Norocul Poloniei in 2013: un sat pe nume Romania

harta.jpg

Teapa fondurilor europene si cine se bucura de ea.

In momentul maxim al dezmatului cu fonduri europene, cand ajunsesera sa fie construite parcuri la tara, primarii de comuna dadeau explicatii de cel mai cinic bun-simt: „daca nu cheltuiam banii, ii pierdeam„. Logica asta functioneaza, aproape fara exceptie, pana la cel mai inalt palier al administratiei romanesti. Si este, de la un punct, singura posibila.

Mai exact, de la punctul in care scopul principal al banilor europeni a fost ratat. Banii sunt pentru a ajuta tarile mai putin dezvoltate sa le ajunga din urma pe cele mai dezvoltate. in lipsa proiectelor care sa ajute acestui scop, este bine macar ca banii sa ajute contul curent, adica sa intre si sa circule in economia locala. In Romania nu se intampla nici macar atat, pentru ca proiectele nu sunt doar inutile – ca peste tot – dar si prost-intocmite.

Promiscuitatea financiara e atat de mare incat un leu furat si irosit ajunge infinit mai valoros decat un leu nefolosit si returnat. Doar sunt banii UE! Sau nu?

Pentru Romania, afacerea fondurilor structurale parea de nerefuzat. Exercitiul financiar 2007-2013 presupune contributii putin peste 10 miliarde de euro si incasari de aproape 20 de miliarde. Teoretic, un cadou de 10 miliarde facut Romaniei.

Practic, 7 miliarde de euro au fost deja platite in timp ce incasarile de pana acum sunt la 1,5 miliarde. Chiar si in cele mai optimiste scenarii, planurile de la inceput sunt date complet peste cap: Romania va plati doi euro pentru fiecare euro incasat, adica din cele 10 miliarde platite se va alege cu cel mult 4-5.

Insa acest calcul se refera strict la situatia contabila. Pentru ca economic lucrurile stau mult mai rau. Care este valoarea reala a unui parc de 100.000 de euro construit in padure? Dar a unui curs de calificare in care toate gospodinele din vreun sat au fost invatate sa faca pe secretarele? Dar a unei investitii agricole ale carei costuri au fost umflate, din start, de cateva ori? Raspunsul exact este greu de dat, insa o aproximare de bun-simt plaseaza valorile periculos de aproape de zero.

Sigur, POSDRU este cireasa de pe tortul risipei. Macar un drum trebuie obligatoriu construit, iar bancutele din padure pot fi refolosite in scopuri mai bune. Insa din deplasarile, diurnele, cursurile si conferintele despre „resurse umane” nu mai ramane chiar nimic.

In cifre, lucrurile se vad foarte clar. De la intrarea in UE, gradul de ocupare a fortei de munca a scazut iar somajul s-a dublat. Nu aderarea este de vina, dimpotriva ea a ajutat sa tina cifrele jos. Dar nu prin intermediul mecanismului interventionist numit POSDRU ci prin cel liberal al libertatii circulatiei persoanelor si fortei de munca.

Ironia este ca acesta din urma nu presupune costuri directe, in timp ce primul este finantat din taxe mai mari, care distrug locuri de munca la nivelul Uniunii.

Insa ironia si mai mare este ca experienta acestui prim exercitiu bugetar nu ne va ajuta ci ne va incurca si mai mult. Principiile bugetare ale fondurilor structurale spun ca tarilor care au cheltuit bine li se mai da iar celor care nu prea s-au descurcat li se mai ia. Poate chiar mai devreme de bugetul 2014-2020. In primul caz este Polonia, care pana la sfarsitul anului acesta termina de absorbit tot – 100%! – si se pregateste sa ceara mai mult, pentru ca nu mai are ce cheltui si in 2013.

Sursa: Riscograma.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *