Program – pilot pentru reabilitarea zonelor Zlatna si Copsa Mica

bani_valuta.jpg

Doua obiective de investitii pentru imbunatatirea infrastructurii de apa/apa uzata in judetele Alba si Sibiu, cuprinse intr-un Program-pilot pentru reabilitarea zonelor Zlatna si Copsa Mica, vor fi finalizate dupa ce Guvernul a aprobat printr-o Hotarare, actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Este vorba de obiectivul de investitii ”Reabilitare si extinderea retelei de canalizare in orasul Zlatna” si la obiectivul ”Sistem zonal de alimentare cu apa si canalizare ape uzate menajere in orasul Copsa Mica si localitatile limitrofe – Axente Sever, Agarbiciu, Valea Viilor Motis, Tarnava”.

Proiectele initiale au fost intocmite in anul 2006, investitiile avand valori totale de 62,49 milioane lei (reabilitare Zlatna), respectiv 68,53 milioane lei (alimentarea cu apa si canalizare in orasul Copsa Mica si localitatile limitrofe).

In urma analizei situatiei privind stadiul implementarii acestora, au fost constatate mai multe aspecte ce justifica necesitatea revizuirii studiilor de fezabilitate intocmite in anul 2006. Astfel, conform comunicatului oficial al Guvernului se impun modificari ale solutiilor tehnice ca urmare a modernizarilor anumitor strazi (asfaltari, pavari, dublari de conducte, modificari trasee, etc.), a modificarilor rezultate datorita situatiilor neprevazute si a extinderii retelei in zone dezvoltate ulterior anului 2006, dar si a aparitiei pe piata a unor tehnologii noi si mai accesibile. Acesta este motivul pentru care Guvernul a adoptat actualizarea indicatorilor-tehnico-economici ai acestor obiective de investitii, etapa care va conduce la finalizarea lucrarilor acestor proiecte.

Pentru obiectivul de investitii „Reabilitare si extinderea retelei de canalizare in orasul Zlatna” au mai ramas de executat investitii in valoare de 22,34 milioane lei, cu o durata de realizare de 10 luni, iar pentru obiectivul ”Sistem zonal de alimentare cu apa si canalizare ape uzate menajere in orasul Copsa Mica si localitatile limitrofe – Axente Sever, Agarbiciu, Valea Viilor Motis, Tarnava” – investitii in valoare de 33,62 milioane lei, cu o durata de 18 luni.

Finantarea obiectivelor de investitii se va face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, bugetul local, precum si din alte surse legal constituite.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *