Noul ministru al Fondurilor Europene, Dragos Cristian Dinu, si-a prezentat prioritatile mandatului

cristian_dinu.jpg

Pe 27 octombrie, Dragos Cristian Dinu a fost investit in functia de ministru al fondurilor europene. Numirea are loc dupa ce Cristian Ghinea si-a depus demisia, la 26 octombrie 2016.

Dragos Cristian Dinu a ocupat anterior functia de Secretar de Stat in cadrul Ministerului Fondurilor Europene, incepand cu luna mai 2016.

“Obiectivul meu principal la conducerea MFE este sa duc la bun sfarsit mandatul asumat in domeniul fondurilor europene de guvernul condus de Dacian Ciolos in momentul investirii sale. Ne aflam intr-o perioada esentiala pentru viitorul fondurilor europene in Romania, lansarea apelurilor in cadrul programelor operationale 2014 – 2020 si demararea implementarii proiectelor selectate. In acelasi timp, lucram intens la inchiderea programelor operationale 2007-2013. Am avantajul ca am facut parte din echipa care in ultimele luni a depus eforturi sustinute pentru deblocarea unor programe si pentru lansarea a numeroase ghiduri. Vom continua toate aceste eforturi”, a precizat Dragos Cristian Dinu.

Noul ministru a detaliat care sunt principalele sale obiective pana la finalul mandatului.

“Voi pune accentul pe aspectele sistemice, cu impact pe termen mediu si lung:
•    Finalizarea procesului de desemnare a autoritatilor de management;
•    Ridicarea si inchiderea conditionalitatilor ex-ante aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020;
•    Cresterea gradului de accesibilitate a programelor finantate din fonduri europene pentru beneficiarii acestora, publici si privati prin: dezvoltarea /reformarea structurilor regionale ale ministerului, elaborarea de ghiduri ale solicitantului cat mai clare etc.

Voi promova utilizarea aditionala a bugetului national si a fondurilor europene pentru atingerea obiectivelor de politici publice. Lucrurile deja au inceput – de exemplu schemele de mobilitate recent aprobate de Guvern, care vor beneficia, pentru implementare, de sustinere directa din POCU.”

CV-ul lui Dragos Cristian Dinu poate fi consultat aici.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top