Ministrul Agriculturii: In acest an s-au atras fonduri europene in valoare de 2,8 miliarde de euro

bani-716x300.jpg

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a afirmat ca desi se vorbeste de Guvernul cu zero fonduri europene atrase, doar in agricultura s-au atras fonduri europene in valoare de 2,8 miliarde de euro. „Vorbim de 2,8 miliarde de euro, bani europeni cheltuiti in agricultura. Vrem ca pana la data de 30 noiembrie sa avem 800 de milioane de euro platiti in avans”, a spus ministrul Agriculturii.

Achim Irimescu a mai precizat ca Ministerul Agriculturii are in vedere doua obiective: simplificarea birocratiei si deschiderea pietei si crearea unei piete mai largi pentru producatorii romani.

In ceea ce priveste simplificare birocratiei, acesta a precizat ca este vorba atat de birocratie la nivelul Uniunii Europene, cat si la nivel national.

Din pacate, Ministerul Agriculturii s-a complicat in anul 2015, desi initial s-a vrut o masura buna. Ma refer la introducerea la 89 de scheme de plata, fata de 21 de scheme in anul precendent”, a spus acesta.

Conform ministrului Agriculturii, pana pe 15 octombrie, toti fermierii, cu exceptia celor care au avut probleme legate de documente, au primit subventiile.

Exporturile Romaniei de produse alimentare

Aceasta a mai afirmat ca s-a reusit deschiderea pietei turce pentru carnea de vita si cea de bovine, unde preturile sunt duble.

In privinta exporturile de porcine, Ministrul Agriculturii a precizat ca in conditiile in care s-a inregistrat un recul in consum, s-a creat o presiune extraordinara pe piata locala. „Multi producatori sunt in in faliment, vom da ajutoare importante, atat bani europene, cat si de la stat”, a mai spus acesta.

In plus, ministrul a declarat ca de la aderearea Romaniei la UE, porcul nu a iesit pe piata europeana. „Dupa eforturi mari am reusit sa deschidem si piata europeana, chiar daca porcul nu va da navala pe aceasta piata, este o mare realizare. De asemenea, suntem in linie dreapta sa deschidem si piata americana pentru porcul romanesc”, a mai spus Achim Irimescu.

Controlul produselor alimentare care intra in tara

In ceea ce priveste, controlul produselor alimentare importante, ministrul Agriculturii a precizat ca legislatia europeana prevede ca doar 10% dintre alimentele care intra in tara trebuie controlate.

Astfel, Achim Irimescu a spus ca trebuie sa sa incurajam consumul de produse romanesti, pentru ca la transporturi ar mai putea sa scape si marfuri neconforme.

Sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *