Microgranturi pentru educatia pentru dezvoltare

fonduri-educatie.jpg

ALDA – The European Association for Local Democracy / Asociatia Europeana pentru Democratie Locala lanseaza programul LADDER – Local Authorities as Drivers for Development Education and Raising awareness de acordare de microgranturi pentru educatia pentru dezvoltare.

Cererea de propuneri este lansata pentru a sprijini proiecte la nivel local in domeniul dezvoltarii educatiei si al constientizarii. Granturile (intre 2.000 si 6.000 de euro) vor finanta micro-proiecte care sa produca rezultate specifice, care sa constituie exemple si inspiratie pentru cetateni, organizatii neguvernamentale si autoritati locale cu privire la modul in care pot fi organizate activitati constructive si orientate spre rezultate. Aceste micro-proiecte ar trebui sa vizeze sensibilizarea opiniei publice fata de problemele de dezvoltare la nivel mondial si promovarea educatiei pentru dezvoltare (care include sensibilizarea si informarea cetatenilor, promovarea angajamentului pentru actiuni la nivel local, si in final, schimbarea atitudinii in ceea ce priveste provocarile globale si problemele de dezvoltare la nivel local).

Tarile eligibile sunt: Spania, Suedia, Germania, Estonia, Republica Ceha, Cipru, Olanda, Romania, Luxemburg.
 
Exemple de activitati eligibile:
a) evenimente de schimburi;
b) evenimente de instruire;
c) activitati de construire de retele;
d) campanii de informare;
e) activitati de sensibilizare si constientizare;
f) schimburi de bune practici (vizite, intalniri etc.);
g) seminarii tematice, ateliere de lucru, expozitii;
h) activitati de tineret;
i) tabere de munca si alte activitati de voluntariat;
j) publicare de manuale, brosuri, productii audiovizuale;
k) activitati culturale si creative.
 
Termenul limita de aplicare este 22 iulie 2016.
 
Mai multe informatii, cererea de propuneri si documentele pentru aplicatie sunt disponibile aici.

Sursa: Europa pentru cetateni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *