Maşinile s-au ieftinit, service-ul s-a scumpit

Preţul automobilelor a scăzut anul trecut cu 0,6% în statele membre, iar serviciile de reparaţii s-au scumpit cu 0,7%, potrivit Comisiei Europene. Dealerii auto locali au vândut în 2009 maşini mai ieftine, în medie, cu 10%, România fiind una dintre pieţele cu cele mai importante reduceri din Uniunea Europeană.

Tot articolul aici.

Fără monopol pe service-uri

Dacă automobilele noi costă ceva mai puţin, preţurile pentru reparaţii, întreţinere şi pentru piesele de schimb au continuat să crească mult peste nivelul inflaţiei în statele Uniunii Europene. În termeni reali, creşterea tarifelor a fost, în medie, cu 0,7%. Ca urmare, Comisia Europeană a obligat producătorii auto să nu mai condiţioneze ca repararea maşinilor să fie efectuată doar în reţelele de service agreate. Chiar dacă la prima vedere pare să fie o grea lovitură dată importatorilor şi dealerilor de automobile, în practică nu se va întâmpla exodul masiv al clienţilor către service-ul independent sau către cel de cartier. De ce? Pentru că în România nu există reţele de service independente suficient de dezvoltate.

Un alt motiv îl reprezintă şi faptul că la service-ul de marcă garanţia acoperă multe reparaţii. Astfel, vor fi foarte puţini posesori de automobile care, cel puţin în perioada de garanţie, să aleagă un alt service. Nicolae Sorescu, director de vânzări la Rădăcini Motors, dealer Opel, Chevrolet, Cadillac, Corvette şi Hummer, spune că discounturile şi fidelizarea sunt alte motive pentru care clienţii nu vor da bir cu fugiţii la alte unităţi service.

„Nu avem, cel puţin în acest moment, un concurent serios în atelierele de reparaţii independente. Mai mult, noi practicăm discounturi substanţiale, dar şi operaţiuni de fidelizare a clienţilor”, a declarat Sorescu. El spune că un alt motiv pentru care românii nu vor prefera alte reţele de service este şi faptul că generaţiile noi de maşini sunt extrem de sofisticate, pentru care ai nevoie de program software dedicat. Reprezentantul Rădăcini Motors susţine că multe dintre atelierele auto nu deţin toate licenţele programelor software de reparaţie pentru automobil.

„Aceste programe le cumperi o singură dată, însă plăteşti un abonament lunar destul de piperat. Aşa că o să ai surpriza ca becul din bord să nu se mai aprindă, deci tot la service-ul autorizat ajungi”, conchide Nicolae Sorescu. În plus, în multe cazuri, compania de asigurare este cea care decide unde poţi repara automobilul. Asta pentru că firmele de asigurare au încheiate parteneriate cu anumite service.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top