Investigatiile fiscale la vreme de criza

“Ne aşteptăm la creşterea controalelor fiscale. Autorităţile de control vor fi mult mai agresive decît anul trecut, iar companiile trebuie să fie mult mai pregătite decît înainte.” (Al. Milcev, partener Ernst&Young, Gândul, 29 ianuarie 2009)

Remarcăm că, în baza unor acte normative relativ recente, Garda financiară nu mai poate fi antrenată în ceea ce se cheamă control fiscal, respectiv în acele acţiuni privind stabilirea, urmărirea şi încasarea veniturilor bugetare. Instituţia face doar verificări curente sau tematice, inopinate, caracterizate de operativitate – adică doar pe durata cîtorva ore. Acţiunile sale, desfăşurate de echipaje de minim doi comisari, vizează prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic/ comercial, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală.

Comisarii, îndepărtaţi vizibil acum de „revizia de formă a registrelor” cu care se deprinseseră şi împinşi către controlul mărfurilor „la bariere”, dacă apreciază că anumite verificări prezintă grad sporit de periculozitate, în afară de faptul că ei înşişi sînt deţinători de arme de foc, au posibilitatea legală să solicite protecţia „mascaţilor” Poliţiei.

Evident, activitatea, ca atare, de control fiscal inopinat nu a fost uitată. Aceasta revine acum inspectorilor Direcţiei de Investigaţii Fiscale (DIF) din cadrul ANAF. Direcţia în cauză, încadrată cu jurişti şi economişti selectaţi (teoretic) pe criteriul competenţei, încearcă să utilizeze eficient informaţiile cu caracter fiscal obţinute de ANAF. Acţiunile specifice demarează fără avizarea prealabilă a contribuabilului suspectat de acte evazioniste (lucru care, în cazul inspecţiei fiscale ordinare, presupune anunţarea în scris cu 30 de zile înainte, pentru contribuabilii mari, şi cu 15 zile, pentru ceilalţi).

Inspectorii au dreptul să verifice concordanţa dintre datele cuprinse în declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a contribuabilului, să solicite informaţii de la terţi, să verifice absolut toate locurile în care se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile şi să aplice sancţiunile aferente. Dacă se constată fapte care ar întruni elementele unei infracţiuni, întocmesc proces-verbal – semnat de inspectori şi de către contribuabilul controlat – care se înaintează organelor de cercetare penală, laolaltă cu eventuale probe documentare ori corpuri delicte.

Adecvat profesionalizată şi întemeindu-şi activitatea pe norme şi standarde îmbunătăţite (CPF şi unele ordine ale MFP date în aplicare), DIF a înregistrat succese notabile în planul combaterii fraudei şi evaziunii fiscale, aducînd vistieriei consolidate zeci bune de miliarde de lei. Însă, criza economică şi starea pre-grevistă în care se află întregul personal financiar al statului, de mai multe luni, face să ne situăm la distanţe apreciabile faţă de obiectivele unei performanţe fiscale reale. În acest context, noul guvern si-a propus înăsprirea sancţiunilor pentru evaziune fiscală şi creşterea graduală a funcţiei preventive a controlului fiscal-bugetar.

Se au în vedere şi impulsionarea colectării şi analizarea cu principalii contribuabili a solvabilităţii acestora, precum şi supravegherea strictă a obligaţiilor fiscale declarate şi neachitate la scadenţă, urmată de acţiuni de executare silită. Alte măsuri vizează intensificarea supravegherii şi a controalelor la firmele din domeniile cu risc de evaziune ridicat, urmarirea permanenta a activităţii privind dosarele de insolvenţă sau realizarea de venituri prin cesiunea creanţelor fiscale deţinute de ANAF asupra debitorilor.

Nimic, însă, despre eliminarea aşa-ziselor “stimulente” ale inspectorilor, care generează adevărate  negocieri între organul de control şi patron, cînd se stabileşte cuantumul amenzilor. În continuare rămîne plaja largă dintre limita minimă şi cea maximă a sancţiunii, element de greutate la “negocieri”, aflat în mîna lucrătorului fiscal.

Neinterconectarea bazelor de date ale Trezoreriei cu cele ale direcţiilor de finanţe face ca un contrbuabil care îşi plăteşte impozitele pînă la scadenţă, să figureze tot debitor, pentru că dovada plăţii ajunge la Direcţia de Finanţe după cîteva zile. Iar Fiscul ia în considerare data la care i-a ajuns ordinul de plată, şi nu data efectivă la care contribuabilul a virat banii către Trezorerie. Pentru diferenţa de timp, se percep penalităţi necuvenite.

Revenind la componenta “control”, relevăm că sporirea numarului de verificări fiscale in 2009 nu este menită să “schimbe în bine” (cf. PricewaterhouseCoopers) comportamentul de plată al contribuabililor. Există experienţa anilor ’90, cînd “contribuabilii erau bombardaţi de controale efectuate de tot felul de autorităţi fiscale şi nefiscale (…), determinînd multe businessuri să se scufunde sau să se refugieze în economia gri.”

Aceasta nu înseamnă că, acum, inspecţiile fiscale nu trebuie să mai continue, însă nu într-o notă de hărţuială (culegere de date, ridicări de documente, întreruperi/ suspendări ale inspecţiei, verificări încrucişate, reveniri repetate etc.), durînd adesea mai mult de şase luni, cît prevede norma legală. Trebuie instituită prezumţia că un control eficient poate fi considerat doar acela în care s-au stabilit obligaţii de plată suplimentare către bugetele publice.

Altfel, apăsînd forţat pedala controlului fiscal excesiv, riscăm să ne îndepărtăm de efectul scontat, fiind mai probabil să apară efecte negative neintenţionate. Iar la un mediu economic care este oricum prea birocratic, a veni cu puteri poliţieneşti pentru comisarii Gărzii financiare, face ca tocmai aici să ne încadrăm. ANAF nu pare a ţine cont de asemenea elemente, dat fiind că susţine sporirea atribuţiilor GF prin acordarea de sarcini de cercetare penală, de participare la percheziţii, de legitimare şi stabilire a identităţii unor persoane şi de a opri camioanele de mărfuri.

Este în discuţie, de mai mult timp, posibilitatea efectuării de acte premergătoare urmăririi penale sub supravegherea procurorului (sărind veriga “Poliţie”) şi dreptul de a efectua inspecţia fiscală parţială pentru stabilirea prejudiciului.

Or, tocmai aceasta din urmă, prin faptul că se referă la posibilitatea efectuării controlului fiscal asupra unei firme doar pentru un segment de timp, un anumit impozit şi numai pe anumite componente ale activităţii firmei, face să se amplifice starea perpetuă de hărţuire fiscal a patronilor.

Ionel Bostan

Ionel Bostan

Ionel Bostan este publicist şi prozator – membru al Uniunii Scriitorilor (USR) şi Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR). N.21 februarie 1962, Giurgeşti-Tg.Frumos, judeţul Iaşi. Studiază Economia şi Dreptul la Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi. Profesor universitar din anul 2002.

0 Replies to “Investigatiile fiscale la vreme de criza”

  1. teodorescu spune:

    sigur caci controalele sunt mai aprige deoarece caci fiecare nas are nasul sau

Dă-i un răspuns lui teodorescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top