Parteneriate intre solicitantii de finantare prin POR si institutii publice

parteneriatul-public-privat-in-romania-si-in-uniunea-europeana-a2240.jpg

Guvernul a aprobat, in sedinta de astazi, un Memorandum prin care se adopta un model de acord-cadru de parteneriat intre unitatile administrativ-teritoriale (UAT) care doresc sa efectueze investitii pe terenurile aflate in albiile raurilor, solicitante de finantare prin Programul Operational Regional (POR), si institutii publice (entitatile cu personalitate juridica ale Administratiei Nationale „Apele Romane” si ale Administratiei Nationale de Imbunatatiri Funciare), pe perioada de valabilitate a contractelor de finantare.

Este vorba despre acele terenuri aflate in albiile raurilor, care sunt incluse in domeniul public al statului si date in administrarea Administratiei Nationale „Apele Romane”. In aceste conditii, UAT (judete/municipii/orase/comune) care pot beneficia de fonduri europene prin POR nu pot demonstra ca pot asigura caracterul durabil al investitiei in ceea ce priveste interventiile pentru consolidarea structurilor care intra in alcatuirea drumurilor reabilitate. in cazul unei investitii in infrastructura sau productie, trebuie respectat caracterul durabil al investitiei timp de 5 ani de la data platii finale, inclusiv prin mentinerea proprietatii asupra elementelor de infrastructura.

Conform prevederilor legislatiei in vigoare, la emiterea actelor ce permit efectuarea lucrarilor in albiile apelor, administratiile bazinale din subordinea Administratiei Nationale „Apele Romane” impun UAT-urilor anumite conditii, care conduc la prelungirea duratei de intocmire a documentatiilor necesare pentru depunerea cererilor de finantare prin POR sau chiar la respingerea lor.

Aceste conditii sunt legate fie de dovada detinerii terenurilor aflate in albiile minore, fie de dovada procedurii de concesionare a suprafetelor de teren, fie de transferarea dreptului de administrare a suprafetelor proprietate publica a statului, din albia minora a cursurilor de apa din administrarea Administratiei Nationale „Apele Romane” in administrarea titularului avizului de gospodarire a apelor.

Astfel, prin crearea unor parteneriate intre UAT-uri si administratorii terenurilor aferente unor investitii propuse spre finantare din POR, fiecare parte isi va putea exercita toate prerogativele care decurg din dreptul de administrare asupra imobilului detinut. Practic, de exemplu, pentru Administratia Nationala „Apele Romane”, singura obligatie pe perioada derularii proiectului, precum si in perioada de durabilitate, va fi reprezentata de mentinerea dreptului de administrare asupra terenului, parte a proiectului propus spre finantare din POR.

Memorandumul a fost aprobat in contextul implementarii POR 2014-2020 și al realizarii gradului de absorbtie stabilit prin Programul de Guvernare, pentru a evita dezangajarea de fonduri puse la dispozitia Romaniei de catre Uniunea Europeana.

In acest context, avand in vedere alocarea financiara, la nivelul POR, de 8,13 miliarde de euro (6,6 miliarde de euro FEDR + 1,53 miliarde euro de la bugetul de stat) si pentru evitarea aprecierii ca fiind neeligibile a unor proiecte in care devin incidente prevederi referitoare la dovedirea calitatii de proprietar/administrator al unor suprafete de teren ce apartin domeniului public al statului (respectiv domeniului public al UAT-urilor), este necesara solutionarea conditionalitatilor aferente emiterii avizului de gospodarire a apelor, ca urmare a interventiei la edificiile existente in albiile raurilor.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top