Prima Casa a alterat piata imobiliara

prima-casa.jpg

Posibilitatile ca programul Prima Casa sa dispara sau sa fie modificat in asa fel incat sa permita accesul la credite doar celor in nevoie, i-a aprins pe dezvoltatorii din sudul Capitalei, care construiesc apartamente cu suprafete mici, la preturi mici. 

Speriati de Legea darii in plata, care a determinat bancile sa creasca avansurile la creditele imobiliare, multi romani s-au inghesuit sa-si cumpere Prima Casa. Chiar in primavara acestui an, programul a fost blocat mai bine de doua luni, pana cand autoritatile au decis suplimentarea fondurilor.

Micii dezvoltatori din sudul Capitalei, din care o parte construiesc pe persoana fizica, s-au alarmat si au declarat ca Prima Casa trebuie sa continue. In plus, si autoritatile ar putea schimba conditiile programului in asa fel incat doar cei cu salarii sub venitul mediu national sa beneficieze de program.

„Cine construieste astazi si crede ca Prima Casa va exista in urmatorii zece ani, greseste. Dezvoltarile imobiliare trebuie sa fie gandite pentru lumea care va cumpara prin credit ipotecar. Sper sa dureze cat mai mult, dar asta nu e o garantie”, a declarat Vincezo Aquino, directorul de operatiuni din cadrul dezvoltatorului Nusco Imobiliaria. Compania a dezvoltat birouri Nusco Tower, si a inceput anul trecut constructia unui proiect rezidential din apropiere de Piata Delfinului din Bucuresti.

Prima Casa a alterat piata imobiliara

Lansat cu mare fast in 2009, atunci cand din ce in ce mai multi dezvoltatori trageau obloanele, programul Prima Casa era menit sa-i ajute cat de cat, asta dupa ce a fost redusa si cota TVA la 5%. Dezvoltatorii insa aveau in stoc apartamente cu suprafete mari, care nu se incadrau in TVA de 5%, iar cererea s-a orientat spre locuintele vechi, care au cea mai mare pondere din totalul de garantii Prima Casa acordate de stat.

Dezvoltatorii au fost nevoiti sa adapteze oferta de apartamente noi la plafonul Prima Casa, lucru pe care si proprietarii de apartamente vechi l-au facut. Totul s-a invartit in jurul planului de garantare 60.000 – 70.000 de euro, iar producatorii de materiale de constructii trambitau ca Prima Casa i-a ajutat mai mult pe agentii imobiliari.

Directorul de la Nusco Imobiliaria mai spune ca Prima Casa a alterat piata imobiliara si daca nu ar mai exista, vanzarile ar inregistra scaderi, ritmul de dezvoltare va scadea si el, iar bancile vor modifica avansul cerut pentru un credit ipotecar.

„Si dezvoltatorii vor gasi o modalitate pentru a fi realisti si a face posibila o vanzare de apartament unei familii care are un venit de 1.500 de euro„, mai spune Aquino.

Directorul dezvoltatorului spaniol Volumetric, Ion Catutoiu, spune ca oamenii care iau credite trebuie sa aiba obiceiul de a economisi.

Nu e nicio nenorocire ca bancile cer 20-25% avans. Oameni trebuie sa stie ca banii acestia trebuie sa ii puna deoparte. Si daca reusesc sa puna acesti bani, sa se duca sa ia un credit. Nu trebuie sa fortam oamenii sa ia credit cu orice pret, pentru ca de acolo apar probleme„, spune Ion Catutoiu.

Nusco Imobiliaria a inceput anul trecut constructia la proeictul rezidential Citta din sectorul 2 al Capitalei, in apropiere de Mega Mall si Piata Delfinului. Prima faza a proiectului, cu 180 de apartamente va fi livrata in primavara anului viitor. A doua faza prevede constructia a altor 180 de apartamente, iar investitia totala se ridica la circa 26 de milioane de euro. Din cele 180 de apartamente din prima faza, compania a vandut 40%.

Sursa: economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top