Ministrul Fondurilor Europene: Absorbtia fondurilor europene la nivelul UE pentru perioada 2014-2020 este 1,7%, iar in Romania este de 0,18%

ghinea.jpg

Implementarea programelor finantate din Fondurile Europene Structurale si de Investitii alocate statelor membre in perioada 2014 – 2020 a inregistrat, la 31 mai, un nivel de absorbtie de 1,7%, iar in cazul Romaniei rata este de 0,18%, in acest context fiind relevant sa vorbim despre lansari si pregatirea de proiecte, a scris, pe pagina personala de Facebook, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, ca replica la afirmatiile comisarului european pentru politica regionala, Corina Cretu.

Recent, Corina Cretu s-a declarat ingrijorata de „startul lent” al Romaniei in implementarea proiectelor pentru perioada 2014-2020, afirmand ca aceasta are o rata de absorbtie de 0% a fondurilor europene din acest exercitiu bugetar.

‘Rata de absorbtie 2014 — 2020 este un indicator nerelevant acum, la inceputul exercitiului bugetar, inainte de a fi desemnat sistemul de management in intreg (…) Asta nu scuza faptul ca Guvernul Ponta nu a miscat pe subiect, Romania sta mai prost decat media europeana, dar recuperam. Facebook-ul doamnei Cretu (Corina Cretu, comisar european pentru politica regionala — n. r.) nu s-a ingrijorat pe subiect la timpul potrivit. Cand toata UE e la 1,7% absorbtie pentru 2014 — 2020, si sunt tari cu zero, si cele mai multe in jur de 1%, relevant e sa vorbim despre lansari si despre pregatirea de proiecte. Si, aici, am lansat ghiduri de 12 miliarde de euro, in 97 de zile de cand sunt ministru (…) Din mai pana azi au mai fost trimise aplicatii de plata de catre Romania (si celelalte state, desigur). Facebook-ul doamnei Corina Cretu spune ca este zero, dar ne felicita pentru dialogul constructiv si eforturile comune (…) Pacat ca Facebook-ul doamnei Cretu selecteaza preferential cifre. Ma astept ca Facebook-ul doamnei Cretu sa exprime ingrijorari similare si pentru celelalte tari din tabel (…)’, scrie ministrul Fondurilor Europene.

Potrivit acestuia, ‘cat despre absorbtia din inchiderea programelor 2007 — 2013’, se aminteste despre ‘doua miliarde de euro intrati in tara sub acest guvern pana acum, 3,6 miliarde estimate pentru tot anul 2016 (conform celebrului memorandum adoptat saptamana trecuta)‘.

Ghinea noteaza faptul ca datele Comisiei Europene vizeaza programele aferente politicii de coeziune, politicii agricole comune, politicii de pescuit si afaceri maritime si fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, iar ratele oficiale de absorbtie, la 31 mai, sunt, printre altele: Bulgaria (0,07%), Cipru (0,23%), Spania (1,87%), Ungaria (0%), Italia (0,39%), Polonia (0,87%), Romania (0,18%).

Sursa: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top