Poli de Competitivitate – POSCCE

echipa4.jpg

ATENTIONARE: Acest program nu este activ in acest moment!

Operatiunea 1.3.1 – „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes national si international – Poli de Competitivitate” – POSCCE

Obiective:

  • Sprijinirea unor proiecte de anvergura care urmaresc crearea, dezvoltarea si operationalizarea polilor de competitivitate.
  • Cresterea interactiunilor dintre firme, institutii din mediul academic si stiintific si alte entitati implicate in sprijinirea mediului de afaceri si orientarea sectorului privat catre inovare si transfer tehnologic.
  • Cresterea productivitatii si reducerea decalajelor fata de Uniunea Europeana.

Scopul operatiunii va fi atins prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru:

  • Constructia, extinderea sau modernizarea infrastructurii polilor de competitivitate;
  • Achizitionarea de echipamente, tehnologii, licente, know-how;
  • Inovarea proceselor de productie si a produselor pe baza aplicarii rezultatelor de Cercetare – Dezvoltare – Inovare (CDI) in productie;
  • Intensificarea cooperarii intre membrii polilor de competitivitate;
  • Facilitarea transferului de cunostinte si ridicarea nivelului de pregatire necesare cresterii competitivitatii.

Solicitanti eligibili:

  • Societate comerciala inregistrata conform Legii nr. 31/1990 cu modificarile si completarile ulterioare, constituita din minimum doi membri ai polului de competitivitate.
  • Asociere fara personalitate juridica (parteneriate) formata din cel putin 2 membri ai polului dintre care obligatoriu o intreprindere, reprezentata de un membru de drept privat al polului in calitate de Lider de proiect.
  • Polul de competitivitate, atunci cand acesta este constituit ca persoana juridica, inregistrata conform Legii nr. 31/1990 cu modificarile si completarile ulterioare.
  • Entitatea de reprezentare a polului, indiferent de forma juridica de organizare, in cazul proiectului ce are ca obiectiv urmarirea implementarii strategiei de dezvoltare a polului.

Fiecare pol de competitivitate poate depune un singur pachet de proiecte in cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte.

A. Proiecte de investitii in infrastructura de afaceri definite ca investitii comune pentru cercetare dezvoltare, productie, desfacerea produselor, activitati auxiliare, realizate de catre un grup de membri ai polului de competitivitate si care vor fi utilizate in comun de catre toti partenerii respectivei entitati.

B. Proiecte de tip „soft” reprezinta proiecte de interes comun pentru membrii polului care prevad activitati altele decat cele de investitii si CDI, precum:

  • Programe de diseminare si informare; Schimb de bune practici; Programe de mentoring si/sau coaching; Transfer de know-how; Seminarii si workshop-uri de interes comun pentru polul de competitivitate – prin activitati de: instruire, consultanta, participarea IMM-urilor la targuri, studii tehnice de fezabilitate, proprietate industriala pentru IMM-uri, inchirierea de personal cu inalta calificare;
  • Programe privind managementul polului care cuprind activitatea administrativa a entitatii de reprezentare a polului de competitivitate, de monitorizare a implementarii pachetului integrat de proiecte aprobat spre finantare, a implementarii strategiei de dezvoltare a polului, etc.

C. Proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) includ activitati de cercetare, dezvoltare, inovare, realizate in comun si pentru interesul comun al membrilor Polului de competitivitate.

Maximum 24 luni de la semnarea contractului de finantare.

Cheltuieli eligibile:

A. Pentru proiectele de investitii

  • Cheltuieli pentru achizitia de teren (eligibile in limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului);
  • Cheltuieli pentru cladiri si instalatii aferente constructiilor (in limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului);
  • Cheltuieli pentru achizitia de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar (imobilizari corporale);
  • Cheltuieli pentru achizitia de imobilizari necorporale.

B. Pentru proiectele de cercetare

  • Cheltuieli pentru activitatile de cercetare industriala/dezvoltare experimentala;
  • Cheltuieli pentru obtinerea si validarea drepturilor de proprietate industriala (sunt eligibile numai pentru beneficiarii tip IMM);
  • Cheltuieli pentru realizarea de studii tehnice de fezabilitate;
  • Cheltuieli pentru servicii de consultanta in domeniul inovarii si pentru serviciile de sprijinire a inovarii (sunt eligibile numai pentru beneficiarii tip IMM);
  • Cheltuieli pentru inchirierea/angajarea de personal cu inalta calificare (sunt eligibile numai pentru beneficiarii tip IMM);
  • Cheltuieli pentru introducerea in productie a rezultatelor cercetarii;
  • Alte cheltuieli (numai pentru beneficiarii tip intreprinderi nou-create inovatoare)

C. Pentru proiectele de tip „soft”

  • Cheltuielile pentru achizitia de servicii de consultanta pentru urmatoarele activitati, cu conditia ca serviciul de consultanta respectiv sa nu se constituie intr-o activitate continua sau periodica si sa nu fie legat de cheltuielile curente de functionare a activitatii beneficiarului;
  • Cheltuielile de management ale polului de competitivitate;
  • Cheltuieli pentru participarea IMM la targuri.

Bugetul total al acestei cereri de propuneri de proiecte este de 252 milioane lei.

Valoarea maxima a sprijinului financiar nerambursabil este de 84.000.000 lei si cea minima de 21.000.000 lei.

  • Pentru proiectele de investitii intensitatea maxima a sprijinului financiar nerambursabil, acordat din totalul costurilor eligibile este de 70% pentru intreprinderi mici (60% Bucuresti)
  • Pentru proiectele de cercetare-dezvoltare intensitatea maxima a sprijinului financiar nerambursabil, acordat din totalul costurilor eligibile este de 100% pentru intreprinderile nou-create inovatoare si consultantei in sprijinul inovarii.
  • Pentru proiectele de tip „soft” intensitatea maxima a sprijinului financiar nerambursabil, acordat din totalul costurilor eligibile este de 100% in cadrul proiectelor ce intra sub incidenta regulamentului de minimis.

Perioada de depunere: vor exista doua etape in cadrul procesului de depunere:

ETAPA 1

  • Data limita a depunerii pentru depunerea strategiilor polilor si a fiselor de proiecte este de 31 august 2012, ora 15:00.

ETAPA 2

  • 60 de zile, dupa finalizarea etapei 1 de evaluare, pentru depunerea cererilor de finantare din cadrul pachetelor de proiecte a polilor selectionati.

Afla mai multe raspunsuri pe forumul Finantare.ro.

Sursa: AM POSCCE
Finantator: Uniunea Europeana

Ghidul consolidat – varianta 26 iulie

Ghidul solicitantului – 17 iulie

Ghidul solicitantului – 8 iunie

3 thoughts on “Poli de Competitivitate – POSCCE”

  1. Operatiunea 1.3.1 – “Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes national si international – Poli de Competitivitate” – POSCCE este un proect al UE ce da posibilitate de a depasi nivelul actual de management si tehnologii in IMM in Romania si nu in ultimul rind in R.Moldova.
    Respectuos, va rog, sa-mi raspundenti daca doritorii IMM din R.Moldova poate sa fie eligibili la acest proiect.

    Director General Centru Tehnologii Analitice „Strategii Financiare”

    1. Finantare.ro spune:

      Buna ziua domnule Mazur,

      Din pacate, in ghidul solicitantului (pag. 20-12) sunt exprimate clar conditiile de eligibilitate – solicitantul trebuie sa fie inregistrat in Romania: http://amposcce.minind.ro/fonduri_structurale/Ghidul_Solicitantului_Poli_Competitivitate_4_mai_2012.pdf . In ceea ce priveste parteneriatele, nu va putem da un raspuns exact, insa ati putea vorbi direct cu Autoritatea de Management pentru a avea un raspuns cat mai relevant (http://amposcce.minind.ro/contact.html).

      Ganduri bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *