PNDR: Recomandari AFIR privind implementarea cu succes a proiectelor de investitii

proiecte-europene.jpg

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) vine in sprijinul beneficiarilor publici ai Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin punerea la dispozitie a unei informari sintetice privind etapele pe care acestia trebuie sa le parcurga dupa incheierea Contractului de finantare.

„Continuam demersurile prin care dorim sa fim cat mai aproape de beneficiarii nostri si sa ii sprijinim pentru a-si duce la bun sfarsit investitia pe care si-au asumat-o. Aceasta informare este in fapt un document prin care explicam pe scurt toate etapele pe care beneficiarul trebuie sa le parcurga pana la finalizarea proiectului. Semnarea contractului de finantare din fonduri europene presupune anumite drepturi, dar si respectarea unor obligatii de catre ambele parti semnatare. Responsabilitatea nu este doar a beneficiarului pentru ca avem impreuna cu el un scop convergent, acela de a dezvolta economia rurala si satul romanesc.” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale.

Astfel, prin aceste recomandari, se aduce la cunostinta beneficiarilor ca imediat dupa semnarea Contractului de finantare pot solicita un avans financiar de pana la 50% din valoarea totala eligibila a proiectului. Conditia pentru obtinerea avansului este de a avea un dosar de achizitie avizat, precum si prezentarea unei garantii financiare in procent de 100% din valoarea avansului.

Ulterior solicitarii avansului, se demareaza procedurile de achizitii in conformitate cu procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitie publica anexate Contractului de finantare si respectand legislatia in vigoare privind achizitiile publice.

AFIR recomanda demararea cat mai rapida a procedurii de achizitie a proiectului tehnic. Conform recomandarilor Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (ANAP), stabilirea tipului de procedura se va face insumand valoarea estimata a proiectului tehnic cu cea a lucrarilor.
Obtinerea autorizatiei de construire reprezinta urmatorul pas in implementarea proiectului. Documentele emise de autoritatile de mediu, sanitare sau sanitar-veterinare se vor prezenta, dupa caz, de catre beneficiar la ultima cerere de plata, dupa finalizarea investitiei realizate prin PNDR 2020.

Urmeaza executarea lucrarilor in termenul stabilit prin Contractul de finantare, cu asistenta din partea proiectantului si sub supravegherea unui diriginte de santier atestat. Dupa executarea lucrarilor se realizeaza receptia partiala sau finala a acestora si se depun cererile de plata conform esalonarii depuse.

De asemenea, subliniem importanta efectuarii platilor cu respectarea prevederilor manualului de procedura specifica al AFIR (disponibil pe pagina de internet a Agentei, www.afir.info, sectiunea Informatii utile/ Proceduri de lucru pentru PNDR). Prima transa de plata trebuie depusa in termen de 12 luni de la semnarea Contractului de finantare pentru proiectele care prevad constructii montaj. Acest termen se poate prelungi cu maximum 6 luni, insa implica aplicarea de penalitati in conformitate cu prevederile contractuale. Ultima transa de plata se va depune cu 90 de zile calendaristice inainte de expirarea duratei de executie a Contractului de finantare.

Beneficiarul poate solicita avans de maximum 50% inainte de data depunerii primei transe de plata, care se va recupera la ultima transa de plata. Precizam ca avansul nu reprezinta transa de plata.

Beneficiarii au posibilitatea modificarii Contractului de finantare, prin solicitarea unui act aditional, cu conditia ca aceasta modificare sa nu schimbe obiectivul principal al proiectului si sa nu afecteze functionalitatea investitiei, criteriile de eligibilitate si de selectie. Precizam ca exista situatii in care nu este necesara intocmirea de act aditional la Contractul de finantare, cum ar fi: modificari tehnico-financiare ce nu depasesc 10% din valoarea Contractului de finantare, schimbarea adresei sediului social al beneficiarului, schimbarea contului bancar sau de trezorerie si/ sau al institutiei financiare bancare pentru proiectul PNDR 2020.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.