Programul de rambursare a impozitului platit pentru profitul reinvestit

ATENTIONARE: Acest program nu este activ in acest moment!

Obiectivele programului

Obiectivul principal al Programului pentru sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii prin fonduri in limita sumelor platite pentru profitul brut reinvestit, denumit in continuare Program, il constituie cresterea competitivitatii si capitalizarea intreprinderilor mici si mijlocii, realizandu-se astfel o mai buna consolidare a capitalului si a competitiei la care sunt supuse aceste societati pe piata unica.

Solicitanti eligibili

Pentru anul 2008, prin implementarea Programului se estimeaza acordarea de ajutor de minimis pentru un numar de 350 de operatori economici.

Conditii de finantare

Prin Program se aloca fonduri in valoare de pana la 100 mii lei/beneficiar, in limita sumelor platite pentru profitul brut reinvestit.

Prezenta procedura instituie o schema de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis in cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 privind aplicarea art. 87 si 88 ale Tratatului CE.

Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2008 este de 7.879,20 mii lei.

Termene limita

In perioada 01-07 octombrie operatorii economici pot depune formulare de preselectie on-line.

Finantator: Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale
Sursa: Oficiului teritorial pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie Constanta
Informatii suplimentare
Folositi instrumentele urmatoare pentru a obtine detalii complete despre acest program de finantare
Nu exista nici un instrument.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *