Ministrul Agriculturii: Fermierii afectati de suspendarea platilor pe masura de bunastare la porc vor primi banii de saptamana viitoare

porci1.jpg

Fermierii afectati anul trecut de suspendarea platilor pe masura de bunastare la porc, in jur de 25 de milioane de euro, vor putea primi sumele aferente incepand de saptamana viitoare, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Au fost suspendate platile pentru 25 de milioane de euro pe masura de bunastare la porc datorita interpretarilor vizavi de regulile jocului, dar, in urma discutiilor pe care le-am avut in aceste zile cu comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan, si justificarilor pe care le-am adus, am primit confirmarea ca sumele vor fi deblocate. Urmeaza sa primim oficial de la Comisie o scrisoare in acest sens, dar pana atunci noi pregatim ordinul in baza discutiilor avute la Bruxelles, iar, incepand de saptamana viitoare, categoric ordinul va fi functional si fermierii isi vor putea primi banii”, a precizat ministrul, adaugand ca desi nu stie cifra exacta poate fi vorba de peste 100 de fermieri aflati in aceasta situatie.

In trimestru III din 2016, au fost suspendate platile pe masura de bunastare la porc pe subpachetul 1 — cresterea cu cel putin 10% a spatiului alocat disponibil fiecarui animal, circa 23 milioane de euro, dar si pe subpachetul 4 privind calitatea apei — corectarea nivelului nitritilor si nitratilor din apa — circa 8 milioane de euro, suma totala fiind de 31 de milioane de euro.

In urma unor decontari care s-au mai obtinut in septembrie 2016, au ramas suspendate platile pentru un ajutor de circa 25 de milioane de euro.

In context, seful MADR a subliniat ca Romania a obtinut raspunsuri pozitive la toate solicitarile pe care le-a facut Comisiei Europene in cadrul intalnirii avute luni si marti, la Bruxelles, respectiv pe modificarea unor articole din regulamentul 640 privind sanctiunile pentru supradeclarare, pe includerea suprafetelor cu salcam in zonele de interes ecologic si pentru extinderea suprafetei pentru irigatii.

„In discutia avuta cu comisarul pe regulamentul UE 640/2014 privind sanctiunile pentru supradeclarare, conform articolelor 30 si 31, am propus ca justificarea pe bunastare sa se faca pe baza documentelor prezentate trimestrial sau anual de catre beneficiar pentru cele doua specii cu ciclu scurt, respectiv porc si pasare, si fata de acestea sa se judece si nu fata de cerere, care are cifre estimative. Comisia Europeana a acceptat acest lucru si am primit confirmarea din partea comisarului Hogan ca se va face modificarea regulamentului 640, asa cum sustine Romania. in conditiile in care aceasta schimbare de regulament va dura circa trei luni, noi vom putea plati pana atunci 75% din sumele cuvenite, urmand ca restul de 25% sa fie acordat dupa aprobarea noului regulament ce va reglementa retroactiv situatia din 2016. Este fara precedent ca noi sa determinam o modificare de regulament. Eu zic ca am avut o intalnire foarte buna cu comisarul, pe tot ceea ce am discutat, cu irigatiile, cu salcamul, cu sprijinul cuplat pe zootehnie, pe problemele Politicii Agricole Comune dupa 2020. Consider ca au fost obtinute lucruri foarte bune si de impact pentru dezvoltarea Romaniei”, a explicat ministrul Agriculturii.

Platile in favoarea bunastarii animalelor — masura 215 (pachetul — porcine) din PNDR 2007-2013 aveau ca obiectiv general imbunatatirea mediului si a spatiului rural prin sustinerea unor standarde superioare de bunastare, iar ca obiectiv specific asigurarea unor standarde superioare de bunastare a animalelor in cadrul fermelor zootehnice prin acoperirea costurilor suplimentare si pierderilor de venituri, precum si imbunatatirea conditiilor de mediu si a bunastarii animalelor datorate angajamentelor asumate, altele decat masurile tehnologice obligatorii.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *