Nou imprumut guvernamental, de 900 de milioane de lei, pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

euro_rasfoiti.jpg

euro_rasfoitiGuvernul Romaniei a aprobat in sedinta de ieri un nou imprumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispozitia Autoritatilor de Management ale programelor operationale resursele necesare pentru plata facturilor catre beneficiarii de fonduri europene.

„Guvernul Romaniei a aprobat un nou imprumut cu o valoare de peste 900 milioane de lei, prin care asigura resursele necesare pentru plata beneficiarilor de fonduri europene. Astfel, Guvernul Romaniei continua angajamentul ferm de a sustine implementarea proiectelor finantate din fondurile UE si, implicit, procesul de absorbtie rapida a fondurilor structurale si de coeziune”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plati catre beneficiarii proiectelor implementate in cadrul a trei programe:

  • 360 milioane de lei pentru efectuarea de plati catre beneficiarii Programului Operational Regional;
  • 294 milioane de lei pentru achitarea facturilor catre beneficiarii Programului Operational Sectorial Mediu;
  • 255 milioane de lei pentru beneficiarii Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *