POR: A fost aprobata versiunea finala a Ghidului Solicitantului 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon in zonele urbane bazata pe planurile de mobilitate urbana durabila”

ghid-consultare-2.jpg

Versiunea finala a Ghidului Solicitantului – Conditii specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numarul POR/2017/3/3.2/1/SUERD, Obiectivul specific 3.2 – Reducerea emisiilor de carbon in zonele urbane bazata pe planurile de mobilitate urbana durabila din cadrul Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a fost aprobata astazi, 21.09.2017, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene si va fi publicata pe site-ul programului www.inforegio.ro.
Ghidul contine informatiile specifice necesare in vederea deschiderii apelului de proiecte cu numarul POR/2017/3/3.2/1/SUERD referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare si de depunere a cererilor de finantare, conditii de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instructiuni de completare a Cererii de finantare de catre solicitanti.

Depunerea cererilor de finantare se face utilizand sistemul electronic – aplicatia MySMIS.
Pentru pregatirea proiectelor este prevazuta o perioada de doua luni de la data publicarii Ghidului specific, astfel incat depunerea proiectelor se va face incepand cu data de 21.11.2017, ora 12.00, iar Cererile de finantare vor putea fi transmise pana la data de 21.05.2018, ora 12.00.

Sursa: fonduri-ue.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *