„Proiectul de tara“: Un miliard de euro pana in 2020 pentru agricultura romaneasca

agricultura-pndr.jpg

Intr-o agricultura care face 5% din PIB, doar 21% din terenurile si cladirile agricole au cadastru, doar 1% dintre fermieri sunt cuprinsi in structuri asociative cu scop lucrativ, mai putin de 15% din cele 3,1 milioane de hectare de teren amenajate pentru irigatii sunt si irigate, doar 7% din fermieri au studii de agricultura, in vreme ce caderea invatamantului agricol ii lipseste pe fermieri de consultanta de specialitate.

Ar fi nevoie de 5 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) in perioada 2016 – 2020 pentru finalizarea cadastrului, pentru cresterea cu pana la 20% a ponderii fermelor mici si mijlocii incluse in structuri de tip asociativ, pentru refacerea infrastructurii principale de irigatii si pentru reabilitarea invatamantului agricol, sustine „fisa de lucru“ referitoare la agricultura a proiectului „Romania competitiva“ (viitorul proiect de tara) lansat saptamana trecuta.

Agricultura a insemnat in 2015 4,1% din PIB fata de 18% din PIB in 1995. Dar nu agricultura este de vina aici, ci schimbarea structurii PIB. Agricultura nu a evoluat insa in pas cu alte ramuri ale economiei. Daca marile exploatatii agricole (in Romania sunt 33 de exploatatii agricole care detin in medie 10.000 de hectare si peste 800 de ferme care exploateaza, in medie, 1.700 de hectare) o duc bine, in partea de jos agricultura este faramitata, structura sa apropiindu-se de cea de dinainte de colectivizarea comunista. Avem aproape 800.000 de ferme/fermieri care exploateaza in medie 2,4 hectare si 125.000 de ferme care exploateaza pana sub 7 hectare si 33.000 de exploatatii sub un hectar. Iar pentru acestea asocierea care este esentiala pentru succesul businessului lipseste.

Dupa ce la inceputul saptamanii trecute guvernul a anuntat inceperea dezbaterilor pe marginea unui nou proiect de tara, numit „Romania competitiv: un proiect pentru o dezvoltare economica sustenabila“, Ministerul Economiei a facut public calendatul consultarilor, care au inceput ieri cu sectiunea „Debirocratizarea“ si se vor incheia la 15 septembrie. Vor fi 16 dezbateri pentru tot atatea domenii strategice care inseamna osatura proiectului de tara.

Maine va fi dezbaterea pe sectiunea „Agricultura“, iar pe site-ul Ministerului Economiei, care gestioneaza consultarile, a fost publicat „documentul de lucru“ elaborat de Ministerul Agriculturii pe acest domeniu ce cuprinde o scurta radiografie si ce se intentioneaza sa se faca/ar trebui sa se faca pana in 2020.

Prima dintre probleme, arata documentul citat, este lipsa cadastrului, avand drept efect scaderea valorii activelor. Mai mult, acestea sunt greu tranzactionabile si apasa asupra rezultatelor economice. Proiectul sustine finalizarea cadastrului si a intabularii pentru terenurile agricole pana in 2020 – dar proiectul de tara are un capitol special dedicat subiectului ce va fi dezbatut in luna septembrie.

Pentru a-i determina pe fermieri sa se ascocieze – lipsa ascocierii find o alta mare problema – sprijinul bugetar pentru fermier va fi conditionat, arata documentul citat, de intrarea producatorilor in asociatii a caror lipsa reduce „economiile de scala“ (costurile unitare scad daca produci mai mult) si ingreuneaza investitiile in infrastructura. Vor exista, prin urmare, campanii de informare privind avantajele asocierii, iar, in paralel, Ministerul Agriculturii si autoritatile locale vor incheia acorduri pentru constituirea de centre de colectare si va¬lorificare a produselor agricole, dar numai pentru producatorii constituiti in asociatii.

O alta masura vizeaza reabilitarea si modernizarea infrastructurii principale de irigatii pe o suprafata de 820.000 ha pana in anul 2020. Documentul citat sustine ca doar 15% din suprafata amenajata pentru irigatii era in 2015 irigata. Din datele INS rezulta insa ca, in 2014, erau irigate doar 145.000 de hectare din cele 3,1 milioane de hectare amenajate pentru irigatii adica sub 5% din suprafata si este greu de crezut ca suprafata irigata a crescut intr-un singur an cu 320.000 de hectare, pana la 15% din suprafata amenajata. Ultimele estimari pentru refacarea intregului sistem de irigatii se opreau pe la un miliard de euro. In 2016, pentru reabilitare irigatiilor, Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare a primit un buget de 146 mil. euro.

Proiectul de tara isi mai propune la sectiunea Agricultura reabilirarea invatamantului agricol si a consultantei agricole astfel incat, in 2020, 20% din fermieri sa aiba studii agricole. Potrivit Anuarului Statistic 2015 in anul scolar 2013/2014 au existat doar 3.000 de absolventi de liceu avand studii agricole, din totalul de 172.000 de absolventi de liceu. In privinta scolilor profesionale, din totalul absolventilor (11.900) doar 194, adica 1,6%, au avut profil agricol.

Intregul cost al masurilor pentru agricultura prevazute in proiectul de tara a fost estimat la 5 mld. lei (1,1 mld. euro).
 
Obiective si masuri in capitolul „Agricultura“
– Finalizarea cadastrului si a intabularii pentru terenurile agricole.
– Cresterea la 20% pana in 2020 a ponderii fermierilor mici si mijlocii inclusi in structuri asociative cu scop lucrativ.
– Reabilitarea si modernizarea infrastructurii principale de irigatii pe o suprafata de 820.000 ha pana in anul 2020.
– Revigorarea invatamantului agricol si a consultantei agricole; cresterea pana la 20% a ponderii fermierilor cu studii agricole.

Sursa: Ziarul Finaciar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top