Ministerul pentru Mediul de Afaceri vrea sa inceapa in noiembrie procedurile pentru programul de internationalizare din 2018

intreprindere.jpg

Firmele care vor sa beneficieze de fonduri nerambursabile prin intermediul editiei din 2018 a programului de internationalizare s-ar putea inscrie inca din luna noiembrie a acestui an in aplicatia specifica, a declarat, pentru AGERPRES, Sterica Fudulea, secretar de stat in Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA).

Potrivit acestuia, au fost semnate pana acum 37 de acorduri financiare nerambursabile, din editia 2017 a programului.

„Urmatoarele 60 vor fi semnate de luni pana miercuri si mai avem inca 20 de companii de la care asteptam clarificari pentru a le selecta pe ultimele dintre ele, pentru ca vom depasi 100 de societati sustinute din programul de internationalizare, care sustine individual producatorul roman sau furnizorul de servicii”, a spus Fudulea.

El a precizat ca mai este timp suficient in ultimele trei luni ale anului pentru ca firmele sa foloseasca acesti bani si sa aduca deconturile pana pe 10 decembrie, astfel incat pana la finele anului sa primeasca banii.

„Urmeaza sa deschidem procedura, aplicatia, si pentru anul urmator. Sper ca poate la finalul lunii octombrie — inceputul lunii noiembrie sa deschidem aplicatia pentru cei care vor sa beneficieze de programul de internationalizare la anul, sa poata sa semneze AFN-urile (acordurile financiare nerambursabile — n. r.) anul acesta, ca sa faca cheltuielile incepand cu anul viitor”, a adaugat Fudulea.

Suma maxima pe care o poate accesa o firma prin acest program este 50.000 de lei, grantul acoperind 90% din cheltuielile totale.

Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, suma care va creste la 20 de milioane in 2018, la 22 de milioane in 2019 si la 24 de milioane in 2020.

Sursa: Agerpres

One thought on “Ministerul pentru Mediul de Afaceri vrea sa inceapa in noiembrie procedurile pentru programul de internationalizare din 2018”

  1. Balici Mihai spune:

    nu mai inteleg nimic
    vad ca se spune de cca 117 firme care ar beneficia
    dar in procedura si HG apar cca 500 de firme anual , in total 1600 de firme pe perioada 2017-2020
    sau si asta este ca marirea de salariu la 2-3000 de euro pe medic in viitor

    Norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020
    Art.1. – Scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susținerea accesului pe piețe externe a operatorilor economici români eligibili conform art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2017, denumiți în continuare IMM-uri, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli în vederea internaționalizării.
    Art. 2. – (1) Obiectivul Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, denumit în continuare Program, este stimularea mediului de afaceri prin crearea unor noi instrumente de promovare individuală a IMM-urilor românești care să faciliteze accesul acestora pe piețele externe și dezvoltarea de parteneriate în vederea internaționalizării.
    (2) Programul urmărește:
    a) promovarea produselor și serviciilor IMM-urilor românești pe piețele externe;
    b) stimularea comunicării și a parteneriatului în afaceri în vederea internaționalizării;
    c) pregătirea întreprinzătorilor în domeniul tehnicilor de promovare a produselor și serviciilor pe piețele externe.
    Art. 3. – (1) Toate activitățile din cadrul schemei, inclusiv decontarea, se derulează până la 31 decembrie 2020. Alocația financiară nerambursabilă este în cuantum de maximum 50 mii lei/beneficiar, reprezentând maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru un număr maxim de 500 de beneficiari anual, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Finanțarea în cadrul prezentei scheme se face din fonduri de la bugetul de stat.
    (2) Bugetul total estimat pentru perioada 2017-2020 al schemei de minimis este de 71.000 mii lei. Numărul estimat de firme beneficiare este de 1600.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *