Ministerul Fondurilor Europene vrea sa accelereze absorbtia fondurilor europene 2014-2020

bani_luati.jpg

Viceprim-ministrul Sevil SHHAIDEH, ministrul dezvoltarii regionale, administratiei publice si fondurilor europene, si Mihaela TOADER, ministrul delegat pentru fonduri europene, s-au intalnit cu o delegatie a Comisiei Europene (CE) condusa de Zoltán KAZATSAY, director general adjunct, Directoratul General pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Incluziune (DG EMPL).

Principalele teme de discutie au fost desemnarea autoritatilor de management ale programelor europene, absorbtia fondurilor UE din exercitiul 2014-2020, cooperarea in domeniul IT, stadiul reformei administratiei publice si managementul resurselor umane in sectorul public.

„Am inceput anul 2017 foarte activ. Inca din primele zile, am stabilit ce avem de facut ca sa recuperam intarzierile legate de fondurile europene. Tot ceea ce nu s-a facut anul trecut incercam sa facem noi in cateva luni, astfel incat la finalul anului sa avem sume de rambursat de la Comisia Europeana de 5,2 mld euro. In acest sens, ne-am propus ca, pana la 1 iulie, procesul de acreditare a autoritatilor de management sa fie definitivat. Reorganizarea Ministerului s-a realizat cu scopul accelerarii absorbtiei fondurilor europene. Astfel, am inclus in fisele de post pentru personalul alocat autoritatilor de management criterii de performanta. Fiecare angajat cu atributii in domeniu are, si este o premiera, obiective si termene clare de respectat. In felul acesta, reusim sa motivam si sa responsabilizam intregul aparat si sa ne respectam angajamentele luate”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh la inceputul intalnirii.

Cu privire la programele europene din cadrul financiar european 2014-2020, au fost trecute in revista situatia actuala in ceea ce priveste procesul de desemnare a autoritatilor de management, motivele de intarziere si posibilitatile de avansare a procesului. Pana in prezent, Romania are desemnate autoritati implicate in managementul si controlul a trei programe, toate gestionate la nivelul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Zoltán Kazatsay, director general adjunct DG EMPL, a subliniat ca Romania trebuie sa continue reformele si sa accelereze absorbtia fondurilor europene, si a dat asigurari de toata disponibilitatea si deschiderea in vederea unei colaborari fructuoase intre cele doua institutii.

Preluarea activitatii din domeniul fondurilor structurale si de investitii de catre MDRAPFE implica revizuirea cadrului procedural cu privire la sistemul de management si control al programelor gestionate, activitate aflata in curs de finalizare. Ca urmare, MDRAPFE a asumat data de 30 aprilie a.c. ca termen limita de transmitere a pachetelor de documente catre Autoritatea de Audit. Tinta ministerului este ca, pana la 1 iulie a.c., sa fie acreditate toate autoritatile de management ale programelor europene.

Alte masuri stabilite de minister pentru accelerarea absorbtiei fondurilor europene 2014-2020 sunt lansarea, in acest an, a apelurilor de proiecte pentru toate liniile de finantare si achitarea fara intarzieri a facturilor depuse de beneficiarii programelor.

Cei doi oficiali au discutat si despre cateva dintre masurile deja luate de actualul Guvern pentru a creste gradul de ocupare a fortei de munca in Romania: programul Prima chirie, prin care este decontata chiria pentru cei care isi gasesc un loc de munca la minim 50 de km de domiciliul curent, programul de Internship in administratia publica, programul de ucenicie. O alta masura este aprobarea programului Start up nation, care va prevede acordarea unui ajutor de minimis nerambursabil de pana la 200.000 de lei pentru cei care vor sa isi deschida o afacere cu minim 2 angajati, pe o durata de cel putin 3 ani, obiectivul fiind incurajarea micilor intreprinzatori.

La intalnire au participat, de asemenea, secretari de stat din cadrul MDRAPFE si reprezentanti ai Secretariatului General al Guvernului, cu care ministerul colaboreaza in aceste domenii.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top