„Manifest de simtire si vointa”

De curind am avut intilnirea de 30 de ani de la terminarea facultatii. Ani de zile ne-am mindrit cu totii ca am terminat o facultate de elita, Relatii Economice Internationale, ASE, Bucuresti. Ani de zile, si mai ales ultimii 20 (in  primii 10 nu ni s-a permis sa lucram in comert exterior, locurile erau ocupate de cei care conduc si acum tara) n-am vrut sa recunoastem ca sintem un fel de ‘ratati de elita’, stiutori de carte, cu o cultura generala de invidiat  dar intr-un fel prea instruiti si considerati prea tineri de  fostul regim si depasiti si prea batrini in actualul regim. Unde sa-si fi gasit locul cunostintele  noastre despre  economia de piata capitalista in capitalismul salbatic ce a inceput in anii ’90, cu tunuri rasunatoare date bancilor, vinzari pe nimic ale proprietatilor, dispretul total fata de banul public?

Am descoperit acum ca din generatia noastra considerata de catre profesori ca una din cele mai bune nimeni nu face politica, niciunul dintre noi nu este ministru sau macar secretar de stat. Ba mai mult, multi dintre noi sint condusi de „activisti” mai prosti decit comunistii din ultimii ani ai regimului. A cui e vina?

Scrisoarea colegului nostru Petru Dumitriu e un fel de manifest al generatiei noastre si de aceea o redau in intregime. Scoala temeinica din „iepoca” atit de mult hulita isi spune cuvintul si in stilul aproape literar din „manifestul de simtire si vointa” a lui Dumitriu. Este trist ca in textele economistilor de azi limba romana e de cele mai multe ori saraca, schiloada si neglijata.

„Dragi colegi,
După cum simt eu, aniversarea promovării facultăţii devine mult prea importantă pentru a nu se cuveni să contribuim mai mult şi mai mulţi la reuşita ei. Nu vorbesc de organizare şi logistică – impecabile – pentru care le sunt îndatorat şi recunoscător inimoşilor noştri colegi, în frunte cu Adrian Băţăgui. Mă gândesc la impactul emoţional al întâlnirilor noastre, mai profund decât mi-aş fi putut închipui până mai ieri.
 
Toate nedreptăţile, excesele, asperităţile şi răutăţile irepetabilei noastre studenţii s-au estompat. În ciuda declinului datelor biologice, mi-aţi părut toţi mai frumoşi. Indiferent de bilanţul confruntărilor voastre cu viaţa, mi-aţi părut toţi mai înţelepţi.
 
Revederile noastre nu sunt o simplă repetiţie, ci par a avea propriul lor destin. Am stat de vorbă sau m-am împrietenit cu oameni cu care nu schimbasem vreodată vreun gând, sentiment, vis sau măcar notă de curs. Am fost fascinat de mici mărturisiri sau sumare povestiri care îmi confirmă încă o dată, ceea ce mi s-a spus de-atâtea ori, dar tot de-atâtea ori n-am luat în seamă, şi anume că putem fi toţi la fel, deşi suntem atât de deosebiţi.
 
Mai apoi, în afară de raportarea la noi înşine, am descoperit cu plăcere că nu suntem nişte creiere spălate, nişte mecanisme inerte programate doar să se autoconserve, oriunde,  oricând şi oricum. Noţiuni pe care le credeam uitate, patriotismul, genetica naţională, locul românilor în istorie, dispărute din conştiinţa şi retorica publice, le-am regăsit cu plăcută surprindere în preocupările colegilor noştri, a celor legaţi de glie, prin forţa împrejurărilor, dar mai ales a celor plecaţi, prin forţa voinţei, pe alte meleaguri, de unde României nu i se mai văd metehnele, iar virtuţile sunt amplificate de lentilele depărtării.
 
Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată că generaţia noastră, mai ales a buimacilor rămaşi aici, a fost cumva ironizată de istorie ! Nu apucaserăm să ne împlinim şi să ne bucurăm de opţiunile, puţine câte erau ele, oferite de vechea societate, iar după cei zece ani de aşteptare ne-am trezit în postura de întârziaţi la reconstrucţia noii societăţi. La 34 de ani eram prea tineri, la 35 păream deja bătrâni. Am avut vise care şi-au pierdut brusc sensul, am plecat pe drumuri care nu ştiam unde duc. Cei mai mulţi dintre noi am avut tăria să ne recompunem, să ne reconstituim energiile, să reconstruim dorinţele. Unii au fost răniţi ireversibil, alţii au rămas cu cicatrice. Să ne luăm revanşa! Să nu uităm că suntem o generaţie unică, martori maturi şi conştienţi ai două epoci atât de deosebite, nepervertiţi nici de iluziile dogmatice ale celei vechi, nici de făţărnicia lacomă a celei noi.
 
Din considerentele de mai sus şi din altele, vă propun ca peste 5 ani să ne întâlnim altfel. Probabil că nu vom face alţi copii, nu vom îmbrăţişa alte meserii, nu vom urca la alte cote sociale sau profesionale. Nu vom putea să ne încărcăm bateriile doar marcându-ne ascendenţa cronologică. Ar fi dureros să ne revedem numai ca să ne numărăm dispăruţii, să ne anunţăm victoriile provizorii sau înfrângerile durabile în faţa asaltului bolilor şi, în aşteptarea amurgului, să raportăm îndeplinirea planului la nepoţi. Vă mărturisesc că, printre altele, acest îndemn al meu de a schimba diapazonul cuvintelor noastre de revedere mi-a fost inspirat de contrastul între uşoara, dar vizibila noastră blazare din acest an, şi extraordinara vitalitate intelectuală a familiei Sută.
 
Aş vrea să fim altfel şi să ne concentram asupra noastră şi a convingerilor noastre, să scoatem în evidenţă lucruri colaterale, mărunte, banale, frivole, neproducătoare de venit sau de urmaşi, dar grăitoare despre noi înşine: colecţia de ceasuri sau de timbre, culegerea de versuri, acţiunile caritabile, caietul de desene, scrinul cu amintiri etc. Cu alte cuvinte, accesoriile mai mult sau mai puţin banale ale unei existenţe pe care nu o definim doar prin eşantioanele standard ale destinului (familie, carieră, proprietate), ci şi prin ingredientele în cantităţi infime, care fac aroma diversităţii vieţilor noastre. Unii au făcut-o deja! S-o facem toţi!
 
La modul concret v-aş invita :
Să ne decidem încă de pe acum că vom participa cu orice preţ şi în orice împrejurare la întâlnirea de peste 5 ani.
Să ne străduim prin toate mijloacele să determinăm pe toţi colegii care ezită să participe la reuniune, convingându-i că nici unul dintre motivele lor de reţinere nu este mai puternic decât cantitatea de energie pozitivă pe care un astfel de eveniment îl produce.
Să ne pregătim cu responsabilitate şi seriozitate pentru această întâlnire cu tot ce avem mai puţin cunoscut în noi.
Să înlocuim ritualul uşor formal al strigării catalogului cu o sesiune liberă de confesiuni în faţa microfonului, în timpul ospăţului, în libertate şi frivolitate.
Să ne surprindem prietenii cu lucruri, vorbe, idei, glume, povestiri, amintiri, care să ateste cât de vii şi semnificativi încă vom fi.
Să eliminăm arbitrarul disc-jockey-esc al muzicii de fundal şi fiecare participant să aducă pentru CD-player o preferinţă muzicală proprie care, laolaltă cu celelalte, să ne exprime individual şi colectiv.
Să limităm sesiunea oficială la ASE la câteva mesaje esenţiale, elaborate pe bază de voluntariat.
Să alcătuim o mică expoziţie de trofee ale generaţiei noastre în orice sferă de activitate (cărţi, medalii, premii, diplome).
Să adoptăm de fiecare dată când ne întâlnim un “manifest de simţire şi voinţă” pe care să-l transmitem ca releu viitoarei reuniuni.
Să nu-i lăsăm singuri pe ultima sută pe organizatori; să-i ajutăm cu ideile noastre astfel încât să nu fim doar co-finanţatori, ci şi co-autori ai evenimentului.
Cu prietenie,
 
Petru Dumitriu”

About Emilia Moldovan

Emilia Augusta Moldovan. Deviza: Intamplarea nu ajuta decat o minte pregatita.

4 thoughts on “„Manifest de simtire si vointa””

  1. Emilia spune:

    Numai acum ai vazut Petru???? uite faptul ca totusi cineva mai citeste blogul meu chiar daca n-am mai scris de multa vreme ma face sa reiau postarile! Pe curind!

  2. Petru Dumitriu spune:

    Emilia, multumesc frumos pentru acest gest foarte dragut din partea ta!

  3. Orice minune tine trei zile.
    Nu discut scrisoarea lui Tutza, este magnifica! Minunea care s-a fasait este reactia colegilor nostri. Liniste din nou… Normal, nu?

  4. Vasile spune:

    Excelent manifest!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *