Programul Cantemir – Sectiunea III – Cooperare – Culture to Share

Introducere

Programul CANTEMIR a fost constituit in anul 2006 ca un program de finantare nerambursabila al Institutului Cultural Roman pentru proiecte culturale derulate in mediul international, cu impact pe pietele de profil din strainatate. Din acest an, Programul functioneaza in baza Ordonantei nr. 2/2008.

Obiectivele programului

Pentru anul 2008, obiectivul general al Sectiunii III este sa incurajeze dialogul intercultural intre artistii romani si cei straini si sa sustina schimburile de experienta intre artisti pentru crearea de produse artistice intr-un context cultural nou si/sau diferit de cel romanesc, precum si pentru integrarea operatorilor culturali din Romania intr-un circuit international de resurse, in vederea dezvoltarii de noi proiecte culturale.

Solicitanti eligibili

Pot aplica persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, romane sau straine, autorizate, respectiv infiintate in conditiile legii romane sau straine, care doresc sa realizeze un proiect cultural.

Activitati eligibile

Proiectele se pot inscrie intr-unul sau mai multe dintre urmatoarele domenii: literatura, arte vizuale, arhitectura si design, teatru, muzica, dans, film sau patrimoniu cultural.

Conditii de finantare

Programul acorda prioritate proiectelor care implica folosirea de tehnici si forme de prezentare inovatoare, caracterizate prin calitate, spirit contemporan, amploare, accesibilitate, diversitate, si care favorizeaza noi forme de exprimare. Vor fi apreciate in mod deosebit initiativele de cooperare care au ca scop implementarea proiectului propus. De asemenea, se acorda prioritate proiectelor care genereaza parteneriate pe termen lung, precum si proiectelor care dovedesc originalitate prin modalitatea de abordare.

Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie:

  • sa se desfasoare in parteneriat cu cel putin o organizatie culturala, publica sau privata, inregistrata legal (cu personalitate juridica) in tara de desfasurare a proiectului;
  • sa se desfasoare in afara Romaniei. Activitatile care se pot desfasura in Romania sunt cele pregatitoare, de evaluare si de raportare. De asemenea, produsul artistic rezultat al cooperarii poate fi prezentat si publicului din Romania, in cadrul unui eveniment. Numai in conditiile in care obiectul cooperarii impune acest lucru, o parte din activitatile de productie (legate de realizarea produsului artistic) se pot desfasura si in Romania
  • sa se concretizeze intr-un produs artistic nou care va fi prezentat publicului, ca parte a proiectului;
  • sa nu fie dintre cele stabilite ca obligatii sau programe minimale anuale (in cazul institutiilor publice);
  • sa fie cofinantate de catre solicitant din surse proprii sau atrase, in numerar, in procent de minimum 10% din valoarea finantarii solicitate de la ICR
  • sa nu fi fost respinse in cadrul unor sesiuni de evaluare anterioare ale Programului CANTEMIR.

Finantarea nerambursabila nu se acorda pentru activitati generatoare de profit.

Bugetul total indicativ disponibil pentru aceasta sectiune este de 902.500 RON. Acesta va fi alocat integral in cadrul primei sesiuni de evaluare a proiectelor. Bugetul aferent celei de-a doua sesiuni de evaluare este cel ramas disponibil in urma organizarii primei sesiuni. in cazul in care bugetul acestei sectiuni se va epuiza dupa prima sesiune de evaluare, a doua sesiune nu se va mai organiza.

Valoarea maxima a finantarii care se poate acorda unui proiect in cadrul acestei sectiuni este de 190.000 RON.

Termene limita
  • 21 martie pentru prima sesiune;
  • 16 mai pentru a doua sesiune; sesiunea a doua se organizeaza in cazul in care fondurile disponibile nu au fost epuizate la prima sesiune.
Finantator: Institutul Cultural Roman
Sursa: Institutul Cultural Roman
Informatii suplimentare
Folositi instrumentele urmatoare pentru a obtine detalii complete despre acest program de finantare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *