Ministrul mediului: Avem deja aproximativ 10.000 de tichete rezervate in cadrul Programului Rabla

parcare.jpg

parcareAttila KORODI, ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, a sustinut o conferinta de presa in care a prezentat evolutia programului „Rabla”.

Redam in continuare prezentarea sustinuta de ministrul mediului cu acest prilej:

„Prima tema la care doresc sa fac referire este programul Rabla. Dupa cum stiti, au trecut aproximativ trei luni de la lansare si sunt fericit sa va anunt ca avem deja aproximativ 10.000 de tichete rezervate. Asta inseamna ca avem alocate circa 60% din totalul de 17.000 de tichete disponibile in acest an.

Si mai exista vesti bune, care ne fac sa afirmam ca programul merge foarte bine, in special datorita modificarilor pe care le-am introdus in acest an. Vorbim despre o crestere de peste 4% a vanzarilor totale de autoturisme noi in luna mai, fata de perioada similara a anului 2013.

Aceasta este cifra oficiala furnizata de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule si ne place sa credem ca programul nostru a avut un impact semnificativ asupra acestei cresteri.

Un alt aspect important este acela ca nu avem raportate nereguli. Asta inseamna ca introducerea pentru prima data a tichetelor electronice a fost un lucru benefic. Anul acesta, totul se face la vedere. Ma refer la faptul ca, in orice moment, pe site-ul AFM exista o situatie a tichetelor rezervate, astfel incat orice cetatean interesat de programul Rabla poate sa stie cate tichete s-au alocat si cate mai sunt disponibile.

Daca doriti sa ne referim la datele la zi, astazi, la ora 09:00, sistemul ne arata ca au fost rezervate 9.897 de tichete, ceea ce inseamna ca mai putem vorbi de 7.103 tichete disponibile. Practic, in aceste prime 3 luni, au fost alocate circa 3.000 de tichete pe luna. Asta ne face sa credem ca in septembrie sau octombrie vom epuiza toate tichetele disponibile in acest an, chiar inaintea datei oficiale de incheiere a Programului, care este sfarsitul lunii noiembrie.

Daca ne referim la situatia la nivel judetean, topul judetelor cu cel mai mare numar de rezervari este condus de Municipiul Bucuresti, cu 2.593 rezervari, urmat de judetul Arges si judetul Constanta, cu 534 si, respectiv 496 rezervari. Pe ultimele 3 locuri ale clasamentului se afla judetele Mehedinti, cu 56 rezervari, Bistrita-Nasaud, cu 44 rezervari si Salaj, cu 21 rezervari.

In ceea ce priveste situatia Programului Rabla pentru persoane juridice, pot sa va spun ca la sediul AFM au fost depuse peste 1000 de dosare, acestea fiind in curs de analiza. Pana in acest moment, au fost acceptate 495 de tichete pentru persoane juridice si institutii publice, din totalul de 3.000 de tichete alocate.

In acest caz, cei interesati isi pot depune dosarele pana la data de 1 septembrie 2014.

Vreau sa subliniez ca acest lucru este valabil inclusiv pentru persoanele juridice si institutiile publice ale caror dosare au fost respinse pana acum.

Datorita sistemului nu se pierde nici un tichet, iar cei care nu au avut dosarele in ordine le pot reface si le pot redepune.

Chiar daca, dupa cum puteti vedea, programul merge foarte bine, nu pot sa spun ca nu este loc si de imbunatatiri. Am unele nemultumiri, mai ales in ceea ce priveste acordarea eco-bonusurilor.

Dupa cum stiti, pe langa prima de casare, acordam eco-bonusuri in valoare de 500 de lei pentru autovehicule care indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:

  • Au norma de poluare Euro 6;
  • Nu genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mare de 100 g/km;
  • Beneficiaza de sistem de propulsie hibrid.

Daca respectiva masina indeplineste doua dintre aceste conditii cumulativ, acesta poate primi doua eco-bonusuri.

Daca pe toata durata programului de anul trecut au fost acordate 690 de astfel de eco-bonusuri, anul acesta, in primele 3 luni de program, am acordat deja 586. Chiar daca cifra este in crestere si, cu siguranta, vom acorda mai multe ecobonusuri decat anul trecut, nu pot sa spun ca sunt multumit, deoarece stiu ca se poate mai mult.

Asta pentru ca, in anul 2014, masinile eco au depasit deja stadiul de concepte ale viitorului. Ele reprezinta o solutie perfect viabila pentru inlocuirea modelelor conventionale, deoarece ofera tot confortul de exploatare al acestora.

Eu personal utilizez in momentul de fata un astfel de autoturism, un Opel Ampera electric si mai exista si alte modele care ofera autonomie extinsa, atat in oras, cu motoarele exclusiv electrice, dar si in afara.

Ne gandim serios ca, pentru anul viitor, sa crestem substantial valoarea ecobonusurilor, pentru a stimula achizitionarea a cat mai multe astfel de modele.”

Sursa: Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top