PNDR 2014 – 2020 – prezent si viitor

2014-2020-PNDR.jpg

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, a participat la conferinta „PNDR 2014-2020: prezent si viitor”, organizata pentru informarea potentialilor beneficiari asupra oportunitatilor si a impactului masurilor de investitii disponibile prin PNDR 2014 -2020 in ce priveste agricultura in ansamblu si dezvoltarea mediului rural. Evenimentul a avut loc in marja targului international INDAGRA. La conferinta au participat Daniela Giurca – secretar de stat, Daniela Rebega – director general al Directiei Generale Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR (DGDR AM-PNDR), precum si alti directori din cadrul DGDR si ai agentiilor de plati din subordine – AFIR si APIA.

Ministrul Achim Irimescu a detaliat rolul finantarilor europene in dezvoltarea spatiului rural romanesc, printre subiectele abordate evidentiindu-se: descrierea instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului; modificarile operate la HG 226/2015 in sensul eliminarii termenelor de la notificare, la contractare – de 3, respectiv 6 luni; simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene prin FEADR; aspecte privind instrumentele de garantare, inclusiv prin utilizarea fondurilor ramase la dispozitia Romaniei, dupa inchiderea schemelor de garantare aferente PNDR 2007-2013; masuri privind reducerea decalajelor de capital si tehnologii in ferme, precum si de sprijinire a clasei de mijloc la sate, etc.

„Finantarea europeana a insemnat foarte mult pentru agricultura Romaniei. Bugetul alocat agriculturii nu depasea 300 milioane de euro pana in 2007, iata ca in acest moment am depasit 3,5 miliarde euro plati efectuate de la preluarea mandatului de ministru. Am reusit in acest an sa simplificam foarte mult, dar mai este inca suficient spatiu pentru simplificare”, a afirmat ministrul Agriculturii.

La randul sau, secretarul de stat Daniela Giurca a subliniat importanta stimularii unei abordari integrate pentru dezvoltarea mediului rural, in sensul crearii unei sinergii intre masurile si fondurile existente, pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate. Astfel, prin masurile din cadrul PNDR 2014- 2020 se creeaza premisele de dezvoltare a clasei de mijloc la sate, prin cresterea viabilitatii exploatatiilor agricole si a competitivitatii, reintinerirea satului romanesc si reducerea disparitatilor dintre mediul urban si cel rural.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *