Ministerul Sanatatii, incapabil sa acceseze fonduri europene

spital_hol.jpg

UICP – Unitatea de Implementare si Coordonare Proiecte europene din Ministerul Sanatatii a fost atat de neperformanta in ultimii ani, incat activitatea sa va fi preluata de specialisti din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), condus de Vasile Dincu.

Informatia a fost confirmata de Corina Cretu, comisarul european pentru Politica Regionala, in cadrul unei conferinte sustinute la Cluj.

La eveniment a participat si ministrul Vasile Dincu, care a declarat ca va ajuta Ministerul Sanatatii sa poata accesa fondurile europene destinate construirii a trei spitale regionale de urgenta.

„Nu avem niciun amplasament, nici o documentatie”

Corina Cretu are o voce exasperata cand vorbeste despre „performantele” Ministerului Sanatatii in accesarea fondurilor europene.

Ea repeta din luna martie ca statul roman nu poate construi spitale noi daca Guvernul nu facem minimul efort de a trimite la Bruxelleso harta a nevoilor medicale din Romania.

Aceasta reprezinta o asa-numita conditie ex-ante impusa de Comisia Europeana, pe care autoritatile din Romania o cunosc inca din 2014.

Cu toate acestea, termenul final de realizare a acestei harti, de care depind toate investitiile din fonduri europene pe Sanatate, a fost fixat de minister in septembrie 2016.

„Practic, nu avem nicio documentatie, nu avem niciun amplasament si suntem in mai 2016. Suma pe care Comisia Europeana o pune la dispozitie pana in 2020, care e de 50 de milioane de euro pentru fiecare spital, inseamna investitii masive. Noi trebuie sa avem in primul rand aceasta harta. Nu poate oferi Comisia un model de spital regional. Acest lucru trebuie sa vina de la autoritatile romane„, spune Corina Cretu.

Ea subliniaza ca Guvernul de la Bucuresti s-a batut pentru finantarea spitalelor regionale, dar, cu toate acestea, lucrurile se misca foarte incet:

„Am inteles ca, in sfarsit, s-au depasit aceste chestiuni legate de amplasament. La Iasi mai e o problema, pentru ca doua comune sunt in instanta pentru a stabili dreptul de proprietate. Cred ca aceste lucruri ar trebui rezolvate foarte rapid, fiindca noi am semnat cu Guvernul infiintarea acestor spitale regionale in iunie 2015„.

Mult mai abrupt, vicepremierul Vasile Dincu afirma ca spitalele regionale ar fi trebuit sa fie contractate deja, dar blocajele din Ministerul Sanatatii au impiedicat aceasta evolutie.

„Am preluat la noi ( la Ministerul Dezvoltarii Regionale – n.r.) o mare parte din ce trebuia facut. Eu am acolo peste 100 de specialisti”, a adaugat Dincu.

„Trei incercari de achizitii, suta la suta eroare”

Atat Corina Cretu, cat si Vasile Dincu au facut afirmatiile de mai sus in timpul conferintei intitulate „Simplificarea fondurilor structurale si de investitii europene”, organizata la Facultatea de Studii Europene a Universitatii „Babes-Bolyai”.

La finalul conferintei, comisarul Corina Cretu s-a intalnit cu jurnalistii si, in acest cadru, a dezvoltat, pe de o parte, ideea investitiilor gresite, iar, pe de alta parte, cea a incapacitatii Ministerului Sanatatii de a accesa fonduri europene.

„Trebuie sa recunoastem ca au fost greseli. Avem cazuri in care s-au facut, de pilda, Case de copii si Case pentru batrani in comune unde, dupa aceea, bugetul local nu avea cum sa suporte personalul. Avem cazuri in care aceste Case sunt goale pentru ca nu s-a reusit punerea de acord a fondurilor de dezvoltare regionala, care finanteaza cladirea in sine, infrastructura, cu fondul social care asigura salariile pentru aceste servicii. Noi nu mai finantam astfel de cladiri pana nu ne asiguram ca sunt bani si pentru salarii. Din acest punct de vedere, spun ca investitiile sunt pierdute. Cand spun investitii pierdute – au fost investitii care au fost planuite si nu au fost demarate. Dupa cum stiti, in domeniul achizitiilor publice,practic au fost cam trei incercari de achizitii publice de catre Ministerul Sanatatii, care au avut suta la suta eroare. Am avut o discutie cu domnul Dincu si am inteles ca Autoritatea de Management din Ministerul Sanatatii (UIPC – n.r.) va fi preluata de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale, pentru ca dansii au deja expertiza in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene„, a declarat comisarul Corina Cretu.

Trei exemple de incompetenta la Ministerul Sanatatii

Conform unui raport al Curtii de Conturi, Ministerul Sanatatii a pierdut in 2013 o finantare de peste 17 de milioane de euro pentru ca nu a fost capabil sa elaboreze, ani la rand, o strategie si un program national de gestionare a deseurilor medicale.

Abia luna aceasta, strategia si programul respectiv au ajuns sa fie supuse dezbaterii publice, potrivit unui document dat publicitatii de Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic (sursa, aici, click pe „Situatia la data de 5 mai”).
Un alt document relevant pentru incompetenta din Ministerul Sanatatii e o Hotarare a Guvernului, publicata in Monitorul Oficial din 26 aprilie 2016, prin care se aproba cofinantarea unei componente PHARE ramase necontractate de catre Ministerul Sanatatii din 2010!

Este vorba de un sprijin pentru implementarea directivelor europene privind bancile de sange si tesuturi umane. Cofinantarea din partea Romaniei e de 30 de milioane de lei. La finalul proiectului, ar urma sa avem patru banci de sange. Recenta Hotarare de Guvern vorbeste de componente ramase necontractate de ani de zile.

Revenind la spitalele regionale si la accesarea fondurilor europene pentru construirea lor, acestea depind, cum spuneam, de o harta de nevoi despre care Ministerul stia ca trebuie realizata inca din 2014 si pe care tot intarzie sa o trimita la Bruxelles.

Iata ce spune comisarul Corina Cretu despre situatia riscanta in care se afla Romania, din cauza intarzierilor din Ministerul Sanatatii: „Anul 2016 este anul in care noi ar trebui sa primim aceasta harta. Exista o Strategie nationala pentru Sanatate pe care noi o apreciem, dar avem aceasta conditionalitate ex-ante in legislatia europeana si care, din pacate, este una intarziata, cu risc semnificativ de a nu fi indeplinita. La inceputul anului 2016 am convenit intre Comisie si Guvernul de la Bucuresti un set revizuit de masuri, pentru ca o parte din investitiile programate pentru perioada 2007-2013 au fost pierdute. Lipsa cartografierii si modelarii serviciilor si infrastructurii pentru Sanatate previne inceperea tuturor investitiilor din fondul regional. Deci, noi nu putem demara niciunul dintre proiectele care au fost deja planuite si anticipate de autoritatile romane, nu putem demara nimic in domeniul Sanatatii, avem ca si conditionalitate decembrie 2016, dar cred ca interesul ar fi fost sa primim aceasta cartografiere cat mai repede. Chiar daca aceasta conditionalitate nu poate fi indeplinita pe deplin, va spun, din punctul de vedere al Comisiei Europene, ca, in domeniul sanatatii, toate eforturile si investitiile ar trebui sa fie concentrate pe servicii si infrastructura”.

Romania pierde 2 miliarde de euro din exercitiul bugetar 2007-2013

Problema Romaniei in accesarea fondurilor europene este insa mult mai profunda.

Din precedentul exercitiu bugetar, 2007-2013, statul roman a pierdut cam 30% din fonduri – peste 2 miliarde de euro. Iar din noul exercitiu, aferent perioadei 2014-2020, nu am reusit inca sa contractam nimic. Niciun leu.

„Va spun sincer ca ma doare sufletul cand vad ca Romania nu a reusit sa acceseze niciun leu din fondurile pe exercitiul financiar 2014-2020”, a spus Corina Cretu la Cluj.

Comisia Europeana este dispusa sa trimita specialisti pentru a accelera accesarea celor 22,5 miliarde de euro pe care Romania le are la dispozitie pana in 2020, a adaugat comisarul european pentru Politica Regionala.

„Cred si sper ca aceste lectii au fost invatate si nu vor fi repetate greselile trecutului, dar vreau sa fac acest apel, pentru ca este un an electoral, sa separam administratia de politica, sa intelegem ca nu ne putem permite ca 2016 sa fie un an pierdut”.

Una dintre conditiile obligatorii pentru ca Romania sa poata incepe accesarea de fonduri din actualul exercitiu bugetar al Uniunii Europene e ca Parlamentul nostru sa deblocheze si sa voteze modificarile legilor privind achizitiile publice.

Sursa: pressone.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top