Legături Între Managementul Resurselor Umane şi Managementul Proiectelor (Partea2)

           2. Managementul Proiectelor.
            În paralel, Managementul Proiectelor (MP) este acceptat ca fiind „aplicarea de abilităţi, cunoştiinţe, instrumente şi tehnici în activităţile de proiect pentru a răspunde cerinţelor de proiect”. Unde prin proiect se inţelege „un efort temporar necesar pentru crearea unui produs, serviciu sau rezultat unic” [2] sau poate fi acceptat ca “ un efort complex, neobişnuit, limitat ca timp, buget şi resurse, cu performanţe specifice, conceput pentru a satisface nevoile beneficiarului”. [3]

            Caracteristicile unui proiect ce fac diferenţierea acestuia de alte acţiuni a unei structuri organizate sunt: un obiectiv stabilit, perioada definită de viaţă, implicare uzuală a unui număr de participanţi şi profesii, caracter unic la obiectivului, resursele de toate implicate (inclusiv timp şi cost) specificate şi cerinţe referitoare la performanţă. Proiectele se detaşează de activităţilor organizaţionale tipice şi prin faptul că au un final definit, reclamă în mod tipic eforturile combinate ale unei diversităţi de specialişti sub îndrumarea unui manager de proiect pentru a duce la indeplinirea proiectului, nu are caracter de rutină şi are unele elemente cu caracter unic. Toate acestea se evaluează prin ceea ce se realizează ţinând cont de echilibrul între timp, cost şi performanţă cu condiţia satisfacerii beneficiarului. Acest echilibru fiind una dintre funcţiile primare ale managementului de proiect.

Ciclul vieţii proiectului  este considerat util şi folosit de managerii de proiect ca element esenţial al managementului proiectelor.  Ciclul de viaţă al proiectului derivă din recunoaşterea faptului că proiectelor au o viaţă limitată şi că există schimbări predictibile în privinţa eforturilor, iar atenţia trebuie concentrată asupra vieţii proiectului. Chiar dacă în literatura de specialitate nu s-a decis pe numărul teoretic de etape a unui proiect prin care acesta trece. Numărul acestora (4, 5, 6 sau mai multe) fiind diferit în funcţie de autorii citaţi din literatura de specialitate. În mod tipic un proiect trece prin 4 etape generale, acestea fiind prezente în toată literatura de specialitate privind MP: Îniţiere, Planificare, Execuţie, Incheiere.

Punctul de pornire este momentul în care se ia o decizie de acceptare, eforturile depuse în cadrul proiectului urmând să demareze lent, ating un maxim şi apoi scad, atingând un nivel zero la momentul în care se finalizează predarea.

În stadiul de Iniţiere sunt formulate scopuri, specificaţii, sarcini, responsabilităţi, echipe de lucru. În stadiul de planificare sunt elaborate programe calendaristice, bugete, resurse, riscuri, încadrarea cu personal. Stadiul de execuţie cuprinde cea mai mare parte a muncii (fizice si metale) cerute de proiect, printre care şi rapoarte de execuţie, schimbări şi adaptări, verificări privind calitatea şi prognoze. Stadiul de predare include două activităţi: predarea produsului proiectului către beneficiar (transfer şi instruire) şi redistribuirea resurselor utilizate în proiect (disponibilizare resurse, redistribuire personal şi invaţare din experienţă.

De menţionat este faptul că elementele greu cuantificabile ale unui proiect precum satisfacţia clientului sau creşterea calităţii vieţii cresc riscul ca proiectul să nu le poată satisface. Restricţiile reprezintă factori care limitează opţiunile echipei de management a proiectului. Cel mai adesea, un buget predefinit fiind o restricţie care limitează scopurile echipei de management.

 

Vezi şi Legături Între Managementul Resurselor Umane şi Managementul Proiectelor (Partea1)

 

About Ionel Timisan

Nascut in 1987, Ionel Timisan se descrie ca fiiind atent, meticulos, deschis spre nou si cu multa rabdare. Este absolvent al specializarii de “Inginerie Economica in domeniul Mecanic”, cu experienta profesionala in domeniul comertului, asigurari si IT dar si un obisnuit al activitatilor de voluntariat organizate in comunitatea locala. Debutand la varsta de 18 ani si fiind la inceput de evolutie profesionala, abordeaza activitatile desfasurate intr-o maniera tanara si cu un aer modern, participand activ la obiectivele intreprinse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *