Sibiul in festival sau marturia unei mari Iubiri
Ultima oara a fost trasa cortina pe scena celei de a XVIII-a editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, creuzet incredibil de sensibilitati si incordate paradigme, nume aproape simbolic pentru o incredibila intrepatrundere de evenimente, performance-uri, lansari de carte, lecturi publice, ateliere de lucru, conferinte si cate si mai cate alte nastrusnicii iesite de sub bagheta magica a Directorului – Actor Constantin CHIRIAC. La o asemenea derulare baroca, sa ni-l imaginam drept Arcimboldo ori chiar Prospero ?
Poate chiar prea multe intamplari, ar spune unii, pentru ca echilibrul apetitului sa ramana intact. Aceasta latura flamboyanta, ravasitoare, insa pare sa fie insa o optiune asumata de organizatori – anume ca, sub acelasi blazon, sa se exprime si sa explodeze la vedere forme de arte sau marturii de constiinta filosofica dintre cele mai variate, mai variat nuantate. In tot ceea ce a putut fi vazut, a razbatut o categorica afirmare a rezistentei prin cultura traita, o enorma tenacitate de a propune – condensat si discret -, parca dintr-o singura, ampla respiratie, un mod diferit si miraculos- coerent de a provoca realitatea si de a cauta minime certitudini intr-o lume de angoase, sfasietoare dileme sau insuportabile egoisme de supravietuire. A fost un soi de imens recital al vocatiei creative al unui grup de boemi de calibru, de impatimiti ai artei, dar cu o singura si palpabila coloana vertebrala, cea a demersului lui Constantin CHIRIAC. Chiar si seful Statului pare sa fi fost profund impresionat, asa cum reiese dintr-un insolit cuvant inainte: „…unul dintre elementele de succes ale Festivalului il reprezinta tocmai capacitatea participantilor de a forma impreuna o familie, o comunitate in care pluralitatea viziunilor si diversitatea artelor spectacolului sunt exprimate cu o voce mereu proaspata”.
Editia din acest an s-a petrecut sub o deviza la randul sau provocatoare: „Cladim comUNITATI”, oarecum polemic, in rasparul a ceea ce se petrece in lumea reala in jurul nostru: dezbinari, revolte sociale, incrancenari financiare, mari pariuri de unitate pierdute, tot atatea chipuri ale unei increderi zdruncinate din temelii in concepte mari precum progres, munca, stabilitate, rabdare… Prin reflectie solitara, dar si prin admiratie solidara, provocata de actul teatral, muzical, al artei in ansamblul sau – tinde sa acrediteze festivalul de la Sibiu – poata fi, totusi, reconstruita speranta, pot fi imaginate nebanuite cai prin labirint, hranita vapaia cunoasterii, deszagazuite forte ale daruirii, toate de dragul unei mari Idei. Si am avut o multime de marturii in acest sens, ale unui spirit de echipa, al unei mandrii autentice de a fi, astazi, legatari unor mari spirite, precum Radu Stanca, Emil Cioran (omagiat la centenar) sau prietenului din tinerete, Constantin Noica, mandrie pe care a insuflat-o, la propriu, magicianul principal al evenimentelor. Echipa de tineri voluntari, mai ales, din care fac parte si o multime de japonezi, a actionat din plin in acest sens si a facut posibila surmontarea a numeroase probleme marunte, dar decisive pentru impresia excelenta de ansamblu.
Dar semnificativa, cea mai semnificativa mi s-a parut garnitura de colaboratori pe care si-a ales-o presedintele festivalului. Conferintele de presa si dezbaterile matinale, de pilda, n-ar fi fost de inchipuit fara piruetele grave ale teatrologului – globe trotter Octavian SAIU, un moderator innascut, pe care televiziunile noastre il mai au de visat. Ironiile sale, uneori muscatoare, sunt la obiect, niciodata proferate gratuit si stinse mereu subtil – ca virulenta – prin capacitatea focalizarii pe idei si concepte mari, fara compromisuri intelectuale si fara derapaje encomiastice.
Discutiile teoretice, dar si abordarile practice despre expresivitatea teatrului sau dansului n-ar fi fost posibile, de asemenea, fara criticul de origine romana George BANU, care a reusit sa faca o veritabila scoala din zilele festivalului. I s-au alaturat prestigiosi colegi din alte tari precum Zvika SERPER din Israel sau membri trupei pariziene Atelier SCENE… In dezbateri, au stralucit si alte nume mari de pe toate scenele creativitatii: Gabriel LIICEANU, Mihai Razvan UNGUREANU, Emil HUREZEANU, Denisa COMANESCU, Matei VISNIEC, Luc BONDY, Silviu PURCARETE, Jonathan MILLS si atatia altii..
Un elogiu special ar merita si membrii nevazuti ai echipei de productie din culisele festivalului, in special tanarul expert Adrian TIBU (ca media coordinator) si animatoarea promovarii online, Ruxandra PREDESCU. Merita pe deplin remarcat si efortul de captare al reprezentantilor celor doi co-producatori ai ciclului de 350 de evenimente, gazduite in practic toate locatiile imaginabile din oras si din imprejurimi (de la castelul medieval de la Cisnadioara la Dumbrava Sibiului, de la catacombele catedralei romano – catolice la vechea sinagoga sau parcarea din spatele salii mari a teatrului sibian): directoarea Sanda VISAN de la TVR si realizatorul Pompilius ONOFREI de la Radio Romania. Doar cuviosilor reprezentanti ai Mitropoliei Ortodoxe, una dintre cele mai prosper garnisite ca sedii, pare sa le fi scapat atat festivalul ca atare, cat si sprijinirea pe vreo cale a desfasurarii acestuia.
Evident ca, in aceste cateva randuri, nu poate fi intreprins vreun bilant al substantei artistice, cerebrale, meditative pe care a generat-o festivalul, intr-un nemaivazut iures. Tare pacat ca la o asemenea investitie de talent si de abnegatie nu se sincronizeaza cum ar fi firesc o finantare adecvata grandorii si plusvalorii evocate, de locatii mult mai generoase ca dimensiuni si confort, de un rasunet media pe masura, de o mai mare solidaritate din partea cetatenilor insisi, de un sprijin palpabil din partea unor institutii precum sectia de arte vizuale a Academiei Romane, UNITER etc. Au subliniat-o si organizatorii: desi intre primele 3 festivaluri mondiale, Sibiul are parte doar de un modest loc 86 ca finantare, undeva pe langa evenimente infinit mai modeste de pe harta spectacologica.
Acum luminile s-au stins, vremelnic, in sanctuarele festivalului. De dorit ar fi sa ramana o luminita din ele, cat mai persistent, in inimi. Sa fie reaprinsa zi de zi, ca un minim gest de implorare a comuniunii cu Frumusetea care – se spune – inca ar putea salva Lumea.
Pentru viata marilor spectacole din festival, insa, viata cea adevarata, circuitul de interactiuni sentimentale si de geografii expresive abia incepe. Pumnii stransi din partea noastra si vant din pupa tuturor!
Un oras care incerca sa schimbe fatza unei societatzi, si asa plina de incertitudine, imaturitate, o clasa politica doar ptr intereseul propriu.
Multi politicieni ar trebui sa ia exemplu orasului Sibiu, Cluj,etc, ptr managementul, politica pe care o duc, poate asa nu o sa mai fim codasi Europei, si sa nu mai lupte 2-3 orase sa ne mentzina la suprafatza.
Cat despre ce ati scris, merita toata lauda organizatori.
Se vede ca ati trai cu dragoste, finetze, placere, tot ceea ce ati vazut si sper ca anul viitor sa mergem si noi cu d-voastra