PNDL: Noi investitii in judetul Maramures

1526031622-295.jpg

Doua noi proiecte de infrastructura rutiera au primit finantare prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), coordonat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).

Contractele au fost semnate astazi, la Baia Mare, de viceprim-ministrul Paul Stanescu si Gabriel Valer Zetea, presedintele Consiliului Judetean Maramures.

Valoarea totala a proiectelor este de 175 de milioane de lei si vizeaza reabilitarea si consolidarea a 60 km din drumurile judetene 186 Valea Izei si 187 Valea Ruscovei.

„Judetul Maramures are un mare potential, inclusiv turistic, si beneficiaza de sprijinul si implicarea autoritatilor locale, dornice sa faca lucruri bune pentru comunitate, de la modernizarea infrastructurii, la valorificarea patrimoniului cultural si istoric, dar si la incurajarea investitiilor”, a declarat, cu aceasta ocazie, viceprim-ministrul Paul Stanescu, subliniind ca, „prin cele doua etape ale PNDL, am asigurat, la nivelul intregului judet, finantarea pentru 290 de obiective, in valoare totala de peste un miliard de lei, pentru realizarea si modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si a celor de canalizare, pentru reabilitarea, modernizarea si dotarea unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor sanitare, pentru construirea si reabilitarea drumurilor publice, a podurilor si podetelor, dar si pentru extinderea sistemelor de iluminat public stradal.”

In judetul Maramures, se deruleaza proiecte importante si prin Programul Operational Regional: in perioada de programare 2007-2013, s-au finalizat 33 de proiecte (aproximativ 440 de milioane de lei), iar in ceea ce priveste perioada 2014-2020, se afla in implementare 23 de proiecte, in valoare totala de peste 260 de milioane de lei.

Tot in implementare sunt si 3 proiecte finantate in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa (cu o valoare totala de circa 2,4 milioane de lei), iar prin programele de cooperare teritoriala, s-au finalizat 2 proiecte (de aproximativ 400.000 de euro), alte 2 proiecte (de peste 1,2 milioane de euro) fiind in implementare.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top