Problema nu este doar clarificarea relatiei cu Washingtonul, ci si clarificarea pozitiei Rusiei in Europa. Moscova isi cauta identitatea in Europa de sute de ani si inca nu a gasit-o, dar pretinde ca face parte din continentul nostru, unde vrea sa reprezinte chiar un pol de atractie. Apropierile din perioada Eltin, cand Rusia parcurgea o dificila tranzitie, s-au spulberat. Modelul occidental este din nou refuzat.
Pentru Kremlin, o importanta tot mai mare o au relatiile cu marile puteri emergente vecine: China si India, ceea ce duce Rusia mai curind spre zona Asia-Pacific decat spre Europa. Aici, Rusia nu-si poate permite noi antagonisme, iar ideea eurasiatica se intareste (vezi si Acordurile de la Shanghai), facand ca Rusia sa se defineasca tot mai mult in opozitie cu Occidentul. Putin vorbeste despre o „punte intre civilizatii”, dar nu ne spune cum se impaca acest dorit statut cu politica sa interna, ca si cu cea externa, de pilda cea fata de lumea arabo-musulmana.
Apoi, scena internationala nu se mai reduce de mult doar la relatiile dintre state. Actori nestatali de deferite tipuri au devenit jucatori importanti. Cum se raporteaza Rusia la acestia? Iata o alta provocare. A dezvoltat Moscova acea „soft-power” despre care vorbea Lavrov? Nici pomeneala. Ce s-a facut cu banii din celebra renta petroliera? S-a modernizat si diversificat economia rusa? Nu. Problema Rusiei este ca nu poate fi un partener fiabil, stabil si previzibil. De ce? Tocmai din cauza arogantei pe care o afiseaza.
Acum, si renta petroliera s-a cam subtiat. Elanul tarii lovite de criza nu e prea mare. Si atunci, pe ce se bazeaza grandoarea visata? Pe iluzii? Pe arme? Problemele de fond ale Rusiei (saracia, demografia, autoritarismul s.a.) raman, iar tensiunile cresc.
Totusi, Rusia este, din nou, o tara care conteaza, care si-a recapatat increderea in sine, isi apara interesele cu mai multa vigoare si este mai putin vulnerabila. Diplomatia sa este foarte activa. Un fapt este si redresarea economica si financiara din ultimii ani, si regasirea locului in economia mondiala. In 2006 a recuperat PIB-ul URSS din 1991, si-a platit in avans datoriile si a acumulat importante rezerve in devize, plus un fond de rezerve petroliere. Rubla a devenit total convertibila, iar investitiile straine au crescut. In concluzie, Rusia e mult mai vizibila. Ea nu mai este „omul bolnav al Europei”.
Dar toate astea nu inseamna ca Rusia a raspuns marilor provocari cu care se confrunta. Ea nu a trecut de la o mentalitate de dominare, bazata pe raporturi de forta, la una de cooperare, nu a redevenit un pol de atractie nici macar pentru partenerii din C.S.I. Conservatorismul Rusiei nu a ajutat-o sa-si gaseasca un loc in lumea euro-atlantica, desi a fost primita in G-8, Consiliul Europei sau OSCE. Parteneriatul cu Occidentul este in continuare unul conflictual, de fapt o coexistenta.
Kremlinul isi dezorienteaza partenerii, fie ei europeni sau asiatici, si risca sa ramana doar un furnizor de arme si de materii prime. Putin afirma ca incearca sa devina un mediator intre Occident si restul lumii, dar situatia interna si xenofobia traditionala ii reduc credibilitatea cu totul. Rusia nu este un furnizor de securitate. Contenciosul teritorial cu Japonia nu a fost rezolvat, in Asia e de multe ori neputincioasa sau marginalizata, problema cecena ramine, mai nou – cea georgiana, cea ucraineana, in lumea islamica politica sa exceleaza prin ambiguitate, in Balcani n-a ascultat-o nimeni etc.
Rusia are si forta, si slabiciune. Ea reprezinta doar 2% din PIB-ul mondial, fiind a 11-a economie a lumii. Detine, de asemenea, locul 12 la exporturi si locul 17 la importuri. Economia sa este insa putin diversificata, slab productiva, slab competitiva, bazandu-se masiv pe materiile prime, care reprezinta peste 90% din exporturi. Dar resursele acestea nu sunt infinite, investitiile in sector sunt slabe, iar infrastructura precara. Interventia masiva a statului in economie, prin marile concerne de stat si marii oligarhi, este mai curind o sursa de neliniste si de contraproductivitate decat de necesara modernizare. Avem de-a face cu o autocratie.
Apoi, tara are mari probleme demografice. Populatia sa scade an de an, iar tendinta pare una durabila. Daca astazi sunt 143 milioane de locuitori, in 2025 vor mai ramane 128 milioane, iar in 2050 – 108 milioane, pe locul 40 in lume, in timp ce Europa celor 27 se va apropia de 500 de milioane.
Se fac previziuni in alb si negru. Cele mai favorabile prevad o crestere a ponderii Rusiei in PIB-ul mondial la 3,2% in 2020, cand Uniunea Europeana va acea, de pilda, 16%. Ca venit pe locuitor, lucrurile vor sta si mai rau, Rusia pozitionindu-se abia pe locul 9.
Aceste constringeri economice si demografice cantaresc mult si mai taie din elanul si ambitiile politicienilor rusi. Ele fac din Rusia o putere medie, insuficienta siesi, care are nevoie de exterior, de parteneri fiabili, pentru a-si moderniza si diversifica economia. Contactele tot mai intense cu lumea, circulatia ideilor si a persoanelor sunt factori care vor contribui decisiv la formarea Rusiei de miine si la definirea locului sau in lume.
Problema nu este doar clarificarea relatiei cu Washingtonul, ci si clarificarea pozitiei Rusiei in Europa. Moscova isi cauta identitatea in Europa de sute de ani si inca nu a gasit-o, dar pretinde ca face parte din continentul nostru, unde vrea sa reprezinte chiar un pol de atractie. Apropierile din perioada Eltin, cand Rusia parcurgea o dificila tranzitie, s-au spulberat. Modelul occidental este din nou refuzat.
Pentru Kremlin, o importanta tot mai mare o au relatiile cu marile puteri emergente vecine: China si India, ceea ce duce Rusia mai curind spre zona Asia-Pacific decat spre Europa. Aici, Rusia nu-si poate permite noi antagonisme, iar ideea eurasiatica se intareste (vezi si Acordurile de la Shanghai), facand ca Rusia sa se defineasca tot mai mult in opozitie cu Occidentul. Putin vorbeste despre o „punte intre civilizatii”, dar nu ne spune cum se impaca acest dorit statut cu politica sa interna, ca si cu cea externa, de pilda cea fata de lumea arabo-musulmana.
Apoi, scena internationala nu se mai reduce de mult doar la relatiile dintre state. Actori nestatali de deferite tipuri au devenit jucatori importanti. Cum se raporteaza Rusia la acestia? Iata o alta provocare. A dezvoltat Moscova acea „soft-power” despre care vorbea Lavrov? Nici pomeneala. Ce s-a facut cu banii din celebra renta petroliera? S-a modernizat si diversificat economia rusa? Nu. Problema Rusiei este ca nu poate fi un partener fiabil, stabil si previzibil. De ce? Tocmai din cauza arogantei pe care o afiseaza.
Acum, si renta petroliera s-a cam subtiat. Elanul tarii lovite de criza nu e prea mare. Si atunci, pe ce se bazeaza grandoarea visata? Pe iluzii? Pe arme? Problemele de fond ale Rusiei (saracia, demografia, autoritarismul s.a.) raman, iar tensiunile cresc.
Totusi, Rusia este, din nou, o tara care conteaza, care si-a recapatat increderea in sine, isi apara interesele cu mai multa vigoare si este mai putin vulnerabila. Diplomatia sa este foarte activa. Un fapt este si redresarea economica si financiara din ultimii ani, si regasirea locului in economia mondiala. In 2006 a recuperat PIB-ul URSS din 1991, si-a platit in avans datoriile si a acumulat importante rezerve in devize, plus un fond de rezerve petroliere. Rubla a devenit total convertibila, iar investitiile straine au crescut. In concluzie, Rusia e mult mai vizibila. Ea nu mai este „omul bolnav al Europei”.
Dar toate astea nu inseamna ca Rusia a raspuns marilor provocari cu care se confrunta. Ea nu a trecut de la o mentalitate de dominare, bazata pe raporturi de forta, la una de cooperare, nu a redevenit un pol de atractie nici macar pentru partenerii din C.S.I. Conservatorismul Rusiei nu a ajutat-o sa-si gaseasca un loc in lumea euro-atlantica, desi a fost primita in G-8, Consiliul Europei sau OSCE. Parteneriatul cu Occidentul este in continuare unul conflictual, de fapt o coexistenta.
Kremlinul isi dezorienteaza partenerii, fie ei europeni sau asiatici, si risca sa ramana doar un furnizor de arme si de materii prime. Putin afirma ca incearca sa devina un mediator intre Occident si restul lumii, dar situatia interna si xenofobia traditionala ii reduc credibilitatea cu totul. Rusia nu este un furnizor de securitate. Contenciosul teritorial cu Japonia nu a fost rezolvat, in Asia e de multe ori neputincioasa sau marginalizata, problema cecena ramane, mai nou – cea georgiana, cea ucraineana, in lumea islamica politica sa exceleaza prin ambiguitate, in Balcani n-a ascultat-o nimeni etc.
Rusia are si forta, si slabiciune. Ea reprezinta doar 2% din PIB-ul mondial, fiind a 11-a economie a lumii. Detine, de asemenea, locul 12 la exporturi si locul 17 la importuri. Economia sa este insa putin diversificata, slab productiva, slab competitiva, bazindu-se masiv pe materiile prime, care reprezinta peste 90% din exporturi. Dar resursele acestea nu sunt infinite, investitiile in sector sunt slabe, iar infrastructura precara. Interventia masiva a statului in economie, prin marile concerne de stat si marii oligarhi, este mai curind o sursa de neliniste si de contraproductivitate decat de necesara modernizare. Avem de-a face cu o autocratie.
Apoi, tara are mari probleme demografice. Populatia sa scade an de an, iar tendinta pare una durabila. Daca astazi sunt 143 milioane de locuitori, in 2025 vor mai ramane 128 milioane, iar in 2050 – 108 milioane, pe locul 40 in lume, in timp ce Europa celor 27 se va apropia de 500 de milioane.
Se fac previziuni in alb si negru. Cele mai favorabile prevad o crestere a ponderii Rusiei in PIB-ul mondial la 3,2% in 2020, cand Uniunea Europeana va acea, de pilda, 16%. Ca venit pe locuitor, lucrurile vor sta si mai rau, Rusia pozitionindu-se abia pe locul 9.
Aceste constringeri economice si demografice cantaresc mult si mai taie din elanul si ambitiile politicienilor rusi. Ele fac din Rusia o putere medie, insuficienta siesi, care are nevoie de exterior, de parteneri fiabili, pentru a-si moderniza si diversifica economia. Contactele tot mai intense cu lumea, circulatia ideilor si a persoanelor sunt factori care vor contribui decisiv la formarea Rusiei de maine si la definirea locului sau in lume.