Programul national de sprijin al sectorului vitivinicol 2014-2018 va incepe in toamna acestui an

struguri.jpg

struguriProgramul National in sectorul Vitivinicol 2014-2018 a demarat odata cu adoptarea in 18 iulie a.c, a HG nr. 578 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene. Masurile vizeaza restructurarea/reconversia plantatiilor viticole, promovarea vinurilor, asigurarea recoltei de struguri si finantarea unor proiecte de investitii.

In urma consultarilor cu producatorii de profil si analizei actualizate privind sectorul vitivinicol, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a sustinut completarea Programul national prin introducerea masurii de distilare a subproduselor, demers concretizat prin adoptarea de catre Guvernul Romaniei in sedinta din data de 17 septembrie 2014, a Hotararii pentru completarea Hotararii Guvernului nr. 578/2014.

Accesarea masurii de distilare a subproduselor garanteaza practici corecte de piata privind trasabilitatea produsului pe filiera, prin cresterea controalelor si scaderea activitatilor frauduloase, conducand totodata la cresterea veniturilor producatorilor, prin subventiile oferite in acest scop.

Astfel se asigura premizele ca Romania sa isi consolideze pozitia in randul statelor europene mari producatoare de vinuri, iar viticultura, o activitatea cu traditie milenara, sa atraga investitii semnificative, care conduc la cresterea calitativa a productiei, dezvoltarea sectorului vitivinicol prin respectarea masurilor de biosecuritate si a cerintelor de agromediu, si, implicit, la crearea de noi locuri de munca.

Reamintim cu aceasta ocazie ca urmare negocierilor purtate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Romania a obtinut o finantare totala de 238,5 milioane euro pentru Programul National vitivinicolcol 2014-2018, reprezentand o suplimentare cu 5,6 milioane euro/an fata de alocarea din Programul precedent.

In prezent, la nivelul Uniunii Europene, tara noastra ocupa locul 6 la suprafata viticola, locul 7 la productia de struguri si locul 6 la productia de vin. Patrimoniul viticol reprezinta 1,6% din patrimoniul agricol si 2,4% din suprafata arabila a Romaniei.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top