Ministrul László Borbély a semnat contractele de finantare pentru proiectele de apa si canalizare din judetele Hunedoara si Neamt

proiecte de apa si canalizare

„Semnarea unui contract reprezinta un sfarsit dar si un inceput de drum. Sfarsitul unei etape de intocmire si finalizare a documentatiei urmata apoi de inceputul etapei de implementare propriu-zisa a proiectului si absorbtia fondurilor. Initiativa si capacitatea administrativa sunt elemente esentiale pentru reusita acestui program. POS Mediu este unul din programele atipice, intrucat din momentul semnarii contractului responsabilitatea este la nivelul beneficiarilor. Noi putem ajuta cu sfaturi pe care beneficiarii le pot sau nu lua in seama si cam atat. Programul este unul flexibil, iar cuvintele cheie sunt curaj si responsabilitate. Sunt autoritati locale care si-au luat inima in dinti si au inceput unele activitati din proiectele finantate prin POS Mediu, inainte de a fi aprobate si semnate contractele. Si-au asumat acest risc si au finantat activitatile din bugetul propriu, iar dupa semnarea contractelor au putut cere rambursarea de cheltuieli. Insa nu toata lumea procedeaza asa. Suntem la aproape 4 miliarde euro valoarea totala a contractelor semnate prin intermediul POS Mediu, fiind pe primul loc intre cele 27 de tari membre ale UE. Din pacate, nu putem spune la fel despre absorbtie” a declarat ministrul László Borbély.

Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara” (Valea Jiului) este un proiect a carui implementare va dura 50 de luni (2011-2015), Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Apa Valea Jiului” fiind responsabila pentru coordonarea implementarii acestuia.

Valoarea totala a proiectului este de 40.000.000 Euro fara TVA, din care finantarea nerambursabila din Fondul European de Coeziune este de 34.000.000 Euro. Populatia beneficiara a acestui proiect va fi de aproximativ 123.000 locuitori.

Obiectivul general al Proiectului are ca scop imbunatatirea calitatii apei si accesul la infrastructura de apa si canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apa si canalizare, in conformitate cu practicile si politicile UE in domeniu, pana in anul 2015.

Componentele proiectului vor fi implementate in conformitate cu strategia de achizitii publice, prin intermediul a 7 contracte de lucrari care includ lucrari pentru extinderea si reabilitarea infrastructurii de distributie a apei si a sistemelor de canalizare in diferite aglomerari, 1 contract de achizitie echipamente si 2 contracte de asistenta tehnica pentru managementul proiectului si supervizarea lucrarilor.

Proiectul „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Neamt” va fi implementat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Aqua Neamt”, pe parcursul a 34 luni, respectiv pana in anul 2013.

Valoarea totala a proiectului este de 107.677.000 Euro fara TVA, din care finantarea nerambursabila din Fondul European de Coeziune este de 85.218.987 Euro. Populatia beneficiara a proiectului va fi de aproximativ 237.000 locuitori.

Obiectivul general al Proiectului are ca scop imbunatatirea calitatii apei si accesul la infrastructura de apa si canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apa si canalizare in conformitate cu practicile si politicile UE in domeniu, in majoritatea zonelor urbane, pana in anul 2013.

In cadrul proiectului se deruleaza 9 contracte, din care 2 de servicii si 7 de lucrari (2 contracte Fidic Galben, 5 contracte Fidic Rosu).

Cu cele doua proiecte semnate, numarul proiectelor aprobate pentru finantare din Axa Prioritara 1 a POS Mediu (extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata) a ajuns la 29, valoarea totala a acestora insumand 3.827.423.369 euro, din care valoarea eligila este de 2.872.014.927 euro.

Sursa: Ministerul Mediului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *