Programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata – 2012

market.jpg

ATENTIONARE: Acest program nu este activ in acest moment!

Obiectivul Programului
Obiectivul principal al Programului il constituie sprijinirea operatorilor economici, societati comerciale si societati cooperative, prin facilitarea accesului la finantare, in scopul imbunatatirii performantelor economice si tehnice ale operatorilor economici, urmarind adaptarea la cerintele determinate de statutul Romaniei ca stat membru al Uniunii Europene, prin cresterea nivelului de competitivitate, crearea si mentinerea locurilor de munca, sporirea protectiei consumatorilor si securitatii alimentare.

Programul urmareste:

  • intarirea capacitatii operatorilor economici de promovare a produselor si serviciilor de piata;
  • dezvoltarea si modernizarea activitatii comerciantilor si prestatorilor de servicii de piata.

Beneficiari eligibili
Pot beneficia de AFN in cadrul Programului operatorii economici (intreprinderi mici si mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, respectiv societati comerciale, societati cooperative), care indeplinesc cumulativ la data solicitarii urmatoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt inregistrati conform Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile  ulterioare sau in baza  Legii nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei sau in baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului Romaniei nr.6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri si sunt incadrate in categoria intreprinderilor mici si mijlocii;
b) sunt persoane juridice (societati comerciale/societati cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor si serviciilor de piata, activitati prevazute in anexa nr. 1 la prezenta procedura (coduri CAEN conform Ordinului Presedintelui Institutului National de Statistica nr. 337/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, privind actualizarea Clasificarii activitatilor din economia nationala);
c) au cel putin 1 an calendaristic  de la infiintare la data completarii on line a formularului de preselectie  si codul CAEN pentru care solicita finantare este autorizat, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) au capital social integral privat;
e) nu au datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social, cat si pentru toate punctele de lucru;
f) au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 milioane de euro, echivalent in lei, sau detin active totale care nu depasesc echivalentul in lei a 43 milioane de euro, la finele anului fiscal anterior (prin active totale se intelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli in avans);
g) au un numar mediu anual de salariati mai mic de 250, in anul fiscal anterior;
h) au sediul social, sunt inregistrate la Oficiul Registrului Comertului si isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
i) nu sunt in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare, insolventa, faliment, executare silita, inchidere operationala sau suspendare temporara a activitatii;
j) nu sunt in dificultate, in conformitate cu prevederile „Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea intreprinderilor aflate in dificultate”;
k) au obtinut cel putin 13 puncte in urma evaluarii formularului de preselectie, conform modelului si criteriilor prevazute in anexa nr. 3 la prezenta procedura;
l) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, in cazul in care au facut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executata si creanta integral recuperata;
m) nu au primit un ajutor ilegal,  in conformitate cu prevederile „Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea intreprinderilor aflate in dificultate”.

Beneficiarii sunt obligati sa mentina investitia pentru care primesc AFN in cadrul Programului o perioada de minimum 3 ani si nu vor aplica amortizarea accelerata pentru activele achizitionate in cadrul Programului.

Nu se acorda AFN in cadrul Programului pentru:

  • activitati de pescuit si acvacultura, acoperite de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/2000;
  • activitati legate de productia primara a produselor agricole, asa cum sunt enumerate in Anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeana;
  • activitati de procesare si marketing ale produselor agricole, asa cum sunt enumerate in Anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeana, in urmatoarele cazuri:

a) cand cuantumul ajutorului este stabilit pe baza pretului sau a cantitatii produselor de acest tip cumparate de la producatorii primari sau puse pe piata de operatorii economici respectivi;
b) cand ajutorul este conditionat de a fi partial sau integral cedat producatorilor primari (fermieri);

  • activitati legate de export catre state terte sau state membre, si anume, ajutoarele legate direct de cantitatile exportate, de crearea si functionarea unei retele de distributie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  • ajutoarele destinate utilizarii produselor nationale in detrimentul celor importate;
  • agentilor economici care activeaza in sectorul carbonifer, asa cum este definit in Regulamentul CE nr. 1407/2002 privind ajutorul de stat pentru industria carbunelui;
  • ajutoarele pentru achizitionarea vehiculelor de transport rutier de marfa acordat agentilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfa contra cost.

De asemenea, nu pot beneficia de AFN in cadrul Programului operatorii economici care au primit, cumulat pe parcursul ultimilor 3 ani fiscali consecutivi (2 ani fiscali precedenti si anul fiscal in curs), ajutoare de minimis (fie din surse publice nationale, fie din surse comunitare) in valoare totala de 200.000 euro, echivalentul in lei (conform Declaratiei pe propria raspundere privind ajutoarele de stat si ajutoarele de minimis – anexa nr. 4 Sectiunea C la prezenta procedura).

Operatorii economici care vor depasi acest prag prin insumarea AFN acordate prin Program cu alte ajutoare de minimis primite in ultimii 3 ani fiscali consecutivi pot beneficia de finantare numai pana la atingerea plafonului de 200.000 euro, echivalentul in lei.

Incadrarea operatorilor economici in categoria intreprinderilor mici si mijlocii, conform prevederilor Legii nr.346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare, se face pe baza declaratiei pe proprie raspundere privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii pentru anul fiscal 2011 (anexele nr.5 si 6 la prezenta procedura, dupa caz).

Bugetul Programului
Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2012 este de 7.000.000 lei pentru acordarea de alocatii financiare neramursabile, denumite in continuare AFN si a fost aprobat prin anexa nr. 3/3504/16  la Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012.

Pentru anul 2012, prin implementarea Programului, se estimeaza acordarea de ajutor de minimis unui numar de minimum 70 beneficiari.

Tipurile ajutorului financiar
Prin Program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum: 80% pentru microintreprinderi, 70% pentru intreprinderi mici si 60% pentru intreprinderi mijlocii din valoarea totala a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de valorile specificate in anexa nr. 2 la prezenta procedura.

Valoarea maxima a AFN nu poate depasi suma de 100.000 lei pentru fiecare beneficiar.

UPDATE! Avand in vedere numarul mare de sesizari cu privire la imposibilitatea incadrarii corecte a bunurilor achizitionate legate de spatii, echipamente, utilaje necesare activitatilor de agrement aflate in legatura directa sau complementara cu activitatile codului CAEN pe care se acceseaza Programul (ex: saune, piscine, etc.), prin decizia presedintelui nr. 247/18.06.2012 procedura programului de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata se modifica, in sensul eliminarii acestei activitati/cheltuieli din categoria activitatilor/cheltuielilor eligibile in cadrul Programului.

AFN se acorda pentru urmatoarele categorii de activitati/cheltuieli eligibile:
a) achizitionarea de echipamente IT tehnica de calcul (tip PC, format din: unitate centrala, server, monitor, imprimanta/copiator/multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, sisteme audio-video, etc.);
b) achizitionarea de cititoare pentru cod de bare;
c) achizitionarea de cantare electronice cu/fara printer pentru etichetare;
d) achizitionarea de aparate de marcat electronice fiscale;
e) achizitionarea de echipamente tehnologice masini, utilaje si instalatii de lucru-inclusiv software-ul aferent, aparate si instalatii de masurare, control si reglare necesare desfasurarii activitatilor pentru care a solicitat finantare, exclusiv jocuri de noroc mecanice, electrice, electronice, mese de biliard, instrumente si automate muzicale;
f) achizitionarea de electro si motostivuitoare;
g) investitiile in active necorporale referitoare la brevete, licente, marci comerciale si alte drepturi si active similare (francize), etichetare ecologica, software pentru comertul on line, software-uri necesare desfasurarii activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata;
h) achizitionarea de bunuri prevazute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatura birotica si 3.3 sisteme de protectie a valorilor umane si materiale, conform Hotararii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu modificarile si completarile ulterioare;
i) achizitionarea de mijloace de transport marfa, mijloace de transport care sa se incadreze in subgrupa 2.3.2.1.4. din Hotararea Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru activitatile specifice activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata si aflate in legatura directa sau complementara  cu activitatile codului CAEN pe care se acceseaza Programul;
j) certificarea unui sistem de management al calitatii/ mediului/sanatatii si securitatii ocupationale/sigurantei alimentelor, in conformitate cu unul din standardele: SR-EN-ISO 9001:2008 (sistem de management al calitatii); SR-EN-ISO 14001:2005 (sistem de management de mediu); SR-EN-ISO 22000:2005 (sistem de management al sigurantei alimentelor); OHSAS 18001: 2007 (sistem de management al sanatatii si securitatii ocupationale), simplu sau integrat;
k) realizarea unui site pentru prezentarea activitatii solicitantului si a produselor sau serviciilor promovate, pentru operatorii economici care nu detin alt site si care trebuie sa fie functional la data depunerii cererii de eliberare a AFN;
l) achizitionarea de spatii pentru desfasurarea activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, destinate realizarii activitatii pentru care s-a solicitat finantare;
m) achizitionarea de instalatii/echipamente specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, precum si sisteme care utilizeaza surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare;
n) achizitionarea de spatii, echipamente, utilaje necesare activitatilor de agrement aflate in legatura directa sau complementara  cu activitatile codului CAEN pe care se acceseaza Programul (ex: saune, piscine etc.)
o) promovarea on line a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, elaborarea si productia de materiale tiparite de promovare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, pe suport hartie si pe suport electronic;
p) participarea la cursuri de instruire pentru formare / calificare profesionala / specializare / perfectionare profesionala in domeniul activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata pentru care a solicitat finantare, participarea la cursuri privind notiuni fundamentale de igiena necesare in activitatile de comercializare a produselor si serviciilor de piata;
r) consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii finantarii in cadrul prezentului program (singura activitate/cheltuiala eligibila care poate fi efectuata inainte de semnarea contractului de finantare).

Pentru activitatile de implementare si certificare a sistemelor de management, in vederea implementarii si certificarii  sistemelor de management se finanteaza  urmatoarele categorii de servicii:
a) cursuri de instruire pentru personalul implicat in activitati legate de calitate/mediu/sanatatea si securitatea ocupationala/siguranta alimentelor (auditor intern);
b) consultanta privind intocmirea documentatiei de implementare a sistemelor de management;
c) certificarea sistemului de management al calitatii/mediului/sanatatii si securitatii ocupationale/sigurantei alimentelor, simplu sau integrat.

Activitatile de consultanta prevazute la pct. r) si (2) b) nu pot depasi cumulat 10% din valoarea eligibila a proiectului.

Prin acest Program nu se finanteaza activitatile de re-certificare a sistemelor de management; se finanteaza numai extinderea certificarii unui sistem de management la un sistem integrat.

Furnizorii de servicii de instruire eligibili in cadrul Programului pot fi numai organizatii furnizoare de instruire autorizate, inregistrate sa-si desfasoare activitatea in Romania si care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizeaza instruirea in domeniul respectiv.

Furnizorii de servicii de consultanta eligibili in cadrul Programului pot fi numai organizatii furnizoare de consultanta autorizate, inregistrate sa-si desfasoare activitatea in Romania, avand ca activitate autorizata una dintre activitatile incluse in cod CAEN clasa 70.

Furnizorii de servicii de certificare eligibili in cadrul Programului pot fi numai organisme de certificare acreditate, in domeniul pentru care agentul economic beneficiar le solicita serviciile.

Bunurile achizitionate in cadrul programului pot fi mijloace fixe sau obiecte de inventar. In cazul mijloacelor fixe, acestea  trebuie sa aiba fara TVA, o valoare mai mare sau egala cu 1.800 lei, conform Hotararii Guvernului nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Nu se permite achizitionarea bunurilor care au constituit obiectul unei subventionari/finantari nerambursabile din alte surse. De asemenea, nu se admit furnizori care au in structura actionariatului administratorii/actionarii/asociatii/asociatii unici ai societatilor comerciale solicitante sau rude si afini pana la gradul II.

Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea in functiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achizitionate, cheltuielile aferente lucrarilor de constructii nu sunt eligibile.

Solicitantii care au semnat contractul de finantare au obligativitatea de a achizitiona bunurile si serviciile eligibile in conditii de piata, respectiv sa intocmeasca  un dosar de achizitie care sa cuprinda: cereri de oferta (minimum 3), ofertele primite (cele 3 oferte) trebuie sa cuprinda si datele de identificare ale ofertantului), un proces verbal semnat de reprezentantul legal al intreprinderii prin care sa fie justificata alegerea ofertei castigatoare, contractul/contractele cu furnizorul/furnizorii. Acest dosar va fi prezentat dupa incheierea contractului, la momentul depunerii decontului.

Cheltuielile efectuate de catre operatorul economic trebuie sa fie corelate cu activitatile autorizate  pentru care se solicita finantare, in conformitate cu codurile CAEN din anexa nr. 1 la prezenta procedura.

In cazul activelor achizitionate, ajutorul financiar va fi acordat numai daca acestea sunt noi, introduse pe piata si puse in functiune cu respectarea reglementarilor tehnice aplicabile.

Nu se acorda ajutor financiar pentru activele achizitionate in sistem de leasing si pentru activele second-hand.

Beneficiarii sunt obligati sa  asigure in favoarea Oficiilor Teritorale pentru intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (denumite in continuare OTIMMC)  bunurile achizitionate prin program impotriva tuturor riscurilor, pe o perioada de 3 ani si sa cesioneze toate drepturile pe care le va dobandi in temeiul asigurarii catre OTIMMC.

Incepand cu data de 20.06.2012, ora 10.00, timp de 5 zile, pana la data de 24.06.2012, ora 20.00, va fi activ formularul de preselectie (Anexa nr.3 la procedura programului), in cadrul Programului de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata.

Aplicantii vor putea completa formularul de inscriere on line direct pe link-ul: programenationale2012.aippimm.ro.

Sursa: AIPPIMM
Finantator: AIPPIMM

Website-ul programului
Ghidul solicitantului
Model plan de investitii
Grila de evaluare

[caseta-final-fise]

14 Replies to “Programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata – 2012”

  1. IOAN BUDAI spune:

    Conform rectificarii bugetare, aprobata prin OUG 13/23.08.2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 627/31.08.2012, trei dintre aceste programe beneficiaza de bugete suplimentate, acest lucru creand impact asupra cresterii numarului de beneficiari ai acestor programe.Avem interes pentru:

    Bugetul Programului de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, a fost suplimentat cu 10.000.000 lei numarul de beneficiari ai acestui program crescand de la minim 72 de beneficiari la minim 172 de beneficiari.
    Rog comunicați de la ce dată va activ acest program.
    Cu stimă
    Ioan Budai, tel: 0722281484

    1. Finantare.ro spune:

      Buna ziua,

      Nu cunoastem data exacta a lansarii in 2013 deoarece AIPPIMM nu a emis niciun calendar orientativ privind aceste programe nationale.

      Daca urmarim insa lansarile anterioare, banuim ca in primavara anului 2013 va fi relansat (intre martie-iunie). Atunci vom anunta si pe site-ul nostru.

      Numai bine!

Dă-i un răspuns lui Finantare.ro Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top