PNDR: Microcredite pentru cofinantarea proiectelor de la Masura 121

fermier_struguri.jpg

fermier_struguriAgentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit informeaza potentialii beneficiari ai Programul National de Dezvoltare Rurala asupra unor noi posibilitati de asigurare a cofinantarii private a proiectelor, intreprinse de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului (OUG) nr. 43 din 15 mai 2013, MADR a venit in sprijinul celor care vor sa infiinteze ferme de familie prin Masura 121„Modernizarea exploatatiilor agricole” prin reglementarea instrumentelor financiare si de creditare a sectorului agricol.

Mai precis, cei care depun proiecte de investitii pentru infiintarea fermelor de familie in cadrul sesiunii aferente Masurii 121, deschise in perioada 25 iunie-14 august 2013, vor putea asigura cofinantarea investitiei prin accesarea microcreditelor reglementate prin OUG 43/2013.

Astfel, in momentul depunerii proiectului, solicitantii de fonduri europene vor semna o declaratie pe propria raspundere privind asigurarea cofinantarii private a acestuia, conform prevederilor deja mentionate in Ghidul Solicitantului.

Ulterior, pana la semnarea Contractului de Finantare, solicitantii de fonduri europene nerambursabile vor trebui sa faca dovada existentei cofinantarii, acest lucru putand fi realizat prin accesarea microcreditelor reglementate de OUG 43/2013 .

Astfel, prin OUG 43/2013 a fost instituit un fond care va fi utilizat pentru acordarea de microcredite in scopul asigurarii contributiei proprii a beneficiarilor la finantarea proiectelor de investitii, finantare prin PNDR, care pot avea o valoare eligibila de maxim 125.000 de euro. Suma maxima care poate fi acordata unui beneficiar PNDR poate ajunge la 75.000 de euro.

Totodata, beneficiarii PNDR pot accesa microcreditele puse la dispozitie de OUG 43/2013 si pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizarii productiei agricole, fiecare beneficiar putand primi pana la maximum 25.000 euro.

Printre conditiile generale de acordare a creditului se numara termenul maxim de restituire de pana la 10 ani precum si perioada de gratie intre 1 si 3 ani, in functie de specificul proiectului de investitii.

In acest moment normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 43 din 15 mai 2013 sunt in faza de avizare interministeriala.

MADR are fixat un calendar privind etapele urmatoare, respectiv selectia institutiilor financiare partenere prin care se va derula microcreditarea si incheierea conventiilor de lucru cu acestea.

Sursa: APDRP

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *