Presedintele AFM: Avem peste 500 de proiecte in implementare

natura1.jpg

Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) va deschide, in acest an, sesiuni noi pentru programele care vizeaza educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului si conservarea biodiversitatii, dar si pentru programul pilot Eco-parteneriat, iar sumele alocate depasesc 195 de milioane de lei, a declarat, intr-un interviu acordat Agerpres, noul presedinte al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), István Jakab.

Acesta a precizat ca reprezentantii AFM lucreaza si la alte proiecte, cum ar fi programul pentru parcuri si cel pentru pistele de biciclete, adaugand ca institutia pe care o conduce are in acest moment peste 500 de proiecte in diferite stadii de implementare.

Seful AFM a vorbit, de asemenea, despre derularea ‘Rabla Plus’ si ‘Casa Verde Plus’, dar si despre restituirea taxei auto catre cei care au solicitat acest lucru, mentionand ca pentru derularea acestei operatiuni „bani exista, nu se pune problema”.

Pe de alta parte, Jakab a subliniat faptul ca Organizatiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) ce activeaza pe piata deseurilor de ambalaje din Romania detin, in continuare, licenta de functionare, iar problemele pe care acestea le-au invocat sunt legate de faptul ca Parchetul le-a blocat conturile.

I: Ce proiecte prioritare se afla pe lista AFM pentru 2016?
R: Principala preocupare a institutiei este atat de a implementa cele mai eficiente modele europene din punct de vedere al mediului si schimbarilor climatice, cat si de a respecta si implementa cele mai inalte standarde de mediu in toate activitatile care se desfasoara la nivelul Romaniei. Ne propunem sa deschidem sesiuni noi pentru urmatoarele programe: Programul referitor la educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului, ai carui beneficiari vor fi si ONG-urile, pentru care s-a alocat un buget de 30 milioane lei; Programul pilot de Eco-antreprenoriat, pentru care s-au alocat 85 milioane lei si Programul privind conservarea biodiversitatii, pentru care s-au alocat 80 milioane. In ceea ce priveste Ghidurile de finantare pentru aceste programe, ne dorim ca ele sa fie gata la inceputul lunii iunie.
As vrea sa precizez ca Administratia Fondului pentru Mediu are in implementare sute de proiecte aflate in diferite stadii de implementare, ale caror contracte trebuie sa le finalizam. Consider ca toate proiectele pe care le finantam sunt importante pentru atingerea tintelor de reducere a poluarii si pentru atingerea standardelor de mediu. Am vrea sa regandim si alte programe, cum ar fi programul pentru parcuri si cel pentru pistele de biciclete. Aceste programe ar putea ramane mai degraba pentru sfarsitul lunii iunie.

I: La cat se ridica bugetul AFM in acest an si in ce fel este structurat bugetul Fondului pentru Mediu prin prisma proiectelor propuse pentru acest an?
R: Pentru anul 2016, Administratia Fondului pentru Mediu a prevazut un buget in valoare de 836 milioane lei. De asemenea, Administratia Fondului pentru Mediu a prevazut si un buget de 790 milioane de lei destinat atat contractelor in vigoare, cat si pentru incheierea unor noi contracte de finantare. In perioada urmatoare ne-am propus sa deschidem sesiuni noi pentru programe deja cunoscute de catre toata lumea privind protectia mediului si atingerea obiectivelor Uniunii Europene in domeniul mediului si schimbarilor climatice, printre care as dori sa amintesc: Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national (‘Rabla’), pentru care am alocat un buget de 145 milioane lei; Programul de stimulare a achizitionarii de masini noi electrice si electrice — hibride („Rabla Plus”), dar si pentru finantarea retelei de statii de reincarcare pentru vehicule electrice, ambele fiind in stransa legatura, atat din punct de vedere al finantarii, dar si din punct de vedere al implementarii si punerii efectiv in practica, pentru care am prevazut un buget de 75 milioane lei.
De asemenea, vom avea Programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, pentru care s-au alocat 44 milioane lei pentru finantarea contractelor in vigoare si 95 milioane lei pentru contracte noi si se estimeaza ca aproximativ 15.000 de persoane fizice vor beneficia de finantare. In acelasi timp, Programul „Casa Verde” este completat de „Casa Verde Plus”, pentru care au fost alocate 45 milioane de lei, din care vor fi finantate materiale de izolare ecologice, sisteme de acoperisuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse si altele.
Pentru programul privind gestionarea deseurilor au fost acordate 100 milioane lei. Dintre proiectele pe care le avem in prezent in derulare si pentru care am alocat resurse financiare de peste 275 milioane lei, se numara Programul „Sisteme integrate de alimentare cu apa, canalizare, statii epurare”, in cadrul caruia exista contracte in derulare pana in 2018.
Mai mult, impreuna cu echipa de la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, implementam doua programe importante: Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului, pentru implementarea caruia s-au alocat 35 milioane lei, dar si continuarea programului de monitorizari, studii si cercetari in domeniul protectiei mediului si schimbarilor climatice privind sarcini si cercetari in domeniul protectiei mediului si schimbarilor climatice, incepute de anul trecut, pentru care estimam a fi necesare fonduri de 35 milioane lei.

I: Cum ati gasit institutia pe care ati preluat-o de putin timp, odata cu nominalizarea din partea Ministerului Mediului, si care sunt lucrurile pe care vi le-ati propus pentru acest mandat?
R: Dincolo de teme si discutii punctuale, ramane nevoia de a privi proiectele de protejare a mediului ca pe o prioritate absoluta in perspectiva Romaniei anului 2020. Nu putem gandi dezvoltarea economica a Romaniei fara a tine cont de principiile dezvoltarii durabile, de includerea criteriilor de mediu in conceperea oricarui proiect de dezvoltare, de obligatia de a stimula economia ‘verde’ si crearea de locuri de munca in acest domeniu.
Desfasurarea activitatii eficiente a acestei institutii, in scopul protectiei mediului si interesul cetateanului, este unul dintre principalele mele obiective. Pe durata mandatului meu, vreau sa aduc Administratia Fondului pentru Mediu cat mai aproape de cetatean. Sunt multe lucruri care trebuie accelerate. Prioritatea mea este elaborarea ghidurilor de finantare pentru programele noi si pe care vrem sa le lansam in acest an.
Pe de alta parte, in acest moment, Administratia Fondului pentru Mediu are in implementare peste 500 de proiecte, aflate in diferite stadii de implementare, pentru finantarea carora eu, impreuna cu echipa de la AFM, vom depune toate eforturile necesare implementarii in bune conditii si atingerea obiectivelor asumate prin intermediul ghidurilor de finantare. Mai mult, voi sustine orice demers, inclusiv modificari de acte normative, daca va fi necesar, pentru deblocarea unor situatii ce ingreuneaza implementarea proiectelor.

I: Ce va insemna programul ‘Rabla’ pentru acest an din punct de vedere al modului de derulare si al bugetului, comparativ cu anul trecut?
R: Innoirea parcului auto este un proiect strategic nu numai in Romania, ci si la nivel european. Este gandit ca parte a unei viziuni comune din care face parte si timbrul de mediu. Scopul acestuia este eliminarea din trafic a autovehiculelor vechi si inlocuirea lor cu altele noi, mai putin poluante.
In acest an, Administratia Fondului pentru Mediu a alocat pentru derularea programului un buget de 145 milioane lei pentru casarea unui numar de aproximativ 20.000 autovehicule mai vechi de 8 ani de la data primei inmatriculari.
Ghidul de finantare a programului a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, timp de zece zile si in sedinta de Guvern din 11 mai, ar trebui sa fie aprobate doua Memorandumuri, urmate de ordinele de ministru pe ghiduri, dupa care AFM emite dispozitia si, practic, se lanseaza ‘Rabla’. Completat cu programul ‘Rabla Plus’ si reteaua de statii de reincarcare, consider ca, anul acesta, Programul ‘Rabla’ va contribui activ la reducerea poluarii datorate emisiilor autovehiculelor si, astfel, contribuim si noi cu o particica la trendul european transport zero-emisii.

I: Cum noua versiune a programului ‘Rabla’ are in prim-plan promovarea achizitionarii de masini electrice, cum facem cu infrastructura destinata alimentarii unor asemenea autovehicule?
R: Asa cum am mentionat mai devreme, anul acesta vom lansa Programul pentru dezvoltarea infrastructurii de incarcare a autovehiculelor electrice si hibrid, conform directivei europene. Astfel, aceasta directiva instituie un cadru comun de masuri destinate instalarii infrastructurii pentru combustibili alternativi in Uniune cu scopul de a reduce la minimum dependenta de petrol si de a atenua impactul transporturilor asupra mediului si stabileste cerinte minime privind crearea infrastructurii pentru combustibili alternativi, inclusiv punctele de reincarcare destinate vehiculelor electrice. Specificatiile tehnice referitoare la tipul de statie de incarcare vor aparea in Ghidul de finantare care ar trebui sa fie gata pana la sfarsitul lunii mai.

I: Care este situatia infrastructurii de incarcare a autovehiculelor electrice, la ora actuala, in Romania?
R: La nivel national sunt 55 de prize electrice, dintre care 22 sunt amplasate in Bucuresti si restul de 33 sunt amplasate in teritoriu. Vom elabora un ghid de finantare pentru infrastructura electrica.

I: Cum se prezinta, in 2016, programul ‘Casa Verde’?
R: In acest moment, Ghidul de finantare a programului este in curs de elaborare, prin care se stabilesc criteriile de eligibilitate, potentialii beneficiari, modalitatea de implementare a acestuia, tinand cont de necesitatile actuale, de o mai buna fluidizare si usurare a procesului de finantare, dar si avand in vedere prioritatile de mediu asumate de catre AFM.
Astfel, in vederea deschiderii unei noi sesiuni pentru aceasta categorie de program au fost alocate fonduri de peste 90 milioane lei, fonduri de care vor beneficia aproximativ 15.000 de persoane fizice. Modalitatile de finantare si criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca beneficiarii se vor regasi in propunerea de ghid cu care vom veni in perioada imediat urmatoare, ghid care va fi, evident, supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului, pana la sfarsitul lunii mai.
La ‘Casa Verde plus’ ne gandim ca finantarea sa fie acordata si pentru case, si pentru blocuri de apartamente.

I: Cum vedeti situatia actuala a OTR-urilor in Romania si modul in care unele dintre acestea au gestionat colectarea si reciclarea deseurilor de ambalaje?
R: Operatorii economici autorizati, in vederea preluarii obligatiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje, au facut obiectul unor inspectii fiscale din partea Administratiei Fondului pentru Mediu, in cursul anului 2015. Rezultatele acestor inspectii fiscale au fost comunicate societatilor in cauza.
In momentul in care unele OTR-uri, la sfarsitul anului trecut, nu si-au mai putut realiza tintele de reciclare, a aparut problema ca unii producatori sau importatori care puneau pe piata ambalaje sa nu-si mai poata realiza tinta de reciclare, pentru aceasta diferenta au trebuit sa plateasca cei 2 lei/kg.

I: Cati bani s-au colectat la Fondul pentru mediu din taxa pe ambalaje?
R: In perioada 1 ianuarie — 12 aprilie 2016, suma colectata la Fondul pentru mediu din taxa de 2 lei/kg, datorata de operatorii economici care introduc pe piata nationala bunuri ambalate, este de 202 milioane lei.

I: Care este situatia, in acest moment, a OTR-urilor?
R: In ceea ce priveste situatia actuala a Organizatiilor de Transfer de Responsabilitate, va pot spune ca Ordinul pentru aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilitatii gestionarii deseurilor de ambalaje este in circuitul de avizare interministerial. Prin intermediul noului Ordin, se pot acorda licente de functionare pentru noile OTR-uri.
La ora actuala, OTR-urile existente au, in continuare, licenta de functionare si activitatea acestor OTR-uri, pe partea de ambalaje, nu este blocata, insa aceste organizatii trebuie sa-si lamureasca niste chestiuni vizavi de Parchet.

I: Cat s-a colectat pana in prezent din timbrul de mediu?
R: In perioada 1 ianuarie — 31 martie 2016, suma colectata la Fondul pentru mediu din taxa de timbru pentru autovehicule este in valoare de 168 milioane lei.
Totodata, precizam ca, in prezent, la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor s-a constituit un grup de lucru format din specialisti din cadrul ministerului si Administratiei Fondului pentru Mediu care lucreaza la o propunere legislativa de modificare a legislatiei privind timbrul de mediu.

I: Exista bani in bugetul Fondului pentru mediu pentru restituirea taxei auto?
R: Ordinul comun parafat cu ANAF a fost facut pentru esalonarea restituirii taxei auto pentru urmatorii cinci ani. O parte din bani trebuie sa vina de la ANAF, pentru ca si ei au incasat la un moment dat taxa, iar o parte de la Fondul pentru mediu. Impartit pe cei cinci ani de zile, dupa un calcul pe care l-am facut cu penalitati si dobanzi, din cele 3 miliarde de lei ajungem la aproximativ 600 de milioane de lei pe an. Ar fi un efort pentru bugetul nostru, dar partea noastra de bani exista, nu se pune problema.

I: In viziunea AFM pe termen mediu se afla o eventuala modificare a timbrului de mediu?
R: Cum spuneam, exista un grup de lucru la noi, la minister, si luam in considerare toate propunerile care apar la Parlament, dar incercam sa venim cu varianta noastra. Din punctul meu de vedere, timbrul de mediu asa cum este la ora actuala este in regula. Nu a fost declarat neconform cu legislatia Uniunii Europene, dar va trebui sa regandim in perspectiva aceluiasi principiu „Poluatorul plateste”. In Parlament exista mai multe variante: sa se tranforme in rovinieta sau sa fie un fel de impozit anual, sau o alta varianta in care o taxa de poluare sa fie inclusa in pretul carburantului si pana la desfiintarea completa a timbrului de mediu. Sper ca, in perioada urmatoare, ministerul sa vina cu o propunere pe care sa o prezentam in Parlament, dar momentan, ramanem cu actualul timbru de mediu.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top