Societatea umana are nevoie de reguli impartasite; ele produc capital social, care depaseste cu mult domeniul economiei. Dar este nevoie de o coordonare care sa selecteze valorile. Oricum, fara astfel de reguli nu poate exista capital social, fara acesta n-ar putea exista societate civila, iar fara aceasta din urma democratia nu ar avea sens.
Economia se tertializeaza, serviciile detin ponderea in productia de avutie, bazindu-se tot mai mult pe informatie, pe inteligenta, pe cunoastere. De asemenea, economia se globalizeaza, comunicarea fiind extrem de rapida si pietele interconectate. „O societate bazata pe informatie are tendinta sa produca mai mult din cele doua lucruri pe care oamenii le pretuiesc in primul rand intr-o democratie moderna: libertatea si egalitatea„, crede Francis Fukuyama in lucrarea Marea ruptura. Natura umana si refacerea ordinii sociale, Humanitas, Bucuresti, 2011. Avem mult mai multa libertate de a alege, ierarhiile si birocratiile se prabusesc, iar toate aceste schimbari aduc cu ele mai multa prosperitate, democratie si libertate, ca si o societate mai deschisa.
Dar aceste avantaje recunoscute unanim sunt insotite si de aspecte mai putin faste, cum sunt cresterea infractionalitatii, a dezordinii sociale, dezmembrarea familiei, fenomene de jungla urbana, reducerea fertilitatii, slabirea increderii, insingurare, incertitudine, lipsa de securitate, de moralitate s.a. Intre valorile sociale traditionale si cele actuale s-a produs o mare ruptura. Putem spune, astfel, ca vechea ordine sociala a fost distrusa, odata cu intrarea in era post-industriala. Viata noastra sociala si morala a cunoscut o multime de rele, relatiile sociale, economice si culturale au devenit tot mai tehnologizate, individualismul tot mai pronuntat a subminat aproape toate formele de autoritate, slabind familiile, comunitatile si natiunile.
Aceste aspecte sunt firesti, erau anticipabile. Iar astazi sunt semne – ne atentioneaza autorul – ca ordinea sociala distrusa tinde sa se refaca. „Ne asteptam la aceasta dintr-un motiv simplu: fiintele umane sint, prin natura lor, fiinte sociale, ale caror tendinte si instincte fundamentale le conduc spre crearea de reguli morale care se consolideaza in cadrul comunitatilor. Oamenii mai sint si fiinte rationale prin natura lor, iar aceasta ratiune le permite sa gaseasca spontan cai de cooperare” (p. 14). Autorul nu considera religia ca pe o conditie sine qua non a ordinii sociale, iar noi credem ca greseste, religia fiind principalul liant social in toate civilizatiile, iar omul fiind, in mod fundamental si esential, homo religiosus. De asemenea, Fukuyama considera ca nu reprezinta o conditie sine qua non a refacerii ordinii sociale nici existenta unui stat puternic si aici sintem de acord, dar credem ca e o conditie obligatorie existenta unor comunitati puternice, consolidate de reguli morale solide.
Studiul modalitatilor prin care ia nastere ordinea sociala ca urmare a auto-organizarii descentralizate a indivizilor si comunitatilor ar constitui „una dintre cele mai interesante si importante evolutii intelectuale ale timpului nostru„. Dar de unde apare si cum evolueaza ordinea sociala? In epoca industriala ea a fost impusa de o ierarhie centralizata si birocratica, ceea ce nu mai poate fi valabil intr-o societate informationala, in care se impune descentralizarea si delegarea de competente, inclusiv de putere. Lumea actuala e dependenta de norme informale, trebuie sa se autoorganizeze.
Ordinea morala a societatii a intrat demult in declin. Edmund Burke si urmasii sai socoteau vinovat de aceasta insusi iluminismul, cu proiectul sau de a inlocui traditia si religia cu ratiunea, umanismul si laicizarea. Fukuyama crede insa ca ordinea sociala se reface, ca se revine la norme mai conservatoare si ca formele extreme de individualism sint in declin si vede in toate astea o adaptare sociala la conditiile tehnologice si economice ale noii ere a informatiei. Oare autorul nostru are orbul gainilor sau scrie din nou la comanda, ca in Sfarsitul istoriei si ultimul om?
Capitalul social este definit ca fiind un set de valori informale impartasite de membrii unui grup si care le permite sa colaboreze intre ei pe baza de incredere, lubrifiant necesar oricarei organizatii. Dar impartasirea unor valori si norme nu este suficienta pentru producerea de capital social, intrucit valorile pot fi alese gresit, cum se intimpla cu Mafia din sudul Italiei.
Prin urmare, este nevoie de valori autentice, puritane in sens weberian. Normele informale reduc costurile tranzactiilor si stimuleaza inovatiile si adaptabilitatea.
Termenul de „capital social” a fost utilizat pentru prima data de catre Lyda Judson Hanifan, in 1916, desi sensul sau fusese bine inteles anterior de catre de Tocqueville si utilizat in Despre democratie in America. El este esential pentru articularea unei societati civile sanatoase, situate la un nivel intermediar intre familie si stat, este rezerva sa de valori comune. Ernest Gellner spunea ca democratia liberala este „purtatorul de cuvant” al societatii civile. Capitalul social este producator de avutie, are o valoare foarte tangibila prin urmare, foarte materiala. Asta in timp ce individualismul excesiv, care se insoteste afin cu avintul tehnologic sfirseste in izolare, in deruta, astfel incit un compromis intre valorile personale si cele comunitare este mai mult decit necesar.
Societatea umana are nevoie de reguli impartasite; ele produc capital social, care depaseste cu mult domeniul economiei. Dar este nevoie de o coordonare care sa selecteze valorile. Oricum, fara astfel de reguli nu poate exista capital social, fara acesta n-ar putea exista societate civila, iar fara aceasta din urma democratia nu ar avea sens. Problema e cum cuantificam aceste valori, pentru a sesiza ruptura adusa de impactul tehnologiilor, desi uneori, cum e si cazul Romaniei actuale, degradarea capitalului social e mai mult decat evidenta.