Unii manageri pe proiectele POSDRU luau salarii de 12.000 de euro pe luna

cofinantare2.jpg

Soferi sau secretare cu salarii de pana la 3.200 de euro pe luna, traineri cu venituri de 8.500 de euro/luna si profesori sau manageri de proiect cu venituri lunare de aproape 13.000 de euro net pe luna, fara ca obiectul predarii sa justifice acest nivel al platilor. Acestea sunt motivele pentru care Comisia Europeana ar putea suspenda platile pentru POSDRU, programul de 4,25 mld. de euro aflat in gestiunea Ministerului Muncii.

Salariile nejustificate din proiectele finantate din POSDRU – de zeci de ori mai mari decat salariul mediu net pe economie – care au fost aprobate si platite de auto­ritatea de management a programului i-au determinat pe expertii europeni sa sesizeze la momentul auditului „disfunctionalitati grave”, care ar putea duce la blocarea intregului program si, desigur, la pierderi importante pentru Romania.

Leonard Orban, ministrul afacerilor europene, a atras atentia in nenumarate randuri ca cea mai mare problema a POSDRU a fost aceea ca, in unele proiecte, cheltuielile salariale ajungeau la 70 – 80% din valoarea totala a acestuia.

Mai multe detalii: zf.ro

8 thoughts on “Unii manageri pe proiectele POSDRU luau salarii de 12.000 de euro pe luna”

  1. iby spune:

    este foarte adevarat, de ce vi se pare suspect, se castiga proiectul cu un cv-iu al unei persiane apoi i se cerea demisia si aparea un task manager care nici macar nu exista in buget si pe care intriduce cu act aditionalsau cu notificare si are un brut de 16800 lei/luna ca de doar jumatate sde intarce la organizatie, exclus cine spune ca pe Phare au fost salarii de 10000 de euro nu poate spune ca a lucrart pe programele Phare , poate suma era pentru un proiect dar nu pentru o luna

  2. reparatii spune:

    Sunt convins ca asa este. Pe langa salariile enorme, comparabile cu salariile managerilor din marile corporatii, sigur mai acordau si „consultanta” pentru diverse proiecte. Romania .. te iubesc … dar am o anumita varsta si nu mai pot emigra !

  3. radu spune:

    PENTRU PROSTI ESTE MESAJUL….JAFUL PE PHARE NU L-A VAZUT PONTA? EXPERTII INTERNATIONALI AVEAU 10.000 EURO PE LUNA LA UN CONTRACT DE 600.000 EURO SI NU A MAI TIPAT NIMENI. DE CE? PENTRU CA RASA SUPERIOARA DIN UE ADICA EXPERTII DIN TARILE BOGATE POT LUA ZECI DE MII DE EURO SI SA ITI SPUNA CEEA CE STII DAR ROMANII SUNT RASA INFERIOARA SI TREBUIE PLATITI CU 500 EURO PE LUNA. VA ROG DOMNULE PONTA SA EVALUATI SI SALARIILE EXPERTILOR TRANSNATIONALI DIN TOATE FONDURILE. STIATI CA 90% DIN PHARE S-A REINTORS IN FIRME STRAINE SI LA EXPERTII ACESTORA? STIATI CA IN POSDRU TRANSNATIONALI INTORC IN TARA LOR BANII SI CA NU II INTREABA NIMENI CATE ORE AU ? CE SALARII? NUMAI PROSTUL DE ROMAN SA RASPUNDA DE 5 MIL EURO CU 1000- 2000 EURO? VA CONVINE ASA DOMNILOR?

  4. radu spune:

    Ce se mai bate campii… Sumele acelea nu se iau ca nimeni nu este cu norma de 8 ore pe zi.. Intr-adevar sunt salarii de 5000 Euro la anumite persoane am vazut la manageri de proiect si intr-adevar persoanele nu aveau cine stie ce competente… Insa si sa raspunzi de 5 mil euro sa dai cu subsemnatul la DNA pentru orice greseala nu cred ca vrei sa stai cu 1000 Euro pe luna. Si in plus bine ca vin partenerii transnationali cu experti care deschid gura si gata ia 10000 euro si noi lesinam de atata inteligenta. Romanii trebuie sa aiba cateva sute si expertii lor cateva zeci de mii. Este insa necesar sa fie reechilibrat sistemul de salarizare pe POSDRU.

  5. gigel spune:

    cu 5000 e cunosc eu oameni, deci nu pare deloc incredibil.posdru-u trebuie inchis si facut audit la nivel national,sa se mai filtreze un pic lucrurile. acest program a avut aceeasi alocare ca si POR-u, program care ar trebuie sa sustina dezvoltarea romaniei pe infrastructura urbana si immuri.In primul rand alocarea a fost proasta.Asta este romania.

  6. Minciuni spune:

    Ce fel de surse aveti sa afirmati astfel de lucruri ? Intru adevar exista o diferenta intre salariul mediu si cele platite prin Posdru, dar nu precum a fost afisat. Sutn consultant si nu am vazut astfel de sume precum ati afisat.

      1. misu spune:

        Nu, nu, cu siguranta, NIMENI nu a luat asemenea sume, da o documentare ca lumea e greu de facut,
        Sumele din Ghidul 2010 (pag.15, pct 3.1.4) reprezinta plafoane maximale pentru totalul cheltuielilor cu un post, adica salariu net + contributii angajat + contributii angajator. Adica cam 45% este salariu net.
        De. ex Manager proiect 21 zile * 8 ore * 250 lei = 42000 lei / luna Buget salarial. *45% = 18900 lei/luna salariu net / 4,4 lei = 4295 Eur/luna.
        Efectul acestor articole este ca AM ul, care si asa misca vai de capu lui acu s-a oprit de tot. Bravo!
        Eu personal am coordonat 2 proiecte DRU mai mici, unul pe un salariu de 2200 lei/luna net si unul de 4400 lei/luna net, ultimul in 2010. NU as repeta aceasta experienta.
        Maximul de 4300 eur luna net il consider foarte mic pentru coordonarea unui proiect de 5 mil eur la standardele cerute si nivelul de risc presupus.
        In plus, este bine de stiut ca pe Guvernul Romaniei il deranjeaza f tare contributiile lunare aferente acestor salarii mari (cam 5000 eur/luna pentru sal max), care sunt venituri la bugetele publice din Romania. Este muuult mai bine sa lasam banii la CE, pentru ca nu cumva sa incurajam initiativele sau sa imbogatim consultantii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *