Ministrul Finantelor, despre Legea salarizarii unitare: Ministerul Muncii scrie reteta, noi facem devizul

imageResize-1.jpg

Legea salarizarii unitare este necesara, in regim de maxima urgenta, pentru stabilitate si sunt convins ca, de la 1 iulie, vom implementa aceasta lege, a declarat duminica, ministrul Finantelor Publice, Viorel Stefan, precizand ca „Ministerul Muncii scrie reteta, noi facem devizul”.

„Legea salarizarii unitare este foarte necesara, in regim de maxima urgenta, pentru a da stabilitate sistemului de salarizare din sectorul public din Romania. Azi, datorita mostenirii de care am beneficiat, sunt reglementari contradictorii, sunt reglementari imprecise, sunt decizii ale Curtii Constitutionale, ale instantelor, care au facut ca sistemul de salarizare sa fie imprevizibil total. Nu stim la ora actuala exact care este ultima hotarare de instanta care s-a pronuntat pe teritoriul Romaniei in materie de salarizare si ce nivel de referinta s-a mai dat intre timp si nu stim ce efecte propaga asupra bugetului de stat. Din aceasta perspectiva, singura solutie este aceea de a elabora o lege a salarizarii unitare care sa stopeze acest fenomen si care sa dea predictibilitate si stabilitate in materie de politica salariala. Deci, cu 1 iulie, sunt convins ca noi vom implementa aceasta lege”, a spus Viorel stefan, la Antena 3.

In ceea ce priveste impactul bugetar, ministrul Finantelor a mentionat ca anvelopa suplimentara pe care o va genera aceasta lege va trebui sa se incadreze in 7,8% din PIB si maximum 25,5% din veniturile bugetare.

„Alt aspect, acela al impactului pe care il transfera pe bugetul de stat implementarea acestei legi, eu mi-as dori ca acest impact sa fie in stricta corelare cu crearea de spatiu fiscal care poate sa absoarba implementarea acestei legi. Noi am plecat de la ideea ca, daca azi vorbim de o anvelopa salariala de 63 miliarde lei, anvelopa suplimentara pe care sa o genereze aceasta lege sa fie undeva la 32 miliarde lei, adica sa se incadreze in niste repere care au devenit tinta pentru noi: 7,8% din PIB si undeva la 25-25,5% din veniturile bugetare. Asta ne permitem sa consumam pe salarizarea personalului din sectorul public. Impactul pentru a doua jumatate a anului 2017 estimam ca nu va fi unul spectaculos. Discutam de cateva procente in plus la bugetul pe acest an. Cat vor fi aceste procente vom sti mai bine atunci cand vom sti executia pe trimestrul unu. in 2018, 2019, 2020, 2021, poate 2022, aceasta anvelopa suplimentara va fi absorbita in functie de spatiul fiscal care se va crea, in functie de evolutiile economice ale Romaniei, cresterea gradului de colectare, ponderea veniturilor in PIB etc. in opinia noastra, Ministerul Muncii scrie reteta, noi facem devizul si punem devizul in pagina si o sa spunem in momentul in care avem reteta exact care este opinia noastra si pana cand poate fi absorbit acest impact, astfel incat sa nu dezechilibram bugetul de stat”, a explicat ministrul Finantelor.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *