Aceasta criza financiara, economica pina la urma e, totusi, doar un fenomen de suprafata; in realitate criza e mult mai profunda, e criza unei civilizatii.
Bancile au fost entitatile cele mai penalizate in Bursa de la inceputul crizei financiare. Ele detin peste o treime din intermedierea financiara si era poate normal sa se intimple asa, mai ales ca multe utilizeaza si fonduri speculative. Totusi, desi detin active financiare de citeva ori mai ridicate decit PIB-urile statelor, politicienii s-au gindit sa le salveze tot din banii contribuabililor, creind celebra criza a deficitelor si datoriilor publice. Acum Comisia Europeana le-a impus, cu grele eforturi, o taxa de 0,1% din tranzactiile lor financiare. Comparati, va rog, cu procentele de impunere ce ne sint aplicate noua, bietilor muritori, pentru nevolnica plata a muncii prestate.
In ultimul timp, insa, salariile din mediul privat au crescut mai peste tot, inclusiv la noi, cele din sectorul public raminind taiate, pentru ca din ele au fost salvate banci. Va mai intrebati de ce invatamintul si sanatatea arata cum arata? Va intrebati de ce a crescut intr-atit rata criminalitatii, in timp ce politia a fost umilita? Va intrebati de ce performantele administratiilor sint atit de slabe, iar birocratia si coruptia atit de mari? Va intrebati de ce nu avem specialisti care sa atraga fonduri europene pentru infrastructura? Pentru ca ne-am imprumutat ca sa salvam bancile altora. Recent, si in Grecia, care are o datorie de circa 200% din PIB si e aproape in faliment, au fost plafonate salariile: nici un functionar nu va avea dreptul la un salariu mai mare de 2200 de euro. (!?) Saracul… Cam cu 2000 de euro peste cit are un functionar roman.
La dobinzile practicate, nici o companie serioasa nu ia credite din Romania, ci din afara, unde dobinzile tind catre zero. Si atunci, va veti intreba ce fac aceste banci in Romania? Pai fac afaceri cu Banca Nationala, unde depun bani pentru o dobinda real pozitiva, adica mai mare decit rata inflatiei, imprumuta guvernul la dobinzi exorbitante, pe care le platim tot noi, imprumuta primariile in aceleasi conditii, bani pe care ii platim tot noi si jecmanesc populatia care s-a incumetat sa se imprumute cind vremurile erau mult mai bune, le ia casele, masinile etc., apoi se mai joaca putin la bursa si cam atit, profiturile fiind dolofane, se intelege.
Si-atunci vin si intreb: de ce sa mai depunem banii la banci? Nu ar fi mai buna solutia vechilor CAR-uri, daca tot functionam la limita supravietuirii? De ce sa muncim pentru ei? De ce sa muncim pentru politicieni, care si-au facut, tot din banii nostri, fond de pensii propriu? Nu le ajunge cit fura? Te crucesti cit s-a furat din tara asta. De ce sa platim asigurari daca, in termeni reali si in medie, primim mai putin decit am depus? De ce nu se indexeaza salariile cu rata inflatiei? Si intrebarile pot continua. Cit mai rabdam o viata de mizerie? De ce trebuie sa ne umilim peste tot, iar de reprezentat sa ne reprezinte tiganii? De ce nu ne unim intr-un proiect national care sa ii readuca pe romani acasa? Gesturile de demnitate le-am numarat pe degetele de la o mina. Nici macar sa protestam nu sintem in stare, ceea ce inseamna ca ne meritam si ne asumam, fatalist, soarta. Si-uite-asa ne tirim prin istorie de vreo doua mii de ani. Revolutiile ni le-au facut altii, valorile adevarate raminind doar exceptii.
Am vazut ca pe Wall Street a pornit o miscare protestatara la adresa bancilor si a corporatocratiei. I-au arestat pe toti cei 700 de participanti. Dar miscarea continua si se extinde in alte orase si alte tari, poate ajunge si la noi pina trece criza. Asta e reactia de bun simt a oamenilor obisnuiti, care au vazut ca sistemul e putred, au intuit sursele raului si iau atitudine. Nu dorm in frig ca niste mamaligi.
Indicii bursieri europeni sint mai scazuti decit acum doi ani, iar riscul de faliment al unor mari institutii financiare europene si de intrare in incapacitate de plata a Greciei sint reale si iminente. Pina la urma, intregul castel de nisip occidental se poate prabusi in citeva zile. Se pot recladi alte institutii trainice si sanatoase. Se poate reveni la munca. Cum a implodat U.R.S.S.-ul o poate face si Occidentul, tot din ratiuni economice. Nici un sistem nu este perfect. Iar cind ii vine ceasul, orice sistem se poate prabusi. Sigur, orice schimbare cere timp, iar agonia poate fi lunga, pentru ca toata lumea ar fi afectata.
Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, nu vede nici un pericol. Asta ca sa dea incredere pietelor. Numai ca acestea asteapta masuri. Obama ii taxeaza suplimentar pe cei superbogati (mai bine decit nimic). In economia mondiala este, sub diferite forme, mult prea multa masa monetara, nimeni nu stie cit. Dar mai toata lumea se plinge de lipsa de lichiditati. Asta pentru ca ea e foarte inegal distribuita si nu e pusa in opera. Mucegaieste prin paradise fiscale sau prin banci in asteptarea unor vremuri mai bune, daca nu se va devaloriza pina la disparitie, sau daca nu s-a mutat in Asia.
Hrematistica lui Aristotel, adica economia monetara, aflata sub semnul lui Mercur, a luat-o razna, datorita lacomiei umane si risca sa distruga economia reala, aflata sub semnul Hestiei, al stabilitatii. Caci aceasta criza financiara, economica pina la urma e, totusi, doar un fenomen de suprafata; in realitate criza e mult mai profunda, e criza unei civilizatii. In adincuri, se zvircolesc monstrii lacomiei, imoralitatii, egoismului, materialismului, mercantilismului, desacralizarii etc. Acolo sint cauzele cele adevarate. E o chestiune de spiritualitate. Ce poate sa se nasca dintr-un spirit gregar ca cel care domina civilizatia occidentala actuala? Se repeta, in alta forma, desigur, drama regelui Minos, prizonier al propriului labirint aurit.
Vedeti ca grecii mai trebuie frecventati si altfel? Daca nu erau ei, cei care au devenit marii finantisti de astazi inca n-ar fi coborit din copaci…