Ministrul László Borbély a semnat primul contract in Romania de pe axa 2.2 a POS Mediu!

László Borbély, contract, Axa 2, POS Mediu

Investitiile vor fi realizate cu sprijin de la Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Sectorial „Mediu”.

Valoarea eligibila a proiectului este de 10.263.796 lei iar obiectivul principal al lucrarilor de remediere este ecologizarea sitului pentru a aduce terenul la un standard adecvat folosirii ca zona verde pentru public, includerea zonei in peisaj (plantare), ca agrement pentru public precum si reducerea impactului asupra mediului din activitatile anterioare.

„Trebuie sa dam un semnal clar celor raspunzatori ca avem o problema serioasa cu siturile din tara. Trebuie sa recunoastem ca in ultimii 21 de ani nu s-au facut multe in acest domeniu si astazi avem peste 1000 de situri potential contaminate, cu o suprafata de circa 900 000 de hectare la nivel national. Valoarea decontaminarii acestora va fi peste 5 miliarde Euro in urmatorii 20 – 30 de ani. Dar acum trebuie sa profitam ca avem banii europeni ce pot fi folositi pentru decontaminarea acestora. Nu putem sa mai stam, Romania are niste angajamente fata de Uniunea Europeana care trebuie indeplinite” a subliniat ministrul Mediului si Padurilor.

Ministrul László Borbély a continuat felicitand autoritatile din judetul Prahova „un judet foarte activ, cu foarte multe proiecte. Doar la Admninistratia Fondului pentru Mediu sunt circa 33 de proiecte contractate in valoare de aproximativ 90 mil lei: proiecte pentru energii regenerabila, pentru parcuri, panouri solare sau proiecte de constientizare privind mediul. In 2010 am dat de doua ori mai multi bani pentru investii verzi cu toate ca am fost intr-un an de criza si s-au angajat peste 1 miliard de euro cheltuieli pentru proiecte de mediu”.

In ceea ce priveste Programul Rabla, in judetul Prahova, in 2010, au fost casate peste 6000 de masini. De asemenea in cadrul programului Casa Verde, la nivel national s-au platit deja 1650 contracte. In Prahova s-au depus 309 dosare si sunt 71 cereri de tragere depuse pentru decontare.

Ministrul Mediului si Padurilor anuntat ca in ceea ce priveste perioada imediat urmatoare, pentru judetul Prahova, POS Mediu are inca doua proiecte in faza finala, care urmeaza a fi semnate.

„Este vorba de un proiect cu o valoare de 160 mil E, in domeniul apelor si un proiect pe deseuri, cu o valoare de 44 mil E. De asemenea, exista si proiectul Modernizarea sistemului de colectare si epurare a apelor uzate in municipiul Ploiesti de aproximativ 170 milioane de lei, pentru care, in perioada 2006 – 2009 s-au alocat doar 16 milioane lei iar anul trecut Ministerul Mediului si Padurilor a alocat 24 de milioane lei”.

Ministrul László Borbély a anuntat ca programul Casa Verde pentru autoritatile locale poate fi accesat pana la 31 ianuarie, facand apel la primarii sa depuna proiecte.

Sursa: Ministerul Mediului si Padurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *