Islamul si democratia

Urmarind tumultuoasele desfasurari din ultimii ani din lumea musulmana tind sa-i dau dreptate fostului presedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, care, cu citeva zile inainte de a fi debarcat, ii spunea omologului sau american, Barack Obama, ca in tarile musulmane leadershipul nu poate fi asigurat decit pe doua cai: ori prin dictatura, ori printr-un regim fundamentalist islamic.

Incercarile „primaverii arabe” de a democratiza aceste societati s-au soldat peste tot cu esecuri lamentabile. Iar exemplele sunt numeroase: Algeria, Egipt, Tunisia, Libia, Irak, Afganistan, Pakistan, Yemen, Bahrein, Siria si istoria nu s-a sfirsit.

Se dovedeste faptul ca Islamul nu este compatibil cu democratia de tip occidental. Au fost inlaturati citiva dictatori, care, pe linga multele pacate, prezentau avantajul stabilitatii si predictibilitatii. Odata inlaturati, s-au deschis adevarate cutii ale Pandorei, forte dintre cele mai tenebroase iesind la suprafata si ajungind chiar la putere. Este si de inteles: unde sa fi invatat acesti oameni democratia, cind regulile acestor comunitati sunt cu totul diferite?

In ultimele sute de ani, Islamul s-a centrat pe Coran si pe Sharia, refuzind , in genere, elementele de modernitate care avansau in Vest, dar acumulind frustrari si resentimente dintre cele mai dure. Cum sa impui pluripartidismul si separatia puterilor specifica statului de drept acolo unde religia nu e separata de politica, de economie si domina toate nivelurile societatii, toate institutiile si toate comportamentele?

In plus fata de ura contra Occidentului, face ravagii si razboiul interconfesional intern, cere-i opune in special pe suniti si siiti. Granitele intre noile state aparute in Orientul Mijlociu dupa primul razboi mondial au fost trasate foarte prost din punctul de vedere al acestor criterii confesionale si chiar etnice. In plus, aceste organizatii gen Fratii Musulmani, Salafitii, Al-Qaida, au devenit jucatori non-state foarte puternici, transgresind frontierele, visul lor fiind inlaturarea vechilor conducatori si instaurarea unui nou Califat, guvernat dupa principii islamice.

Acesta este planul strategic, pentru care fac martiraj si la implementarea caruia – trebuie sa recunoastem – Occidentul, in naivitatea lui geopolitica, i-a ajutat foarte mult, iar acum s-a trezit cu un haos cvasigeneral in regiune, unde nu prea mai are interlocutori. Cu cine sa negociezi in Siria? Cine sunt baietii buni din Libia sau Yemen sau Afganistan, sau Pakistan?

De aceea europenii prefera sa nu se mai implice. Este pentru prima data cind britanicii nu merg cu americanii, care sunt pe cale sa se compromita ca lider mondial cu toate aceste gafe facute in zona, unde evolutiile si interesele sunt foarte fluide, miscatoare ca nisipurile desertului. Urmariti in acest sens politica Arabiei Saudite, ce poate fi un remarcabil studiu de caz. Asta inseamna sa intervii militar, fara a intelege cultura si modul de viata al acestor popoare. Si asta se intimpla de aproape o mie de ani…

Toata aceasta dezordine, in care aproape oricine poate pune mina pe arme de distrugere in masa, expune foarte mult Israelul, care are de luptat pe toate fronturile si nu-i va fi usor, in pofida sprijinului american. Dar si in America se aud voci, cum e cea a lui Henry Kissinger, dar si alte nume notorii, care prevad ca peste zece ani Israelul nu va mai exista ca stat, ceea ce reprezinta o mare provocare.

In ultimii ani, Obama l-a temperat cit a putut pe Netanyahu, care e foarte belicos si vizeaza distrugerea Siriei, apoi a Iranului, apreciind gresit, dupa parerea mea, riscurile care decurg de aici. Dar, cu siguranta, Congresul Mondial Evreiesc are si un plan B in cazul in care teritoriul israelian va fi coplesit de rachete.

De ce nu poate reusi un Islam democratic (vezi procentele partidului lui El Baradei in Egipt)? Cred ca explicatia principala tine de religia lor. Ei il concep pe Allah, Dumnezeu unic, ca pe o persoana atotputernica careia trebuie sa i te supui (asta si inseamna Islam), caruia trebuie sa-i incredintezi toata viata ta, la care trebuie sa te rogi, si care e deasupra tuturor celorlalte religii.

Coranul e totul – singura scriptura revelata integral, Mahomed – cel mai mare profet, dar care a fost un simplu purtator de cuvint etc.  Nici vorba de unirea omului cu divinul, ca in alte religii, direct sau prin intermediari, exceptindu-i pe sufisti. Regulile sunt foarte precise pentru toata lumea, iar libertatea de miscare tinde spre zero, desi interpretari sunt felurite.

De aici foarte multa incrincenare, aroganta, curaj nebunesc, spirit de sacrificiu si lipsa de flexibilitate, dar si o anumita onoare si demnitate pe care noi nu o intelegem, o atitudine de genul „totul sau nimic”, in care incap putine nuante si putine iertari. In orice caz, musulmanii, sub o forma sau alta, nu vor ierta niciodata Occidentul nici macar pentru faptul ca exista. Iar umma musulmana aduna acum circa 1,5 miliarde de suflete…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *