Proiectul de reabilitare a 5 sectoare de plaja de pe litoralul romanesc al Marii Negre a fost finalizat

plaja.jpg

Activitatile de reabilitare si modernizare a celor 5 sectoare de plaja incluse intr-un proiect finantat cu circa 170,45 milioane euro, prin Programul Operational Sectorial Mediu, din Fondul de Coeziune, au fost finalizate, iar aproximativ 278.000 de locuitori vor fi protejati in urma reducerii riscului de inundare a proprietatilor, a anuntat coordonatorul initiativei, Romair Consulting.

Potrivit sursei citate, odata cu finalizarea proiectului intitulat „Protectia si reabilitarea partii sudice a litoralului romanesc al Marii Negre (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud, Eforie Nord), finantat prin Programul Operational Sectorial Mediu, din Fondul de Coeziune”, municipiul Constanta are are o suprafata mai mare cu cel putin 42 de hectare, asigurate prin cele cinci zone de plaja extinsa cu peste 100 metri, accesibile tuturor turistilor incepand cu anul 2016.

Obiectivul general a constat in realizarea masurilor de protectie si reabilitare a plajei impotriva riscului de eroziune accelerata care au afectat zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud si Eforie Nord pe o lungime de peste 7,3 km. Scopul acestuia a fost reducerea eroziunii costiera in zonele cele mai expuse la risc ale coastei Marii Negre, in vederea protejarii valorii mijloacelor fixe si cre?terii sigurantei caselor si rezidentilor din zona.

‘Activitatea de innisipare a tuturor celor 5 sectoare de plaja s-a desfasurat continuu, zi si noapte, in perioada august — octombrie 2015, proiectul fiind finalizat in intregime in cursul lunii decembrie 2015’, noteaza dezvoltatorul.

Comisia Europeana a aprobat in data de 22 martie 2013 unul dintre cele mai ambitioase proiecte din punct de vedere al reducerii eroziunii costiere, respectiv „Protectia si reabilitarea partii sudice a litoralului romanesc al Marii Negre (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud, Eforie Nord)’.

Valoarea totala a proiectului se ridica la 170.450.084 euro, inclusiv TVA, din care finantarea nerambursabila din Fondul de Coeziune inseamna 145.680.660 de euro.

Investitiile finantate vor fi administrate de catre beneficiarul proiectului, Administratia Nationala „Apele Romane”, in calitate de institutie nationala cu competente exclusiv in gestionarea zonei costiere a Romaniei, si vor fi exploatate de catre acesta prin Administratia Bazinala de Apa Dobrogea-Litoral.

Beneficiarii proiectului sunt cei aproximativ 278.000 de locuitori care vor fi protejati in urma reducerii riscului de inundare a proprietatilor, precum si peste 50.000 de turisti care se vor putea bucura de o plaja moderna. De asemenea, proiectul aduce avantaje majore in domeniul socio-economic pentru cei peste 122 de operatori economici identificati (hoteluri, restaurante, magazine, firme de pescuit etc.) care vor fi, de asemenea, protejati impotriva riscului de eroziune costiera. Proiectul a generat 250 de locuri de munca temporare si 10 permanente.

‘Proiectul in executie a inceput cu lucrarile de reparatie a digurilor de larg existente, constructia de noi diguri de larg, reabilitarea si prelungirea digurilor de protectie, constructia de diguri de protectie a zonei innisipate. Aceste structuri au fost realizate cu materiale precum: piatra de diferite sorturi, prefabricate — accropode II fabricate special in proiect si demolarea unor structuri existente, lucrari executate in perioada februarie 2014 — octombrie 2015. Toate structurile costiere cu legatura la zona de plaja sunt accesibile pietonilor, astfel ca turistii s-au bucurat deja, incepand cu vara anului 2015, de aceste constructii hidrotehnice speciale prezente pe litoralul romanesc‘, precizeaza reprezentantii Romair Consulting.

Compania 100% romaneasca Romair Consulting a fost infiintata in anul 1997 si implementeaza, la ora actuala, 147 de proiecte majore finantate de catre Uniunea Europeana (UE), cu o valoare totala de investitie de peste 1,8 miliarde de euro, in domenii prioritare precum: infrastructura, mediu si energie regenerabila, agricultura, GIS si topogeodezie, Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE). Compania a realizat aproximativ 18% din proiectele cu care Romania a intrat in UE.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top