri sa porneasca de la o nevoile, resursele si oportunitatile existente in comunitatile unde vor fi implementate, astfel incat acestea sa treaca printr-un proces de schimbare in bine.

Pentru selectia celor mai bune idei inscrise in competitie, Fabricat in Tara lui Andrei se bazeaza pe o serie de criterii in acord cu cele formulate de Social Enterprise Alliance, asociatie ce grupeaza peste 900 de membri, actori din antreprenoriatului social din America de Nord. Aceste criterii disting afacerile sociale de alte tipuri de activitati cu scop comercial sau social:

• Afacerile sociale raspund in mod direct unei nevoi sociale critice a unei comunitati – fie prin propriile produse sau servicii, fie angajand un anumit numar de persoane dezavantajate din comunitatea respectiva.
• Activitatile lor comerciale sunt principala sursa de venit stabila pe termen lung.
• Bunastarea comunitatii este scopul lor fundamental. Astfel, afacerile sociale vor reinvesti profitul obtinut in activitati ce au ca obiectiv rezolvarea respectivei nevoi a comunitatii.
• Afacerile sociale promoveaza activitati prietenoase cu mediul inconjurator. in viziunea Fabricat in Tara lui Andrei, afacerile sociale creeaza locuri de munca acolo unde este mai mare nevoie de ele, iar rezolvarea problemei sociale este pe termen lung.

Finantare.ro: Care ar fi motivele principale pentru care ne recomandati acest program?

Mona Nicolici: Fabricat in Tara lui Andrei este un program care ofera finantari in valoare de 350.000 euro. Mai mult, spre deosebire de alte programe de finantare, competitia ofera finalistilor, pe langa granturi, o serie de training-uri intensive extrem de utile, atat pentru oameni care nu au experienta de business, cat si pentru cei care isi doresc sa dezvolte afaceri in asa fel incat sa rezolve o problema din comunitate.

10 afaceri castigatoare din editia 1 a competitiei si rezultatele lor stau ca dovada ca Fabricat in Tara lui Andrei e un program care schimba in mod real vietile oamenilor. Dupa 2 ani de munca intensa rezultatele vorbesc de la sine: pana la final de 2015, 33 de locuri de munca vor fi create pentru oamenii din comunitatile cheie, 481 de localnici beneficiaza de venituri suplimentare, iar 171 de persoane primesc instruire pentru o meserie.

Finantare.ro: Care sunt cele mai frecvente probleme intalnite de participanti in procesul de aplicare?

Mona Nicolici: Din editia anterioara am observat ca oameni cu idei sunt multi- am avut nu mai putin de 512 idei inscrise in prima editie Fabricat in Tara lui Andrei. Dificultatea apare in momentul in care business-ul trebuie sa functioneze in folosul comunitatii, luand in calcul caracteristicile specifice ale aceleia, nevoile, resursele si oportunitatile ei. Aici venim in intampinarea aplicantilor cu fisele pentru cele 29 de comunitati, care au trecut printr-un proces de analiza cu ajutorul celor de la Fundatia NESsT. Acestea se gasesc pe site-ul tarii lui Andrei, sectiunea Fabricat in Tara lui Andrei.

De asemenea, am incercat sa facem procesul de inscriere cat mai simplu. Acesta consta in completarea unui formular online pe site-ul competitiei. Aici punem la dispozitia celor interesati materiale care sa ii ajute pe aplicanti sa inteleaga procesul de inscriere si masura in care ideea lor este una potrivita pentru un business social intr-una dintre comunitatile mentionate.
 
Ce sfat le transmiteti cititorilor Finantare.ro?

Mona Nicolici: Sfatul meu este sa nu inceteze vreodata sa creada in puterea lui „se poate”! Asa ca pana pe 2 iulie aveti timp sa intrati pe www.Taraluiandrei.ro, sectiunea Fabricat in Tara lui Andrei, si sa va inscrieti ideea voastra de afacere sociala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *