Pot site-urile de reduceri sa fie folosite ca surse de finantare pentru firme?

Putem oare folosi site-urile de reduceri ca sursa de finantare? Ideea care sta la baza acestor site-uri este destul de simpla: se pune in vanzare un produs, cu o reducere importanta fata de pretul initial. Firma care vrea sa participe cu un produs sau serviciu la un astfel de sistem se intelege cu site-ul tip deal-of-the-day asupra a ce se va vinde si la ce pret. Oferta apare pe site, cei care sunt interesati de oferta cumpara un cupon sau vocuher, efectueaza plata catre site si apoi revendica produsul sau serviciul de la furnizor, utilizand codul inscris pe voucher. Din banii primiti de la client site-ul isi opreste un comision si transmite restul banilor catre firma care ofera produsul/serviciul.

In esenta este vorba de un sistem de promovare a serviciilor/produselor firmelor. Acestea sunt de acord sa vanda ceva cu o reducere foarte mare in speranta de a castiga clienti noi, care sa cumpere apoi de la ei si la preturile normale. Uneori, se poate scapa astfel si de stocuri prea mari de produse sau se poate acoperi o capacitate excedentara de prestare servicii. Uneori aceste obiective sunt atinse, alteori nu. Dar nu asta este discutia acum. Intrebarea este daca acest sistem de vanzare poate constitui o sursa de finantare.

Prin finantare inteleg atragerea de fonduri necesare derularii (dezvoltarii) afacerii. In mod uzual se obtin finantari din surse bancare, surse proprii ale proprietarilor afacerii, investitori, fonduri europene sau guvernamentale. Tot modalitati de finantare pot fi considerate si factoringul, leasingul sau franchiza. Si sunt si altele. Fiecare dintre aceste modalitati de finantare are avantaje si dezavantaje, poate fi mai utila in anumite momente sau situatii. Cert este faptul ca fiecare dintre ele are un cost, care poate fi determinat cu o precizie mai mica sau mai mare. Acest cost poate fi calculat luand in calcul factori precum dobanda unui credit bancar, costul procedurilor de a obtine o finantare europeana sau discountul intr-un contract de factoring.

Cum pot constitui vanzarile printr-un site de reduceri sursa de finantare intr-un mod distinct fata de vanzarile normale? In principal, in doua feluri:

  • Incasarea contravalorii produselor/serviciilor se realizeaza inaintea cumpararii sau consumului propriu-zis al acestora. Spre exemplu, o persoana care cumpara astazi o consultatie stomatologica oferita la un pret redus, efectueaza plata imediat. Utilizarea efectiva a serviciului are loc deseori la cateva saptamani sau chiar luni in viitor. In tot acest timp banii respectivi pot fi considerati ca fiind un credit obtinut gratuit de catre firma furnizoare.
  • Nu toate voucherele cumparate si achitate de catre clienti sunt prezentate la firma furnizoare pentru a se revendica produsul/serviciul achizitionat. In acest caz clientii platesc ceva ce nu mai cer, furnizorul primind banii fara nicio contraprestatie. Aceasta poate fi considerata o finantare obtinuta aproape fara niciun cost.

Cateva intrebari fundamentale, ale caror raspunsuri pot transforma vanzarile prin site-uri de reducere in surse eficiente de finantare a firmei sunt:

  1. Cat de mare este reducerea care trebuie oferita pentru a realiza vanzari si cat de mare este costul acestei reduceri pentru furnizor?
  2. Cate vouchere sunt vandute si la ce pret?
  3. Cat timp trece intre momentul incasarii platii si cel al livrarea sau prestarii produsului/serviciului?
  4. Ce procent din totalul voucherelor platite nu sunt niciodata revendicate?

Analiza intrebarilor de mai sus poate aborda multe aspecte. Nu putem privi de la bun inceput aceste vanzari ca o incercare de a obtine o finantare deoarece in general, luand in calcul reducerile ce trebuie oferite, ar putea fi considerata o finantare nejustificat de scumpa. Daca intregul proces este insa privit din mai multe puncte de vedere – necesitatea de a scapa de un stoc prea mare de produse de un anumit tip, necesitatea de promovare a firmei, obtinerea unui excedent de numerar – atunci si dimensiunea de finantare a activitatii firmei poate deveni eficienta.

Ce trebuie subliniat: intrebarea din titlu este exact ceea ce pare – o intrebare. Este inceputul unui studiu pe aceasta tema, care sper sa ne duca si la niste raspunsuri. Intre timp, orice remarci, sugestii sau discutii pe aceasta tema sunt binevenite.

Tudor Ciumara

Tudor Ciumara

Tudor Ciumara este consultant senior si administrator al SC Carbon Consult SRL, firma care ofera servicii de consultanta in management, coordonator al unui proiect distinct in cadrul Carbon Consult, proiect vizand oferirea de servicii de asistenta (de afaceri si personala) cetatenilor straini veniti sa faca afaceri sau sa lucreze in Romania (www.bssf.ro) si cercetator stiintific in cadrul Centrului de Cercetari Financiare si Monetare „Victor Slavescu”, din cadrul Academiei Romane (www.icfm.ro). Doctor in economie din anul 2010, cu o teza privind „Piata serviciilor de consultanta economica in Romania” realizata in cadrul Institutului National de Cercetari Economice al Academiei Romane. Activitatea proprie de consultanta se concentreaza pe analiza proiectelor de investitii, planificarea de afaceri si orientarea strategica a firmelor.

7 Replies to “Pot site-urile de reduceri sa fie folosite ca surse de finantare pentru firme?”

  1. nicole spune:

    Interesant punctul dvs. de vedere!

  2. felix spune:

    incercati si la noi, comision minim.:)

  3. alin spune:

    @vasile in cazul tau nu prea a avut ce sa faca nici promotorul, comisionul pe care ti l-a luat a revenit mai degraba procesatorului de plati online, care in astfel de cazuri ajunge pana la aproape 1 Ron. Eventual sa incerci sa oferi un alt tip de oferta, un abonament pe o perioada determinata de exemplu. Rezultatele s-ar putea sa le vezi pe termen lung, daca din cei 27 de cumparatori mai revin la sala ta, atunci ar trebui sa fie ok.

  4. vasile spune:

    Salut,
    Am trecut printr-o experienta de genul asta cu sala noastra de tenis de masa Mr.Pong din Iasi. Normal este 10 lei/ora/masa si promotia a fost cu 2 lei/ora/masa din care 1 leu lua promotorul si 1 leu lua sala.
    27 de oameni au cumparat 75 de ore, deci in 7 zile am incasat 75 de lei.
    Din cele 75 de ore au fost jucate, in cele 50 de zile ale promotiei, 33 de ore.
    Cu ce au mai platit in plus cu depasirile pe cupoane, in total am incasat 125 lei/33 ore jucate, adica aprox. 3,7 lei/ora in loc de 10lei.

    Concluzie: in cazul meu finantarea a fost dar nu spectaculoasa si cu un pret in avans mult sub cel al meu(din pacate cu toata superpromotia, cei care cumparau cupoane tot dupa-amiaza veneau, nu in timpii morti de dimineata).

    1. tudorciumara spune:

      Salut,
      Multumesc pentru raspuns. Interesanta experienta. Si eu ma intentionez sa fac o astfel de promotie la firma mea, macar ca sa culeg date in mod direct si sa nu vorbesc despre ce nu am experimentat si eu.
      Intr-adevar, in cazul tau, incasarile au fost mult prea mici ca sa fie considerata finantare. Acum la tine se pune problema daca a meritat toata afacerea: cei care au venit cu cupoane au mai revenit apoi si ca platitori normali, crezi ca a fost eficienta promovarea prin acest sistem? Intrebarea, in fond, este: ai mai face-o odata?

  5. alin spune:

    Exista o serie de factori care dau credit site-urilor de reduceri.
    – publicare ofertei unei firme poate fi considerata ca o metoda foarte eficienta de publicitate (mai mult – in cazul in care oferta nu se vinde aceasta este gratuita)
    – plata rezultata din vanzarea ofertelor este transferata in avans in contul firmelor
    – vanzari mari intr-un timp foarte scurt
    – feedback din partea clientilor, pe bloguri, forumuri, retele de socializare etc. (bineinteles pozitiv sau negativ, un fedback pozitiv poate duce in timp la o consolidare a imaginii comerciantului)
    Totusi, un factor destul de important este si comisionul percepute de site-uri care uneori poate fi prea mare pentru anumite firme.
    Consider ca un comision rezonabil aduce avantaje pentru toate 3 parti.

    1. tudorciumara spune:

      Comisionul este intr-adevar un factor foarte important. Din cate stiu el variaza cam intre 30-50%… Chiar citeam un articol in care se spunea ca Groupon din SUA a cerut la un moment dat comision de 100% din vanzarile cu valoare unitara sub 10$ (100% fiind pretul de pornire in negociere, cred ca s-a ajuns la 50% in cele din urma).

Dă-i un răspuns lui tudorciumara Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top