POS Transport: Proiectul Magistralei 5 de metrou, trimis spre evaluare Comisiei Europene

Metrou.jpg

MetrouAutoritatea de Management pentru Programul Operational 2007-2013 Transport (AM POST) a transmis la Comisia Europeana, spre evaluare, cererea de finantare pentru proiectul major „Linia de metrou Magistrala 5: sectiunea Raul Doamnei – Eroilor, inclusiv valea Ialomitei”.

Ulterior transmiterii, Comisia Europeana va evalua si aproba cererea de finatare conform prevederilor Art. 39-41 din Regulamentul CE nr.1083/2006.

Obiectivul principal al proiectului este acela de a facilita, pana la sfarsitul anului 2016, legatura intre vestul si centrul orasului, prin intermediul unei linii de transport cu metroul ce va avea o lungime construita de 7 km, un numar de 10 statii si un depou.

Proiectul Magistrala 5, Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomitei isi propune transportul unui numar de circa 64.000 calatori/zi (la punerea in functiune, sfarsitul anului 2016) din zona deservita spre centrul orasului, fiind de asemenea si o legatura cu reteua existenta de metrou, la statia Eroilor.

Valoarea totala eligibila a cererii de finantare este de 481,768,754 euro din care co-finantarea de la Uniunea Europeana prin Fondul de Coeziune este de 409,503,441 euro si 197,525,763 euro reprezinta contributia de la bugetul de stat si 123,584,391 din imprumutul BEI.

Aceasta cerere de finantare a fost depusa, de catre SC Metrorex SA, in cadrul Axei Prioritare 1, Domeniul Major de Interventie 1.2 „Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii feroviare de-a lungul axei prioritare TEN-T nr.22”.

Sursa: AM POST

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *