Politica monetară a BNR în prag de alegeri

Anul 2008 se înscrie fatidic în sfera anilor electorali, în care Moş Crăciun vine mai devreme, plin cu daruri de sfârşit de mandat. Şi anul acesta bugetul României este încărcat pe ultima sută de metri cu cheltuieli bugetare excesive şi neproductive, păguboase pentru echilibrele macroeconomice.

Politica monetară şi politica fiscală sunt componente organice ale politicii economice generale a unui stat. Ele ar trebui corelate în mod armonios, astfel încât efectele pozitive ale uneia să nu fie anulate de măsurile celeilalte. De asemenea, această coordonare nu presupune ca măsurile de politică fiscală să fie suplinite în mod activ de măsurile de politică monetară, in mod nefiresc, in special prin emisiuni inflationiste de moneda, pentru sustinerea cheltuielilor publice.

Din păcate, tocmai acest lucru se întâmplă astăzi, ca de altfel, foarte des în istoria economică postdecembristă a ţării noastre..

Cadrul macroeconomic intern şi internaţional actual este unul contradictoriu. Asistăm la o criză financiară internaţională de proporţii în condiţiile în care creşterea economică a ţării noastre a fost una de excepţie anul acesta (se estimează o creştere a PIB de peste 9%). Totodată, inflaţia şi cursul de schimb dau semne de slăbiciune ridicând mari semne de întrebare în ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice ce vor urma. Situatia balanţei comerciale, aflata într-un deficit aproape cronic de câţiva ani, denotă neputinţa economiei româneşti de a promova produse performante şi de calitate pe plan intern şi internaţional şi, de asemenea, nesăbuinţa noastră în a cheltui resursele valutare pe un consum de produse uneori îndoielnice şi inutile.

Ce poate face BNR în această situaţie, în condiţiile în care nu găseşte un partener în autoritatea guvernamentală? Poate face puţin şi cu efecte aparent pozitive doar pe termen scurt, efecte care mai târziu pot acţiona ca un bumerang!

Spre deosebire de alţi ani BNR a reacţionat preventiv prin măsuri de politică monetară restrictivă. A ridicat dobânda de politică monetară la două cifre – 10, 25% (cu 3,25 puncte procentuale faţă de toamna trecută), a dat norme de restricţionare a creditării populaţiei, a menţinut un nivel ridicat al rezervelor minime obligatorii la lei şi valută (cel mai mare nivel din regiune), a lăsat un curs de schimb deocamdată liber, care să „prăjească” buzunarele speculatorilor externi veniţi după căpătuială, atraşi de dobânzile ridicate din ultimul an.

Problema care se poate pune este următoarea: mai există spaţiu de manevră pentru BNR pentru a putea ţine sub control dezechilibrele? Deja corzile sunt întinse la maximum! A continua prin măsuri de politică monetară restrictive, aparent eficiente pe termen scurt, înseamnă promovarea unor fenomene cu impact negativ în viitor – scăderea producţiei, dezechilibre externe, şomaj – deoarece efectele măsurilor de politică monetară sunt cu bătaie pe termen mediu şi lung!

Strategia actuală de politică monetară este cea privind ţintirea inflaţiei. Practica internaţională recomandă în planul politicilor fiscale, în contrapartidă pentru această strategie de politică monetară, folosirea bugetelor multianuale. Aceasta presupune echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor pe o perioada mai lungă de timp, de obicei 3-5 ani, şi presupune eşalonarea veniturilor şi cheltuielilor pe termen mediu şi lung, în vederea realizării unor obiective prioritare, bine stabilite.

Astfel, în momentul de faţă şansa României este de a promova într-un ritm accelerat reformele structurale, iar structura cheltuielilor bugetare trebuie orientată cu precădere către dezvoltarea infrastructurii şi mai puţin către majorările veniturilor salariale.

Praful în ochi aruncat profesorilor şi pensionarilor din ultimele luni nu reprezintă altceva decât susţinerea unor politici economice iresponsabile şi populiste, care, mai devreme sau mai târziu, vor lovi nu doar în aceste categorii sociale, ci şi asupra tuturor românilor!